let the sunshine…

Va doresc sa aveti o zi la fel de insorita ca pandantivul de mai sus!

Soarele sa nu va apuna, ci sa vegheze asupra voastra cu tot ce are mai bun.

Soarele sa nu va paraseasca, ci sa-l pastrati in voi, pe dinauntru.

Sa fiti ca suprafata marii, stralucitoare in lumina soarelui, dar filtrand spre adancimi lumina numai in cantitatea care-i este necesara. Nici prea multa, nici prea putina. Prea multa ar orbi vietuitoarele din adancuri, prea putina inseamna moarte.

Sa nu-l respingeti niciodata, ci sa-l reflectati in cel mai rau caz. Reflectati-l catre altii care au nevoie de el.

Let the sunshine in!!!!!!!!!

felinare II

Se vede treaba ca e un subiect cu lipici. Am mai descoperit o admiratoare a acestor obiecte de strada. Asadar, prin amabilitatea Liei, va prezint… ia ghiciti ce anume?? Felinare, ati ghicit!!!

Sa ne scaldam privirea…

Lia, scuza-ma dar pe tine te-am taiat din poza! Te superi?

Of, cand o sa invat sa redimensionez ca lumea pozele????

Asta in nocturna e delicioasa…

Cine-o fi domnul??? Un sinucigas?

Felinarul e deosebit! De fapt, toate sunt frumoase!

Iti multumim, Lia!

felinare

Intotdeauna m-au atras felinarele de pe strada, de moda veche.

Din fier forjat, sclipind misterios in noapte, simbolizand orice oras cu istorie. Felinarele acelea cu gaz pe care un om necunoscut le aprindea in pragul serii, ajungand la inaltimea aceea nu stiu cum, inviind focare de lumina de-a lungul strazilor.

Martore ale indragostitilor care viseaza pe strazi, ale plimbaretilor la ore tarzii si ale tihnei orasului, felinarele…

Se confunda cu orasul si povestile orasului, ni se par agresive sau melancolice, amicale sau stranii, depinde in ce dispozitie ne aflam. Pe mine ma inspira, pe altii ii deranjeaza 🙂

Nu-i asa ca sunt frumoase?

greek stone

Demult nu va arat ceva pietre, iar azi am de gand sa va pun iar la zi.

Setul acesta e cu peripetii. Inainte sa trimit ultimele bijuterii la Bucuresti, am uitat sa pozez cateva piese aici, acasa, de aceea am rugat-o pe Diana (detinatoarea micilor mele „comori”) sa isi puna mana la contributie 🙂 pentru o poza-doua(-trei). Ii multumesc pentru amabilitate 😉

Inca o piatra bine slefuita de ape si lacuita de mine, ca sa devina impermeabila. Piatra pandantivului e cu personalitate, e o piesa deosebita, cum rar intalnesti. Sau, ma rog, intalnesc.

Am gaurit-o cu greu si imi era mila de perfectiunea ei in timp ce o maltratam, dar ce sa-i faci, trebuie sa se sacrifice pentru binele omenirii 🙂

Enjoy!

quero é viver…

POate ca ar fi fost cazul ca azi sa pun online o melodie revolutionara, din ’74, insa rezist la tentatia normalitatii si incerc sa va intoxic in continuare tot cu António Variações, domnul frizer de care eram atat de mandra in urma cu doua saptamani. De data asta, el e doar autorul melodiei care urmeaza si care ma obsedeaza aproape zilnic (e usor de retinut si are versuri care mi se potrivesc pe alocuri, iata doua motive puternice sa „rumeg” melodia toata ziua-buna ziua).

Ce s-a intamplat de fapt? Acum vreo 4-5 ani s-a strans un grup de tineri cantareti foarte cunoscuti (os Humanos) si s-au hotarat sa-l omagieze pe Variações scotand un album cu muzica lui, interpretata insa de ei, in variante mai mult sau mai putin asemanatoare cu ale lui.

Rezultatul a avut un succes imens. Las aici melodia mea preferata, interpretata de un tip care de obicei canta fado si il canta foarte bine (Camané i se spune). Se descurca si in genul asta de muzica, mie imi place.

Minha vida em mim é sempre uma certeza

Que nasce da minha riqueza

Do meu prazer em descobrir,

Encontrar, renovar,

Vou fugir ao repetir…

Nici macar nu are nevoie de traducere, sper… 🙂

revolutie si garoafe

Azi, in Portugalia e o zi foarte speciala. Se sarbatoresc 35 de ani de la Revolutia Garoafelor, prin care s-a rasturnat o dictatura de dreapta care tinea tara sub papuc (o mai tinea si in analfabetism, intuneric si frica, dar ma gandesc ca asta e de la sine inteles intr-o dictatura care se respecta).

