dupa festival

A fost o experienta, festivalul, a fost obositor, dar a fost bine pentru ca am fost cu Raluca, a fost… diferit 🙂

De-acum trebuie sa ma adun si sa o iau iarasi de la capat.

Desi e vara in toi, deocamdata nu voi avea vacanta, poate doar putin, printre picaturi, cate o ora de vacanta pe zi 🙂

Si, pentru ca inainte de festival am facut cateva piese noi, am sa incep sa vi le arat, pe rand.

Iata brosa cu puf de papadie. De fapt ca noi, oamenii, puf sau pulbere in vant…

… si una din trupele prezente la FestivalMed. Enjoy!

artizanat vesel

Inca nu am terminat cu povestile din Alentejo, deci fiti pe faza!

Azi, despre mica mea experienta tragi-comica dintr-un magazin de artizanat. Ma rog, poate exagerez, dar sa va povestesc.

In orice loc ma duc, imi place sa vad sau sa cumpar obiecte de artizanat, mai ales daca sunt simpatice si ma inspira. Bucataria mea arata ca un muzeu al satului, dar asta e alta poveste. Cum spuneam, intru in magazinul de artizanat atrasa ca soricelul de branza, si ma opresc la o ditamai masa cu chestii de ceramica, miammm! Portughezului ii plac chestiile colorate, vesele, inflorate. Bun, si mie.

Ia uiteeee, o matrioska!!! (matrioska??!!)

– pun mana s-o ridic, o apuc de cap, evident, si raman cu capul in mana: dupa socul initial (de, ma si vedeam platind papusa sparta), mi-am dat seama ca nici vorba sa fie matrioska, ci era o papusa care, ramasa fara cap…

… se transforma in vaza 🙂 Buna treaba, papusa vine cu mine!

Caut in continuare, nu stiu exact ce, cand imi apare in fata alta papusa, de data asta nu parea matrioska, ci… (???) un travestit? Nu, nu se poate, zic, sunt sigura ca reprezinta femeia portugheza tipica, de la tara: cu mustata.

Ia uite, draga, ii zic sotului, sa vezi ca au facut femei cu mustata, in sfarsit, se admite oficial ca… (rusinat, sotul ma informeaza ca este de fapt un barbat, deoarece are baston!!) Un cioban, pasamite, am tras eu concluzia, nu stiu cum! Ahh, cum de nu mi-am dat seama! Aratos cioban, zau asa, cu ochii aceia verzi… cu genele intoarse…. cu bretonul matasos… Bun, cioban sa fie, vine cu mine. Ce sa vezi: il iau de cap si…

… raman cu palaria in mana. De data asta, insa, ma obisnuisem deja: se transformase in suport de lumanare! 🙂

Dupa aceste achizitii simpatice, ma mut la sectiunea de textile, care, de obicei, sunt executate de batranele din zona, ca sa mai faca un ban. Hai, zic, sa ajutam o batranica. Aleg o piesa crosetata, care serveste la apucat toartele fierbinti (am o intreaga colectie acasa, toate frumoase, colorate si destul de vechi). De ce o aleg? Pentru ca mi se pare interesant ca cineva sa croseteze o chestie pe care sa-si scrie numele! Si s-o mai si vanda! Ma amuz, citesc „BELA” pe piesa (un nume destul de frecvent), o iau si plec. Ajunsa afara, vreau s-o mai vad o data, imi pun ochelarii imaginari si, incet, incet, ma prind ca de fapt scria… BEJA (numele unui oras din apropiere)! Hehehe!

Biata batranica, a sucit J-ul, ce sa-i faci! 🙂 se mai intampla, asa e viata!

caravela

Ambarcatiuni cu panze, cu care portughezii au intreprins primele expeditii maritime, asa spune dictionarul.

In imaginarul portughez, insa, caravela depaseste cu mult definitia dictionarului: e un obiect-cheie al istoriei lor, pe care s-au purtat visuri peste oceane interminabile, de-a lungul unor tarmuri necunoscute, spre taramuri fermecate, necalcate de om. Caravela revenea apoi plina de aur, mirodenii si povestiri incredibile.

I. a avut ideea sa reuneasca intr-un mic obiect de podoaba marea, pe care o iubeste, Portugalia, pe care a cunoscut-o recent si care a vrajit-o, si azulejo, faianta pictata, una din cele mai frumoase si valoroase manifestari artistice din tara asta. Obrigada, I! 😉

martie. algarve :)

Si asa trec lunile, ati observat? Intre timp, turistii si-au scos hainele pe plaja, soarele arde, berea e buna (apa marii e rece, nu e buna)…

Eu sunt in aceeasi stare de spirit, timpul mi se scurge printre degete, sau eu ma scurg printre degetele lui 🙂 Ne alergam unul pe altul, sa vedem care ajunge mai repede. Unde? Nici nu vreau sa ma gandesc.

tot despre Cimitir…

…ul de piane :).

