lichfield

Imi plac foarte tare surprizele, mai exact surprizele placute: azi am avut una de proportii, pot sa spun. Am fost in oraselul Lichfield sa vedem magazinele, cica (asa ni s-a recomandat :)) si am descoperit un orasel plin de istorie, frumos si cochet, adapostind o catedrala superba, medievala. Un loc in care un strain nu se plictiseste, caci are ce vedea.

Ratuste infometate. Daca as fi stiut, as fi carat niscai paine cu mine…

Catedrala e unica in Anglia prin faptul ca are trei turnulete si adaposteste, dincolo de frumusetea arhitecturii gotice, comori precum o carte din anul 730 (Evanghelia, evident).

Catedrala, in forma sa gotica, a fost construita in secolul al XII-lea, iar pe locul acela exista deja o biserica inca din secolul al VIII-lea. Din Franta nu mai vazusem asa frumusete de arcuri gotice, de altar, de vitralii, de pardosela, de decoratii.

Ati observat? Toti cu spatele, ea cu fata… Ce mesaj sa fie ascuns aici???

Sunt o mare admiratoare a bisericilor desi, recunosc, nu prea ma duc acolo sa ma rog.

(poza de mai sus e un detaliu de pe pardoseala)

Dupa o ora petrecuta in catedrala (as fi stat mai mult, insa ne chinuia o foame disperata), am iesit, pe un frig oribil, cu soare orbitor. Am poposit imediat intr-un pub (pub-urile fac o mancare foarte gustoasa, de obicei) in care am mancat cel mai bun english breakfast din lume si am baut o cafea delicioasa (de obicei cafelele din Anglia par spalatura de la vase). 🙂

Deci o zi cu surprize placute. Asa sa tot fie…

Anunțuri

prin oras

S-a incheiat o zi frumoasa, stropita din belsug de ploaie, dar calda prin prezenta oamenilor.

Pentru ca a fost duminica, am fost invitati la nelipsitul Sunday dinner, acasa  la parintii amicului nostru Gary (i-am cunoscut pe toti in Portugalia, unde au locuit timp de mai multi ani). Deci nu am vazut nici o fata necunoscuta in casa aceea, am continuat numai o atmosfera pe care am trait-o de multe ori in Algarve, la ei acasa ori la noi. La pranz au fost invitati prieteni comuni, veniti special sa ne vada. Frumos.

Dupa praz am iesit putin prin cartier, cu fetele si bebelusa Mia, sa adulmec imprejurimile si evident sa fac poze. Era un frig dezgustator, insa nu e rau sa ne amintim din cand in cand cum e. Mie imi prinde bine, ma simt ca iarna in Romania.

Strazi linistite, case asemanatoare, ferestre iluminate, prin care puteai privi inauntru (in Portugalia nu exista aceasta transparenta, eu una nu sunt adepta ei). Liniste, gradini ingrijite, sunetul ploii.

Dupa-amiaza a fost rezervata explorarii orasului Birmingham. La 16 h se insera deja, iar in curand era noapte in toata regula.

Am fost insa, pentru ca eu sa vad centrul orasului, sa scotocim prin Targul German de Craciun, care se intindea pe una din strazile principale din centru, sa mancam si sa vedem luminile de Craciun, care sunt deja aprinse.

In primul rand, m-a impresionat centrul comercial Bull Ring, constructie futurista care e imposibil sa fie trecuta cu privirea in Birmingham. Pe dinauntru nu era nimic care sa ma surprinda (poate preturile…), insa pe dinafara mi s-a parut senzational.

Chiar langa Bull Ring se afla o catedrala din secolul 13, pe care din nefericire nu am reusit sa o pozez prea bine, din lipsa de lumina potrivita. Ceva mai incolo se afla un pub/inn din secolul 14, the Old Crown.

Am mers pe strazi pana la targ si mi-a mirosit a multiple culturi care se intersecteaza in oras (mai ales cea asiatica). De altfel, exista zone imense in care emigrantii asiatici se simt ca acasa, iar englezii nu sunt bineveniti 🙂

Targul era incantator, te pierdeai printre dulciuri ca din povesti, jucarioarele acelea specifice din lemn sau tabla, carnati de Frankfurt, bere, o forfoteala simpatica in ritm de muzica de Craciun (o mica orchestra de Mosi Craciuni si Craciunite canta intr-un chiosc, in ciuda frigului), calusei si mii de alte chestii. Demult nu ma simteam asa, ca la un balci, civilizat insa… A fost foarte placut, am mancat frigarui de branza si ciuperci, am cumparat paine calda, bomboane de ciocolata de nu stiu cate feluri, marshmallows, placinte cu miros de vanilie… Bun bun!

Dupa ce aproape am facut turturi la targ, am fost sa mancam pui la Nando’s, un restaurant dintr-un lant foarte cunoscut, care vinde pui facut dupa reteta portugheza. Patronul se pare ca e un emigrant portughez in Africa de Sud, care a avut stralucita idee sa ia cu el reteta de sos picant pentru pui, care in Portugalia e faimoasa si foarte populara – piri-piri, si apoi sa dezvolte acest concept nu numai in Africa de Sud, ci si in Anglia, unde e un adevarat succes.

