hai-hui…

…tot prin Faro, caci acolo imi sta inima in momentul asta. Din cand in cand, practic „sportul” meu favorit, cel de a rataci la intamplare pe strazi si de a face poze cu case.

Ma dau in vant dupa stilul Art Nouveau!

O poarta veche a orasului.

Pana si plantele sunt cutezatoare! 🙂

Linia care ma duce si ma aduce.

Poarta unei galerii de arta. Stiti mania mea cu usile… 😉

Abia saptamana trecuta s-a incheiat inca o editie a concentratiei de motociclete si bineinteles, motociclisti, din Faro. In fiecare an au loc concerte, defilari de motoare, concursuri si mai stiu eu ce, iar in plin Faro exista chiar o statuie a motocicletei 🙂 care aminteste evenimentul aducator de turisti, zgomot si fum ;). Recunosc, am avut o tentativa de a merge impreuna cu doi prieteni la motoare (pe care imi place sa le admir), insa pana la urma ne-am proptit intr-un bar (de fapt, doua), departe de agitatia de pe strazi. Norocul a facut ca intr-unul din baruri (un patio cu smochini, aflat in spatele unei librarii care era inca deschisa la ora aceea din noapte) sa prindem exact inceputul unui mic concert de muzica celtica: doua fete irlandeze, frumoase, una cu flaut sau fluier, cealalta cu chitara, si un baiat portughez care le tinea isonul cu alta chitara. A fost absolut superb, m-am topit complet de bucurie! Cine sa-si mai aminteasca de motociclete la ora aceea?

Melancolia caselor vechi si scorojite, care nu imi scapa niciodata… Usor de intalnit in Portugalia.

Tare imi place asa, hai-hui… 🙂

pereche

Com va spuneam ieri, am reinceput sa scotocesc prin vopsele si materiale. Am descoperit piese „desperecheate” si, la cererea unei „admiratoare”, le-am facut rost de „pereche”, ca sa nu se mai simta singure.

Iata, de exemplu, aceasta bratara, care plangea dupa un colier. Acum nu mai e cazul, i-am imperecheat si vor trai fericiti pana la adanci batraneti, cum cica ar fi posibil…

dragonul se intoarce :)

Sau intoarcerea dragonului, cam tot pe-acolo…

Vesti bune, dragi prieteni, azi-noapte mi-am repus in functiune rotitele, motorasele, nebuniile si placerea de a bijuteri si, incet-incet, cred ca revin la normal. E adevarat, am avut si un impuls exterior (altfel nu m-as fi mobilizat) si sper sa ma tina avantul acesta patriotic.

Sunt in continuare ocupata treburi ne-bijuteresti, insa imediat vine august si activitatile administrative se domolesc, se usuca si mor. Atunci ma voi odihni. Treburile ne-bijuteresti si o anume stare de spirit greu de definit, combinata cu alte stari de spirit mai mult sau mai putin benefice, mi-au sustras energia (creativa) si m-au lasat in starea in care m-am aflat in ultimele trei luni. Ma indrept insa catre iesire. Ce-a fost greu a trecut.

Va urma.

leapsa desktopica

Recunosc ca demult nu m-am invrednicit sa onorez o leapsa, le-am evitat tocmai pe cele destepte, cu intrebari profunde si ‘telectuale. A fost lene si a fost lipsa de timp. Am primit insa de curand o leapsa, de la Rontziki (Evantaiul memoriei), care mi s-a parut usor de preluat si chiar amuzanta.

Sunt somata sa va arat cum arata ambientul meu de lucru din calculator. Asa arata, si explic imediat:

E o poza pe care mi-a trimis-o prietena mea Alina (care de curand si-a regasit locul aici, in Portocalia) si careia ii cer (cam tarziu) permisiunea de a arata poza tuturor. E o poza pe care ea a facut-o aici, nu mai tin minte exact pe ce plaja portugheza, si care ma inspira de multe luni (de aceea o pastrez si ma uit zilnic la ea de mii de ori, fara sa ma satur). Mi se pare perfecta, e o poza care respira si ma relaxeaza, nu numai prin ce contine peisajul, ci si prin culorile lui. In fine… intelegeti voi.

Pasez leapsa tuturor, luati de aratati desktopul! 🙂

Multumesc, Alina! 😉

raspuns

Antenele, tevile, orchestra de suflatori, dispozitivele de ascultare si captare a informatiilor pentru a fi transmise nevestelor de marinari plecati pe ocean (vezi comentariile de la postul anterior, care m-au distrat teribil), se uita la apus si la partea veche a oraselului Albufeira. Se mai uita la ocean, desigur cu nostalgie, la Plaja Pescarilor, care se vede undeva, jos, la casele de inspiratie maura, albe si cubice, la forfota de pe stradutele intortocheate si fara nici un Dumnezeu.