LA MULTI ANI!

Dragi prieteni, prea multe cuvinte sunt de prisos azi. Ar trebui sa fac un bilant poate, sa fac promisiuni pentru anul care vine, auto-critica pe anul care se sfarseste… In loc de asta, am sa va fac urari de bine pentru Anul Nou, iar primul lucru si cel mai important pe care vi-l doresc e sanatatea! Dupa aceea, iubirea sa nu va lipseasca. Avand aceste doua ingrediente, plus un pic de noroc, succesul vine de la sine…

Sa va distrati, sa povestiti dupa aceea cum v-ati distrat. Eu nu am mai planuri pentru seara asta, stiu doar ca va ploua si va tuna, va fi o nebunie in oras… Vom improviza si vom vedea…

LA MULTI ANI, dragilor! Si multumesc pentru urarile voastre si pentru prietenia voastra!

Ne vedem la anul si la multi ani! 🙂

leapsa cu nasul pe sus

Asta mi-a propus Claudiu, aproape obligându-ma 🙂 . Intrebarea incuietoare era urmatoarea:

Vi s-a intimplat sa recititi/revedeti/reascultati o postare de anul asta si sa ziceti: „Hai sa-mi bag picioarele! Ce bun(a) sint!”

Si mai zice sa dau exemplu de diamante de rubine din arhiva blogului. Ei, leapsa lui Claudiu ne pune intr-o situatie delicata: de obicei, genul de intrebare de mai sus se pune in adancul creierasului nostru, de obicei, adica asa functioneaza cu mine. Daca am vreodata impresia ca am facut ceva bine sau frumos, rar dau glas impresiei, caci mi se pare ca e de prost gust sa ma laud singura. Sa smulg subtil laudele din gura altora da, mai merge, :), asta pot sa fac, dar sa ma laud asa… in gura mare, nu stiu zau…

Deci cum sa raspund la leapsa si sa-mi fie si usor? Nu stiu. Sa zicem ca, dintre toate posturile de anul asta, pe unele le-as reciti, iar la altele as adormi instant. Sa merg dupa criteriul asta. Desi risc sa cititi ceea ce consider eu „bun” si sa clatinati dezamagiti din cap: „asta e bun??? saraca…”

Sa nu ma lungesc prea mult ca ma apuca anul nou: castigatoarele la puncte (negre) sunt: Metafore (aici m-am amuzat teribil, caci nu faceam metafore, ci chiar vorbeam serios; faceam un tratament cu iod radioactiv care ii punea in pericol pe cei din jurul meu, de fapt am stat izolata vreo 3 zile)  Pantofii albastri (de postul asta v-ati saturat deja)   LUnar (hm, nu stiu ce mi-a venit) Picturi rupestre (merge…) si, cu toata modestia va spun, sunt mult mai multe 🙂

Stiu ca n-o sa va apucati sa reciti posturile acelea dar ce sa fac, leapsa m-a silit… Pasez leapsa doritorilor sa se laude 😉

craciun portughez

Sper ca ati avut un Craciun linistit, alaturi de familii sau de prieteni. Eu am fost alaturi de o parte din familia mea lusitana, am sarbatorit Craciunul in trei si n-a fost rau deloc. De mentionat ca in ultimii 10 ani mi-am petrecut  respectiva sarbatoare numai aici, in strainataturi. Sau acasa, sau ce-o fi…

Nu am chestii extraordinare sa va povestesc, am lenevit, am mancat, lenevit iar, am facut maraton de Dexter, am fost sa ne scaldam ochiul la ocean, iar maraton de Dexter, iar mancat… stiti cum e. Ce nu stiti probabil e cum se obisnuieste sa se petreaca ziua de Craciun pe aici. Si, desi nu am tot ce-mi trebuie ca sa va fac o descriere ca la carte, macar o schita tot pot sa va arat…

In primul rand, cina din ziua 24 e cel mai important moment, se numeste Consoada e reuneste, in limitele posibilitatilor, toti membrii familiei. Cu cat e masa mai plina de mancaruri, cu atat de mai reusita, cica. Asadar, se abuzeaza (dupa parerea mea). Dar treaca… e Craciun!