Acolo, in timp ce hapaiam pui (eu am hapait si un cocogeamite porumbul fiert care imi facuse pofta), am facut (iarasi) planuri de viitor pe care maine le vom uita. 🙂

Asa era si in Portugalia, eram in aceeasi formula: noi patru si planurile noastre de viitor 🙂

welcome to england

Am ajuns fara nici o dificultate pe taram englezesc, trepidam de nerabdare in avion, iar asteptarea nu mi-a fost inselata. Dar despre prietenii nostri de aici, mai tarziu…

In primul rand am observat o mare diferenta de lumina intre Algarve si Anglia, e incredibil cat soare lipseste aici… Am lasat Portugalia cu un soare stralucitor si am ajuns aici, la 5º Celsius, cu un cer ca plumbul care  se pare ca e normal. Ca prime impresii: imi plac casele foarte mult. Iar inauntru e cald si bine, iti vine sa nu mai iesi. Miamm…

Deci Algarve de sus

Si Birmingham de sus

E bine. Maine va povestesc.

numarand orele

Mai e putin si voi putea sa adulmec strazile englezesti. Sau ploaia de pe strazile englezesti. Sau numai ploaia.

Ca sa faciliteze trecerea, Doamne-Doamne a facut azi aici o zi la fel de plumbuita cum inteleg ca sunt cele tipice din Anglia: sta sa ploua, parca un lighean imens si plin sta sa se verse in capul nostru (sper ca v-a placut metafora cu ligheanul, de la Peixoto mi se trage, caci personajele lui se tot spala in lighean, la lavoar). 🙂

Am „dezgropat” hainele de iarna, sunt toate botite, astept batand nerabdatoare din picior sa mi se usuce ultimele haine spalate ieri (!!) si ma tot mir de ce de aseara nu se usuca o bratara vopsita in turcoaz (pai daca e umiditate in aer!!!! de-aia!). Cam asa.

In rest, toate bune 🙂 Abia astept sa ne revedem prietenii, sa stam la un pahar de vorba plus ceva umor englezesc stupid pe alocuri, cu o cana de ceai nesuferit (negru) in mana. Abia astept!

Deci va las cu promisiunea ca va voi arata ce fac pe acolo si fara sa promit ca voi duce dorul muzicii portugheze duminica asta…

See you later alligator! 🙂

the cross and the rings

V-am aratat deja coroana, azi va arat inelul. Inelele, de fapt. The crown and the ring(s). Plus o cruce… The crown, the cross and the rings. I-am luat pe cei de la Manowar!!!

Cel de mai jos e pe jumatate din lut, pe jumatate din plastic. Adica un fel de struto-camila. Asa struto-camilos fiind, are o stapana draguta si desteapta,  asa cum si merita.

Al doilea inel e unul deja „traditional”, asemanator cu cele mai vechi, din lut. Are  spirale de te pierzi in ele, daca nu esti atent/a.

PS: am fost interbata de ce am fost data disparuta, azi, iar raspunsul este simplu: aseara am poposit la o „cafea” (guinness 🙂 ) cu prieteni irlandezi, iar rezultatul a fost o zi de… oboseala, azi.

Am primit in dar si o frumoasa cruce – celtica – de argint de la acesti prieteni. In semn ca s-au gandit la mine cat timp am fost mmmm… avariata 🙂 Stiau ei ca eu iubesc simbolurile celtice!

Si muzica, atmosfera irlandeza…

coroana

De multe ori, cand lucrez la bijuuri, nu am nici cea mai vaga idee despre ce am sa fac. Pur si simplu incep sa ma joc, iar jocul ma duce spre o tema sau alta. Fara stress, fara planuri, manata numai de cheful din momentul respectiv. Mai tarziu incerc sa copiez ceva facut de mine si nici macar nu ma mai mir ca nu imi amintesc cum am facut respectivul obiect! Poate ca dormeam, poate eram atenta la muzica, iar degetele si-au facut de cap, poate ca pur si simplu am uitat.

De ce va povestesc toate acestea? Pentru ca medalionul din poza de mai jos asa s-a nascut. Sarma n-a vrut sa faca ce ii ceream eu, s-a curbat in loc sa se indoaie cuminte, si asa mi-a venit ideea.

Medalionul are deja stapana, a gasit-o la Charity Luncheon, si de vreo 3 zile dau tarcoale unei pietre turcoaz, in ideea sa mai fac unul, la fel, pentru altcineva, care si-l doreste. Nu am insa nici strop de vointa, ma uit la piatra, iar dupa aceea trec la altceva, fac ceva nou. Am sa mai incerc, totusi… poate, cine stie?… reusesc! 🙂

Iar acum, pentru cine are curaj, The crown and the ring (da, imi plac si „metalele”, asta e). Coroana si inelul, cu turcoaze sau fara… 🙂

duminica prelungita

Numai intre prieteni se poate sa mergi la pranz, acasa, si sa te intorci de acolo la miezul noptii!

Asa s-a intamplat ieri, caci am fost sa mancam creveti si OREZ 🙂 (private joke) acasa la R., in gradina fermecata, pe veranda lor cea noua.

A fost bine, a fost frumos, iar la un moment dat noi, fetele, am evadat spre plaja sa vedem apusul. Plaja Ralucai, pe care ea de obicei merge cat o tin picioarele si unde inoata cat poate de mult.

Dupa plimbarea pe plaja, am avut o tentativa sa votam, insa recunosc cu mana pe inima ca am renuntat imediat. Era o coada imensa, iar mirosul din incaperea in care se statea la coada era absolut dezgustator. N-am avut stomac suficient…

Spre seara, dupa aprinderea focului intr-o soba foarte simpatica, au mai venit doi amici de-ai gazdelor, romani, vizita care a culminat intr-un concert la chitara improvizat, in jurul focului care, desi nu era de tabara, tot efect artistic are 🙂

Vin rosu, glume, catelul invartindu-se vrajit in jurul sobei… Frumos!