Mama care plouá

Asa suna, in romaneste, titlul noii carti a lui Peixoto, o carte pentru copii care va aparea in Portugalia in aprilie, anul acesta. Abia astept!

PS: cand am scris postul anterior, despre Volta ao Mundo, nu stiam de existenta acestei scrieri 🙂

in jurul lumii mele, cu Peixoto

Prieteni, cam de multisor nu va bateam la cap cu scriitorul meu preferat (dintre cei portughezi), José Luís Peixoto, de care ma leaga multa, multa admiratie (atat pentru ceea ce scrie, cat si pentru magnetismul pe care il emana ca persoana) si doua carti pe care i le-am tradus in romaneste (pentru cine nu stie, Nici o privire si Cimitirul de Piane, aparute la Editura Polirom).

Vi-l readuc in atentie pentru ca l-am revazut de curand, in Lisabona, cu ocazia unei prezentari prilejuite de lansarea unui „numar de autor” al revistei de calatorii „Volta ao mundo” (cum ar veni, Ocolul pamântului).

E vorba de o revista foarte respectata in Portugalia, fondata in 1994 si cu tot ce ii trebuie ca sa fie o referinta in peisajul publicistic portughez. Decizia de a initia o serie de numere semnate de personaje din lumea culturala, care calatoresc frecvent, mi se pare foarte interesanta, iar numarul semnat de Peixoto, cu atat mai mult.

Va spuneam insa ca am fost prezenta la lansarea acestui numar, cu un public restrans si cu autografe la sfarsit. Scriitorul a vorbit si ne-a fermecat timp de o ora si jumatate, in care am uitat de tot si de toate. Omul acesta stie sa incante, e de-ajuns sa inceapa vorbeasca sau sa puna mana pe stilou/tastatura. Are asa, o aura placuta, o greutate de taran (care il tine bine lipit de pamant) intelept, desi inca tanar, o simpatie innascuta, un talent care i se vede de la o posta. De altfel, puteti vedea din zambetul meu maxim ce efect are prezenta lui 🙂

Dupa parerea mea, e o potenta mare in literatura europeana. Prolific, isi trage seva din satul de bastina, din multiple experiente de viata si din calatorii, are o memorie uimitoare si o sete de viata care razbate de peste tot. Peixoto va ajunge foarte departe, are tot drumul inainte.

Desi in Romania nu s-au tradus decat doua romane, sper sa ajunga si alte texte, poate in curand.

În ultima vreme mi-am amintit de o cartulie de-a lui, o scriere de tinerete (avea 21-22 de ani) in care se afla radacinile urmatoarelor romane pe care le-a scris: e un text autobiografic, destul de redus ca intindere, insa foarte intens, si pe care el intotdeauna l-a considerat Carte, nu Povestire sau altceva. E un moment de doliu, un text scris ca un exercitiu de epuizare a durerii, catharsis care sper ca l-a ajutat sa treaca la urmatoarea faza din viata lui, ceva mai vindecat. Tot stilul lui e acolo, toata poezia, toata intensitatea pe care, din fericire, si-a pastrat-o de-a lungul anilor. Este vorba de moartea tatalui, drama care, evident,  l-a marcat pe autor. Dialogul imaginar cu tatal mort si evocarile unor scene din copilarie au un efect sfasietor asupra cititorului, dar functioneaza pentru acesta la fel ca pentru autor. Scopul: epuizarea durerii, scufundarea pana la fund, pentru a reveni purificat si cu alta perspectiva asupra vietii.

Cum spuneam, mi-am amintit sa recitesc aceasta carte pe care o ratacisem, nu stiu cum, prin ganduri, de cativa ani buni. Gandul meu a coincis in mod fericit cu revenirea, in forta, a textului, la initiativa scriitorului insusi (am vazut in asta un semn bun pentru mine). Este, cumva, o intoarcere la radacini (a lui? chiar si a mea?). Am aflat intre timp ca el, Peixoto, va face o lectura a textului integral, la un festival de carte din Brazilia, din 2012, aceasta fiind doar una dintre manifestarile care au readus sau vor readuce „Morreste-me” in atentia cititorilor. Sa vedem ce fel de semn bun e 🙂 am sa va tin la curent.

Cat despre restul publicatiilor semnate de el, au aparut in ultimii ani mai multe, cu succes din ce in ce mai mare. Ultimul lui roman, „Livro” (Carte), a fost aclamat imediat de critica si de public (desi marca un fel de ruptura fata de fantasticul cu care ne obisnuise, ceea ce pe mine m-a „socat” pe moment, desi nu ar fi trebuit, caci se impun progresul, schimbarea, nu-i asa? a trebuit insa sa recunosc ca e un roman remarcabil). Au mai aparut, dupa „Cimitirul Pianelor”, „Cal” (Var), o antologie de proza si teatru, „Gaveta de papéis” (Sertarul cu hartii), cu poeme, si o culegere de cronici, „Abraço” (Îmbratisare), bogata si variata ca talentul lui.

tot despre Cimitir…

…ul de piane :).

