cartea mea (II)

E putin si a mea, deci permiteti-mi acest titlu 🙂

Azi am primit cu mare bucurie cartile. „Cimitirul de piane” e un roman care as vrea sa placa la fel de mult cat a placut (si a surprins) „Nici o privire”, anul trecut. Autorul considera acest roman ca fiind cel mai reusit din toate scrierile lui. Ramane sa il contraziceti voi (sau nu 🙂 ). Va recomand romanul din toata inima si nu (numai) pentru ca l-am tradus eu.

Tot in legatura cu Peixoto, iata un interviu interesant din ziarul Adevarul, in care vorbeste despre Saramago, marele disparut dintre noi. Sper sa va placa. Ii multumesc Oanei Boca pentru ca mi-a adus in atentie acest interviu.

A! Si astept pareri despre carte. Neaparat.

fierbinte, Alentejo

Arsita, pamant crapat, soare nesfarsit, stejari de pluta, aplecati asupra propriei goliciuni,

pereti varuiti pana la disperare, case adormite, siesta prelungita care imparte ziua in doua, albastrul cerului prafuit, senzatia ca nu mai stii daca esti la mijlocul anului sau abia la inceput, ierburi arse, galbene, porci negri si fantastici, mestecand melancolic ghinda.

inelul bunicii

Exista undeva o bunica foarte chic, tanara la suflet si la accesorii, careia ii place floarea-soarelui. Mai exista si niste nepoti care o adora si i-ar face toate poftele 🙂 Asa se face ca a aparut pe lume inelul de lemn cu floricica-invartitoare-dupa-soare: inelul bunicii.

Ca un facut, ieri, pe plaja cea blonda si roscata, am fost comparata cu o floarea-soarelui, caci ma invarteam cam ca respectiva floare, incercand sa captez un maxim de atentie din partea astrului fierbinte. Si chiar am reusit 🙂

Toata admiratia mea pentru bunica cea moderna! Sper ca floricica sa o incalzeasca si sa-i duca o raza de bucurie din Portocalia.

excursia

Am petrecut o zi minunata joia aceasta, MAREA zi de joi in care a fost ziua Ralucai, plus ziua ei libera, plus ziua nationala a Portugaliei, deci zi libera nationala. In ciuda vremii schimbatoare, am pornit vitejeste, intr-o masina rezistenta, spre casa unui prieten al Ralucai, aflata intre dealuri, undeva in Alentejo (cine a citit Nici o privire sa afle ca Alentejo e locul fierbinte si frumos in care se petrece actiunea cartii), pe malul unui lac mare. Iupiii plimbare!

Ziua a inceput noros, dar frumos:

Peisajul – frumos, verde, galben, plin de nuante…. Satucuri, dealuri, paduri de eucalipti.  A. – fascinat:

Oprire pentru cafea/inghetata/pipi/tigara: satucul Santa Clara Velha. Acolo erau agatate stegulete de sarbatoare, iar biserica mi-a placut la nebunie:

Dupa popas, ne-am apropiat treptat de un loc de vis: dealurile si lacul pacific. Ce dor imi era de un astfel de loc!

In natura e OK sa mananci chipsuri. 🙂

Lumina se tot schimba…

Momentul tortului, delicios moment si delicios tort, fabricat de domnul din poza ( cu mana lui!!), englez, proprietarul casei de pe lac si a dealurilor din jur 🙂

Mr Ian are talente nebanuite 🙂

O ultima privire nostalgica… Sper sa ne intoarcem 🙂 curand. Se aude, R.?

La multi ani, R.! 🙂

CIMITIRUL DE PIANE

Dragi prieteni, in sfarsit o veste buna, dupa ce in ultima vreme am tot oftat si m-am lamentat pe acest blog (din motive mai mult sau mai putin metafizice, oricum, nu din motive pe care vi le puteti imagina): a aparut la POlirom traducerea romanului CIMITIRUL PIANELOR, scris de dragutul de Peixoto si tradus de mine.

Azi am sosit obosita si descurajata acasa, cu perspectiva unei zile libere (maine) si a multor indoieli si framantari, insa am descoperit ca romanul e la vanzare, are deja o coperta (voua va place????!!!!), fragmente pe situl Polirom, pret si tot ce-i trebuie. Adica EXISTA. Si poate fi cumparata, rasfoita, citita, criticata si tot ce-i trebuie. Ca intotdeauna, am emotii, mi se pare ca puteam mult mai mult, parca e un copil caruia i-am dat drumul in lume, singur 🙂 si nu stiu cum are sa se descurce.

In fine, vedeti voi cum va place. Lectura placuta!

vcb

Am revazut de curand, cu mare drag, unul din filmele care m-au incantat in ultimii ani. Vroiam sa il vad impreuna cu R., care nu-l vazuse, si am reusit. Ne-am decis sa mergem la Barcelona impreuna, sper sa nu ramana doar un vis… De mult timp imi doresc sa vizitez Barcelona si stiu ca nu e departe, trebuie doar sa ma decid si sa gasesc starea de spirit necesara. Abia astept.

Cat despre film, e adorabil, chiar daca nu imi place Woody Allen (regizorul) ca personaj, nu imi place si basta! Actorii s-au nimerit sa fie dintre preferatii mei (pe Javier Bardem l-am admirat in mai multe filme si imi place foarte tare, e un actor cu foarte multe fatete si in plus e tare sexy, Penelope Cruz e extraordinara – nu ma mir ca l-a incantat mult si pe Almodovar) iar pe Scarlett Johansson o admir de cand am vazut Fata cu cercel de perla).

Un film despre relatii si schimbare, despre arta si iubire. Si despre Barcelona, nu?

apus

Incercand sa gasesc partea buna in faptul ca intr-o seara am pierdut un tren de la Faro pana la Albufeira, am facut niste poze frumusele (de fapt m-am urcat in trenul gresit, care mergea in directia gresita, si mi-am dat seama de asta prea tarziu ca sa il prind pe cel care imi trebuia si suficient de devreme ca sa nu ma trezesc la frontiera cu Spania, si chiar nu aveam ce face acolo, in ziua aceea…). Am asteptat deci alt tren, la 8 seara, ocazie ca sa prind un apus superb in timp ce eram in tren. Am facut aceste poze cu telefonul, pe fereastra trenului in mers, si sunt uimita ca au iesit!