Felul principal il constituie (sper sa nu vi se faca rau) codul fiert cu legume. Nu radeti… e traditia! Bacalhau e un peste extrem de iubit de portughezi, care poate fi gatit in mii de chipuri. Acum cateva decenii, era mancarea saracului, acum insa situatia s-a mai schimbat… Codul e importat, uscat si extrem de sarat, din tarile nordice (mai ales Norvegia), apoi e taiat in felii si vandut. Ca sa il poti manca trebuie sa-l tii in apa cam o zi… (depinde). Pentru Craciun, se fierbe si se serveste impreuna cu cartofi fierti, morcovi, ou fiert, varza portugheza (cu foi mari-mari si verzi) si ce mai pica prin oala. Ajuns in farfurie, se curata de piele si oase si se desface (asta e tipic pentru cod) in lamele groase, dupa care se uda din belsug cu ulei de masline si/sau otet balasamic (unii pun si usturoi crud tocat peste). Rezultatul arata cam asa (eu am uitat sa fac poze, asa ca am sterpelit o poza de pe net)

Desi ideea de peste fiert pare dezgustatoare (mie asa mi s-a parut la inceput), trebuie sa recunosc ca bacalhau e foarte, foarte gustos si sanatos. Sunt multe feluri cu cod care imi plac foarte mult, este un peste foarte respectabil 🙂

Ce se mai mananca? Pai de toate, dupe buget 😉 Creveti, curcan umplut (seara sau a doua zi), caracatita, tot felul… Dar codul nu poate sa lipseasca! Iata cum arata diversele saraturi (salgados) care se mai fac, umplute cu cod, carne, pui sau creveti

Dupa ce se infuleca mancarea sarata, se ataca dulciurile (dupe capacitati, eu nu am mai reusit sa atac mai nimic in seara de Craciun). Exista cateva dulciuri care sunt obligatorii, asa cum e cozonacul la romani. Acestea sunt:

Bolo-rei, tot un fel de cozonac cu fructe uscate, nuci etc, care se mananca in toata perioada de Craciun si de dupa, pana pe 6 ianuarie, „dia dos Reis”. Mie una nu-mi place, din cauza stafidelor si a fructelor cristalizate.

Fatias douradas, felii (de paine) aurite in ulei incins, dupa ce in prealabil au fost tavalite prin lapte, scortisoara, zahar…

Filhoses, in forma de roata pentru ca asa a ales soacra mea, dar pot fi si fara vreo forma speciala (nici dupa astea nu ma omor)

Coscorões, chestii cam uscate pentru gustul meu. Nici de astea nu mananc 🙂

Orez cu lapte cu scortisoara (e mai dulce decat al nostru, se pune lapte condensat la sfarsit si parca si un galbenus de ou, dar daca treci peste informatia asta, mananci pana mori). Asta da, asta se aproba!

Azevias cu cartofi dulci inauntru si castane. Am mancat doua, sunt interesante, dar pot sa traiesc fara…

Pe astea, sincer, nu mai stiu cum le cheama, dar sunt foarte dulci. Si stiu ca au multe oua inauntru, deci… raman la orezul cu lapte. Se mai fac si prajituri de ciocolata, crème brûlée (votez cu drag pentru asta doua, preferatele mele) si alte chestii, depinzand de la familie la familie…

Asa. Dupa ce lumea se imbuiba ingrozitor, se asteapta miezul noptii, pentru deschiderea cadourilor care s-au acumulat (sau nu) sub brad in ultimele zile. La miezul noptii cineva le distribuie si incepe nebunia. Dupa ce ai deschis cadourile si nimic nu te mai poate surprinde si nici nu mai ai nimic de asteptat, te repezi iar la prajituri si la vin, intru consolare… Cam asta e. Pe la 3 te duci la culcare pe trei carari si cu burta cat sura, iar a doua zi o iei de la capat… 🙂

Si-am incalecat pe-un titirez si v-am spus pe scurt povestea craciunului portughez.

un an

Doamnelor si domnilor, puteti canta in cor La multi ani pentru acest blog, care implineste venerabila varsta de 1 (unu) an!