Am fost entuziasmata zilele astea, afland ca noua carte a lui Peixoto e in drum spre librariile portugheze, ceea ce nu poate decat sa ma bucure si sa ma puna pe jar putin. Abia astept, ce deliciu! Si nu, nu are cum sa ne dezamageasca. Stiu deja care e subiectul romanului, (emigratia portugheza  spre Franta, din anii 60)  iar titul e „Carte”, pur si simplu. ABIA ASTEPT!

In ce priveste Cimitirul de piane, m-am gandit sa va mai arat si voua ce se scrie despre (numai de bine, ceea ce ma bucura peste poate). Pun aici cateva linkuri, pentru cei interesati. Sugestiile voastre sunt binevenite, de asemenea.

Iata ce scrie Rontziki, pe blogul ei, cu suflet, asa cum ne-a obisnuit:

http://www.rontziki.ro/2010/06/cimitirul-de-piane.html

Analiza profunda facuta de Dana Pîrvan-Jenaru, din Observatorul Cultural:

http://www.observatorcultural.ro/Excelenta-literaturii-lui-Peixoto*articleID_24159-articles_details.html

Pe blog la Trifoi gasim alt articol frumos despre carte:

http://trifoicupatrufoi.wordpress.com/2010/08/10/cimitirul-de-piane-multiplu-de-francisco-lazaro/

Claudiu Constantinescu, in respectabila Dilema Veche:

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/cimitirul-de-piane

poem despre familie

cand ne-asezam la masa, eram cinci:

tata, mama, surorile mele

si eu. apoi, sora mea cea mare

s-a casatorit. apoi, sora mea cea mica

s-a casatorit. dupa aceea, a murit tata. azi,

la ora mesei, suntem cinci,

mai putin sora mea cea mare care e

la casa ei, mai putin sora mea

mai mica, si ea la casa ei, mai putin tatal

meu, mai putin mama, vaduva. fiecare dintre

ei e un loc gol la masa asta la care

mananc singur. dar vor fi mereu aici.

la ora mesei, vom fi întotdeauna cinci.

cat timp unul din noi va fi in viata, vom fi

întotdeauna cinci.

Jose Luís Peixoto, A Criança em Ruinas.

cimitirul de piane

V-am avertizat deja ca rup legatura cu cartea Nici o privire. Am facut-o deja si abia astept sa plonjez intr-un nou univers: Cimitirul de piane, un roman mai complex, polifonic, complet.

Desi zilele astea nu-mi merg toate ca pe roate, ma agat si eu de vestile bune ca de baloane de oxigen.

Peixoto mi-a scris ca s-a simtit nemaipomenit la Bucuresti, a fost un succes pe toate planurile si e foarte incantat. La succesul acesta ati participat si voi,  cei care cititi aceste randuri si v-ati dus sa il vedeti, sa ii puneti intrebari sau sa cumparati/cititi cartea.

jlp

Azi pleaca in Brazilia 🙂 Stau si ma intreb, oare cand mai scrie? In avion? Chiar, am sa-l intreb cu proxima ocazie.

Acum – la treaba!

a sosit cartea mea!!!

Dragi prieteni, va anunt cu o mana pe inima si cu cealalta pe tastatura ca azi a aparut cartea mea draga pe care am tradus-o in ultimele luni: se numeste Nici o privire, e scrisa de José Luis Peixoto si a aparut la Polirom.

Iata cum arata si unde o gasiti.

coperta1

O astept demult, am pus ceva nopti nedormite in ea, multa munca si multa neliniste.

V-am mai povestit despre carte in ultimele luni si sper sa nu va dezamageasca, in caz ca o veti citi. Autorul ei e, cine stie, un Saramago in devenire, ii tin pumnii sa fie asa cum pare.

Jose_Luis_Peixoto_by_SouthernTree

Deocamdata are varsta mea, gusturi rock/metale grele, numeroase premii si un mare talent la scris, dublat de naturalete in tot ce face. E un tip misto, care stie sa scrie despre toate cele.

El se va afla in Bucuresti saptamana viitoare, cartea insa va aparea pe piata inainte sa apara el in carne si oase in Romania. Ma simt… radioactiva  😉 cand ma gandesc la toate astea: de vreo 4 ani incerc sa conving editurile din Romania ca Peixoto (citeste PEISHOTU) merita tradus si in romaneste. Sper ca am avut dreptate.

Astept reactiile voastre la carte si sper sa nu ma injurati daca nu v-a placut 🙂

nici o privire

Aseara am avut parte de emotie, destul de neasteptata…

Scotocind pe situl editurii POlirom, la rubrica Noutati/Carti in pregatire, am dat peste poza cu coperta cartii „mele” (de fapt a lui Jose Luis Peixoto si tradusa de mine), care nu stiam cum o sa arate, evident… Chiar eram curioasa. Sa v-o arat si voua, desi e mica-mica…

jjj

Am fost foarte incantata sa o descopar…

Mai e putin…