cartea mea (II)

E putin si a mea, deci permiteti-mi acest titlu 🙂

Azi am primit cu mare bucurie cartile. „Cimitirul de piane” e un roman care as vrea sa placa la fel de mult cat a placut (si a surprins) „Nici o privire”, anul trecut. Autorul considera acest roman ca fiind cel mai reusit din toate scrierile lui. Ramane sa il contraziceti voi (sau nu 🙂 ). Va recomand romanul din toata inima si nu (numai) pentru ca l-am tradus eu.

Tot in legatura cu Peixoto, iata un interviu interesant din ziarul Adevarul, in care vorbeste despre Saramago, marele disparut dintre noi. Sper sa va placa. Ii multumesc Oanei Boca pentru ca mi-a adus in atentie acest interviu.

A! Si astept pareri despre carte. Neaparat.

fierbinte, Alentejo

Arsita, pamant crapat, soare nesfarsit, stejari de pluta, aplecati asupra propriei goliciuni,

pereti varuiti pana la disperare, case adormite, siesta prelungita care imparte ziua in doua, albastrul cerului prafuit, senzatia ca nu mai stii daca esti la mijlocul anului sau abia la inceput, ierburi arse, galbene, porci negri si fantastici, mestecand melancolic ghinda.

inelul bunicii

Exista undeva o bunica foarte chic, tanara la suflet si la accesorii, careia ii place floarea-soarelui. Mai exista si niste nepoti care o adora si i-ar face toate poftele 🙂 Asa se face ca a aparut pe lume inelul de lemn cu floricica-invartitoare-dupa-soare: inelul bunicii.

Ca un facut, ieri, pe plaja cea blonda si roscata, am fost comparata cu o floarea-soarelui, caci ma invarteam cam ca respectiva floare, incercand sa captez un maxim de atentie din partea astrului fierbinte. Si chiar am reusit 🙂

Toata admiratia mea pentru bunica cea moderna! Sper ca floricica sa o incalzeasca si sa-i duca o raza de bucurie din Portocalia.

excursia

Am petrecut o zi minunata joia aceasta, MAREA zi de joi in care a fost ziua Ralucai, plus ziua ei libera, plus ziua nationala a Portugaliei, deci zi libera nationala. In ciuda vremii schimbatoare, am pornit vitejeste, intr-o masina rezistenta, spre casa unui prieten al Ralucai, aflata intre dealuri, undeva in Alentejo (cine a citit Nici o privire sa afle ca Alentejo e locul fierbinte si frumos in care se petrece actiunea cartii), pe malul unui lac mare. Iupiii plimbare!

Ziua a inceput noros, dar frumos:

Peisajul – frumos, verde, galben, plin de nuante…. Satucuri, dealuri, paduri de eucalipti.  A. – fascinat:

Oprire pentru cafea/inghetata/pipi/tigara: satucul Santa Clara Velha. Acolo erau agatate stegulete de sarbatoare, iar biserica mi-a placut la nebunie:

Dupa popas, ne-am apropiat treptat de un loc de vis: dealurile si lacul pacific. Ce dor imi era de un astfel de loc!

In natura e OK sa mananci chipsuri. 🙂

Lumina se tot schimba…

Momentul tortului, delicios moment si delicios tort, fabricat de domnul din poza ( cu mana lui!!), englez, proprietarul casei de pe lac si a dealurilor din jur 🙂

Mr Ian are talente nebanuite 🙂

O ultima privire nostalgica… Sper sa ne intoarcem 🙂 curand. Se aude, R.?

La multi ani, R.! 🙂