Revolutia aceasta a fost de fapt o lovitura de stat militara, iar evenimentul s-a produs in dulcele stil portughez, adica pacific, fara violenta. Numele de Revolutia Garoafelor vine de la faptul ca oamenii, in semn de solidarietate,  au pus garoafe in armele soldatilor infratiti cu poporul. Hm!

A fost ziua in care Portugalia a devenit libera, insa, de pe alta parte, coloniile portugheze (printre care Mozambic si Angola), in care traiau sute de mii de portughezi, au fost declarate independente inainte sa se asigure retragerea in siguranta a cetatenilor albi. De aici o intreaga tragedie. A fost usor de declarat la radio ca de atunci inainte coloniile erau si ele libere, insa ce te faci cu cetatenii autohtoni din fiecare colonie care, cand s-au vazut „liberi” (neavand idee ce inseamna asta) au pus mana pe topoare si pe tortze ca sa se razbune pe colonizatori.

Multi  albi au fost masacrati oribil, casele incendiate, proprietatile invadate. A fost un moment pe atat de insangerat, pe cat de pasnica a fost revolutia de la Lisabona.

Cetatenii portughezi au trebuit sa fuga din rasputeri mai ales din coloniile africane. Cu copiii in brate si, cei norocosi, cu 2 haine in valiza, au fost alungati din colonii, dupa ce construisera acolo o lume intreaga, economii care functionau, orase civilizate in care toata lumea avea de lucru si de mancare.

Cam asta a fost… Democratia a invins, insa a fost platita cu multa suferinta si asta numai din incompetenta politicienilor care s-au vazut la carma unei tari libere.

gradini de plumb

Am intrat intr-o gradina gri, ieri.

Pana atunci ma plimbam fascinata intr-una de un verde stralucitor, imi faceam drum printre frunze de palmier si si tufe superb inflorite. Ma rataceam placut printre poteci si ma ghidam dupa petunii si margarete, trandafiri si garoafe.

Nimic nu tulbura linistea gradinii verzi si stralucitoare, acolo ma credeam in siguranta. Simteam ca devin la fel de verde si roz si portocalie ca iarba si florile din jur.

A venit insa un vant ciudat, o vijelie atat de stranie, incat cerul se intunecase iar pasarile cadeau ca traznite de uimire tocmai din inaltul cerului. Am alergat cat m-au tinut picioarele, insa vijelia m-a ajuns din urma  si m-a luat pe sus si m-a dus intr-o gradina unde totul era gri si verde inchis. Acolo mi-a dat drumul. Intre flori gri de plumb, unde am si ramas.

Era gradina lui Bacovia, pesemne…

Acum incerc sa scap din gradina de plumb…

3.42 pm

La ora asta ma doboara melancolia, ma incearca lenea, toate cele… Prefer dimineata si noaptea orelor de dupa-amiaza.

Revin in trecut, ma complac in nostalgii, uit ce faceam de fapt inainte sa fie dupa-amiaza.

Ascult muzica, incerc din rasputeri sa lucrez, evit sa ma uit la perna de pe pat. Ma lupt.

Am auzit ca Bob Dylan va scoate un album nou. Mie imi plac cele vechi. Chiar foarte mult. Sa rascolim prin trecut, daca prin viitor nu se poate deocamdata.

spirala albastra-albastra

Face parte din jocul cu margele de plastic. Nici macar de sticla. Dar e un joc amuzant.

E jocul cu spirale si culori, cu sarme si funde, cu superficial si emotie, cu feminin si gingas. Cu modern si demodat si post-modern si cine mai stie cu ce…

E doar un joc. Apropo, in portugheza, „jogo” inseamna atat „joc”, cat si „set, ansamblu”. Deci va invit la joc 🙂

La inceput a fost inelul. O bucatica de cer zurliu pe un deget.

Apoi am incercat un fel de colier cum nu mai vazusem niciodata. Cred.

Si nu m-am putut abtine sa mai fac unul. Asa, de dragul albastrului si al formelor geometrice 🙂

stock reimprospatat

A ajuns in Bucuresti si ultima „incarcatura” de bijuterii, cea pe care o pusesem la posta, cu inima in gat, inainte sa plec spre spital, cand simteam ca se termina oarecum o etapa.

Va invit sa trageti cu ochiul la ultimele noutati (pe pagina STOCK DE BIJUTERII IN BUCURESTI). Pe unele le-ati vazut, le stiti, altele sunt prezentate in premiera.

Promit sa mentin stockul actualizat si diversificat si sa-l reinnoiesc regulat. Ce de rime 🙂