Am fost entuziasmata zilele astea, afland ca noua carte a lui Peixoto e in drum spre librariile portugheze, ceea ce nu poate decat sa ma bucure si sa ma puna pe jar putin. Abia astept, ce deliciu! Si nu, nu are cum sa ne dezamageasca. Stiu deja care e subiectul romanului, (emigratia portugheza  spre Franta, din anii 60)  iar titul e „Carte”, pur si simplu. ABIA ASTEPT!

In ce priveste Cimitirul de piane, m-am gandit sa va mai arat si voua ce se scrie despre (numai de bine, ceea ce ma bucura peste poate). Pun aici cateva linkuri, pentru cei interesati. Sugestiile voastre sunt binevenite, de asemenea.

Iata ce scrie Rontziki, pe blogul ei, cu suflet, asa cum ne-a obisnuit:

http://www.rontziki.ro/2010/06/cimitirul-de-piane.html

Analiza profunda facuta de Dana Pîrvan-Jenaru, din Observatorul Cultural:

http://www.observatorcultural.ro/Excelenta-literaturii-lui-Peixoto*articleID_24159-articles_details.html

Pe blog la Trifoi gasim alt articol frumos despre carte:

http://trifoicupatrufoi.wordpress.com/2010/08/10/cimitirul-de-piane-multiplu-de-francisco-lazaro/

Claudiu Constantinescu, in respectabila Dilema Veche:

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/cimitirul-de-piane

hai-hui…

…tot prin Faro, caci acolo imi sta inima in momentul asta. Din cand in cand, practic „sportul” meu favorit, cel de a rataci la intamplare pe strazi si de a face poze cu case.

Ma dau in vant dupa stilul Art Nouveau!

O poarta veche a orasului.

Pana si plantele sunt cutezatoare! 🙂

Linia care ma duce si ma aduce.

Poarta unei galerii de arta. Stiti mania mea cu usile… 😉

Abia saptamana trecuta s-a incheiat inca o editie a concentratiei de motociclete si bineinteles, motociclisti, din Faro. In fiecare an au loc concerte, defilari de motoare, concursuri si mai stiu eu ce, iar in plin Faro exista chiar o statuie a motocicletei 🙂 care aminteste evenimentul aducator de turisti, zgomot si fum ;). Recunosc, am avut o tentativa de a merge impreuna cu doi prieteni la motoare (pe care imi place sa le admir), insa pana la urma ne-am proptit intr-un bar (de fapt, doua), departe de agitatia de pe strazi. Norocul a facut ca intr-unul din baruri (un patio cu smochini, aflat in spatele unei librarii care era inca deschisa la ora aceea din noapte) sa prindem exact inceputul unui mic concert de muzica celtica: doua fete irlandeze, frumoase, una cu flaut sau fluier, cealalta cu chitara, si un baiat portughez care le tinea isonul cu alta chitara. A fost absolut superb, m-am topit complet de bucurie! Cine sa-si mai aminteasca de motociclete la ora aceea?

Melancolia caselor vechi si scorojite, care nu imi scapa niciodata… Usor de intalnit in Portugalia.

Tare imi place asa, hai-hui… 🙂

leapsa desktopica

Recunosc ca demult nu m-am invrednicit sa onorez o leapsa, le-am evitat tocmai pe cele destepte, cu intrebari profunde si ‘telectuale. A fost lene si a fost lipsa de timp. Am primit insa de curand o leapsa, de la Rontziki (Evantaiul memoriei), care mi s-a parut usor de preluat si chiar amuzanta.

Sunt somata sa va arat cum arata ambientul meu de lucru din calculator. Asa arata, si explic imediat:

E o poza pe care mi-a trimis-o prietena mea Alina (care de curand si-a regasit locul aici, in Portocalia) si careia ii cer (cam tarziu) permisiunea de a arata poza tuturor. E o poza pe care ea a facut-o aici, nu mai tin minte exact pe ce plaja portugheza, si care ma inspira de multe luni (de aceea o pastrez si ma uit zilnic la ea de mii de ori, fara sa ma satur). Mi se pare perfecta, e o poza care respira si ma relaxeaza, nu numai prin ce contine peisajul, ci si prin culorile lui. In fine… intelegeti voi.

Pasez leapsa tuturor, luati de aratati desktopul! 🙂

Multumesc, Alina! 😉