o anume Tara de sub fluturi…

(fragment din romanul TARA DE SUB FLUTURI, autor – Dragos Voicu, prieten drag)

     Am ajuns la casa bunicii. Ulucile casei erau albe, albe. Nu pentru cǎ le-ar fi vopsit cineva. Erau albe de timp, de prea mult timp. Erau ca nişte oase vechi de mort. Poarta nu mai avea balamale, era prinsǎ numai sus cu o bucatǎ de sârmǎ ruginitǎ. Am ridicat-o, am împins-o uşor şi am intrat. Sârma s-a frecat de lemn şi a scrâşnit din ruginǎ. Casa bunicii era verde, cu bucǎţi mari de tencuialǎ cǎzute. Era înconjuratǎ de bǎlǎrii care ajungeau pânǎ la ferestrele strâmbe. Nu mai era niciun drumeag pânǎ la poartǎ, semn cǎ bunica nu mai ieşea din curte.
O clipǎ am vǎzut-o întinzând cearşafurile mari peste soare şi peste sârmele ei drepte, oţelite, sclipind peste dimineaţǎ. Acum sârmele se întindeau ruginite şi goale între doi pari gârboviţi. M-am apropiat de una din ele şi am şters-o uşor cu palma. Un praf de ruginǎ s-a împrǎştiat într-un fir de vânt. S-a destrǎmat în luminǎ ca toţi anii care trecuserǎ decând sârmele şi vântul cu miros de tutun al satului înfoiau cǎtre soare cearşafurile albe ale bunicii.
În faţa intrǎrii în casǎ, cele douǎ şoproane din chirpici îngenunchiaserǎ şi îşi plecaserǎ capetele la pǎmânt. Cuptorul nu mai era decât un morman de argilǎ topitǎ. Totul era cotropit de buruieni. Am deschis uşa de la verandǎ. Pe prispǎ un tuci murdar, rǎmas de la pomanǎ şi o pereche de papuci de plastic, rupţi şi plini de noroi uscat. Am intrat în casǎ. În tindǎ nu mai era niciun preş aşternut pe jos. Numai pǎmântul gol. Pe policioarǎ, lumânǎri folosite şi o cutie cu beţe de chibrit. Masa era acoperitǎ cu un ziar pe care zǎcea un colţ de pâine, firimituri şi un borcan cu unturǎ, fǎrǎ capac. O canǎ roşie cu buline albe, plinǎ cu apǎ şi boabe de porumb la fiert, sfârâia pe vatrǎ. Un glas din altǎ lume s-a auzit din camera unde ultima datǎ intrasem sǎ-l vǎd pe bunicul meu mort: „Care eşti mamǎ?”. Am mers cǎre uşǎ şi am deschis-o. În camerǎ, întinsǎ pe o saltea de paie, bunica. Douǎ gǎini ciuguleau nişte boabe de porumb împrǎştiate pe pǎmânt. Podeaua nu mai era; numai pǎmântul de dedesubt. Preşurile, masa, scaunele, carpetele de pe pereţi, cadrul de lemn al patului dispǎruserǎ. În camerǎ, numai bunica, o saltea, soba, douǎ gǎini şi nişte grǎunţe risipite pe jos. Un pumnal îmi reteza aortele în inimǎ. O menghinǎ îmi muşca din stomac.
M-am repezit la ea şi am atins-o. Nu mai era nimic între capotul ei de spital şi oase. Obrajii i se împreunau pe interior şi fire de pǎr îi apǎruserǎ în barbǎ. Şi ochii ei albi, albi.

6 thoughts on “o anume Tara de sub fluturi…

  1. Dana spune:

    Daca m-ai putea auzi ai sti ca oftez…

  2. Dragos Voicu spune:

    Multumesc, prietena draga! Iertare pentru intristare :(!

  3. coreamor spune:

    Dragos, intristarea nu vine de la tine, ci de la noi… ce scrii tu atinge o anume coarda… e normal, de-aia ne place sa citim

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s