Nascut in decembrie 2008 la cererea cititorilor conationali, din coasta blogului www.coreamor.wordpress.com, blogusorul meu-bebelus  va invita la o felie de tort virtual si un pahar de apa la temperatura camerei (pastram sampania pentru Anul Nou, nu?).

Felicitarile, masa si dansul – fiecare la el acasa, cum prefera…

La multi ani, corycã! 🙂 🙂

dar din dar

Ce poate fi mai frumos decat sa primesti mici daruri pe neasteptate? Micile bucurii sunt ele mici, dar importante.

Ma uimeste cum comunic in fiecare zi cu oameni pe care nu-i cunosc in carne si oase, pe langa care as putea sa trec pe strada fara sa stiu cine sunt, dar cu care impartasesc aproape in fiecare zi gusturi, bucurii, tristeti… Unii dintre ei nici macar nu au sexul pe care afirma ca il au, altii isi ascund identitatea din motive de inteles, misterul pluteste peste bloguri :)… Insa ce ramane, pentru mine, e esenta a ceea ce se intampla in fiecare zi: la inceput ne cadorisim reciproc cu comentarii ca sa ne marim traficul, dupa aceea ne fixam pe anumite situri/bloguri unde ne simtim bine, unde ne regasim, revenim acolo in mod constant, ne imprietenim… intr-un final, uitam de ideea initiala, de „trafic” (daca nu cumva avem ambitii foarte mari la capitolul asta, dar eu nu ma numar printre marii ambitiosi) si tindem sa cunoastem mai bine oamenii din spatele blogurilor. Eu chiar am reusit sa ajung la cativa si pot sa spun ca  acest lucru e una din putinele mele realizari pe anul 2009.

V-ati bucurat impreuna cu mine cand a aparut cartea „mea”, v-ati intristat cand v-am spus ca mi-am pierdut tatal, impartasim emotia unui „ura” sau a unui „snif-snif” trist, sau cel putin asa imi place sa cred. Ati cumparat (sau nu) bijuterii, dar ce conteaza mai mult e ca ati emis pareri despre si ca m-ati sustinut.

Am pornit polologhia de mai sus de la faptul ca am primit in dar de la Belle de Jour o poza de sarbatori si vreau sa o arat, sa o „dau mai departe” cu mult drag. Mi s-au facut si dedicatii, am fost si lepsuita (din pacate sunt lenesa la cerintele lepsuitoare)… Ce sa zic, va multumesc voua, prietenilor mei blogoritici care va simtiti bine aici, la mine. Va dedic si eu o muzichie si va urez din inima sarbatori cat mai fericite!!!!!!!!!!!!!!

poem despre familie

cand ne-asezam la masa, eram cinci:

tata, mama, surorile mele

si eu. apoi, sora mea cea mare

s-a casatorit. apoi, sora mea cea mica

s-a casatorit. dupa aceea, a murit tata. azi,

la ora mesei, suntem cinci,

mai putin sora mea cea mare care e

la casa ei, mai putin sora mea

mai mica, si ea la casa ei, mai putin tatal

meu, mai putin mama, vaduva. fiecare dintre

ei e un loc gol la masa asta la care

mananc singur. dar vor fi mereu aici.

la ora mesei, vom fi întotdeauna cinci.

cat timp unul din noi va fi in viata, vom fi

întotdeauna cinci.

Jose Luís Peixoto, A Criança em Ruinas.