Livro

Vine cu pasi mari, se apropie noul roman al lui José Luis Peixoto, pe care il astept cu nerabdare (il asteptam, eu si restul admiratorilor sai).

Vreau sa fiu placut surprinsa.

CIMITIRUL DE PIANE

Dragi prieteni, in sfarsit o veste buna, dupa ce in ultima vreme am tot oftat si m-am lamentat pe acest blog (din motive mai mult sau mai putin metafizice, oricum, nu din motive pe care vi le puteti imagina): a aparut la POlirom traducerea romanului CIMITIRUL PIANELOR, scris de dragutul de Peixoto si tradus de mine.

Azi am sosit obosita si descurajata acasa, cu perspectiva unei zile libere (maine) si a multor indoieli si framantari, insa am descoperit ca romanul e la vanzare, are deja o coperta (voua va place????!!!!), fragmente pe situl Polirom, pret si tot ce-i trebuie. Adica EXISTA. Si poate fi cumparata, rasfoita, citita, criticata si tot ce-i trebuie. Ca intotdeauna, am emotii, mi se pare ca puteam mult mai mult, parca e un copil caruia i-am dat drumul in lume, singur 🙂 si nu stiu cum are sa se descurce.

In fine, vedeti voi cum va place. Lectura placuta!

raport de primavara

Am disparut putin din vietile voastre, prinsa fiind (cu urechile?) in cartea lui Peixoto, a carei traducere trebuie sa o definitivez pana la 15, mai exact…foarte, foarte curand.

Cimitirul Pianelor e un roman tot polifonic, ca si Nici o privire, insa are mai multa speranta care il traverseaza, de asta e si mai usor de digerat, dupa parerea mea. Avem nevoie si de speranta, in ciuda faptului ca nici o privire……

Asadar, pana pe 15 voi ca o fantoma a blogosferei: ba apare, ba dispare, mai mult dispare. Tot am sa profit insa de zilele cu soare, care nu stiu cand ne vor vizita (abia astept), ca sa mai fac o poza-doua unor piese care asteapta cuminti sa fie scoase in lumea buna 🙂

Dupa 15 insa, facem chef, negresit! 🙂 Am sa va intoxic cu mii de noutati, de-o sa va fie dor de vremurile in care disparusem putin 🙂 🙂 🙂

Pe curaaaaand!

leapsa despre carti

Inca o leapsa???? Gata, e ultima. 🙂 (de câte ori am zis asta pana acum?). Am primit-o de la Belle de Jour si suna cam asa:

1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Nu as indoi paginile nici sa ma platesti, cand eram mai mica faceam chestia asta, acum insa respect prea mult cartile ca sa le maltratez.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă „da” care a fost aceasta?

Chiar azi am primit o carte de la Maria (VV), care se numeste Obiecte de podoaba din margele si noduri celtice. Sper sa ma inspire.

3. Citiţi în baie?

Nu, nu-mi place ideea. Poate doar reviste, dar foarte rar.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi dacă „da” care ar fi fost aceasta?

Nu, nu as scrie o carte. Deocamdata nu am nimic important de spus 🙂

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Nu stiu ce sa zic. Sunt in format prea mic? Prea mare? 🙂 🙂

6. Care este cartea preferată?

Nu stiu. Sunt mai multe. Oricum, in ultimii trei ani, e Nici o privire, de care v-am tot vorbit 🙂

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Reciteam carti mai mult in urma cu ceva ani, cand aveam mai mult timp. Am citit Morometii de „n” ori, Enigma Otiliei la fel 🙂 sa nu mai vorbim de Lupul de stepa…  Cred ca recitesc carti care au marcat o faza importanta pentru mine.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

M-as bloca total, as spune aberatii, probabil 🙂 In orice caz, mi-ar placea sa le multumesc ca exista si ca s-au apucat de scris.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Nu imi place neaparat sa vorbesc, de fapt nu imi place deloc. Ajunge cat am „comentat” la scoala fiecare rand citit.  Acum degust huzureala de a simti pur si simplu ceea ce citesc, fara sa trebuiasca sa formulez ganduri despre… De obicei incerc sa transmit imagini care m-au impresionat. Cui? Prietenilor.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Depinde. Recomandarile anumitor persoane, intuitia :), coperta, un fragment pe care il citesc deschizand la intamplare…

11. Care credeţi că este o lectură „obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Cartile copilariei, povesti, legende… sunt fundamentale.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

Patul, canapeaua…

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Prefer linistea.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Am incercat, dar nu imi place deloc.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Si una si alta. Nu sunt pretentioasa 🙂

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

O oglinda minunata a lumii, a mea…

amor

În tăcerea aceea luminoasă, nu ştiu cum am fost în stare să  pronunt cuvintele din fraza aceea banală care întreba numai de italian. Nu ştiu cum de am fost în stare să înţeleg, înlăuntrul vocii ei fragile şi incandescente, că italianul plecase dis-de-dimineaţă. Nu ştiu cum am fost în stare să plutesc în imensitatea ochilor ei: orizontul: şi să o întreb dacă italianul  lăsase ceva pentru mine. Nu ştiu cum de nu am murit: inima explodându-mi în centrul pieptului: când ea, fără să-şi ia ochii de la mine: puritatea şi frumuseţea: clătină din cap, atât de lent, dintr-o parte în alta: pielea  fina a gâtului ei: felul în care degetele mele ar fi putut să alunece , fără nici o grabă, pe pielea fină a gâtului ei. Italianul plecase fără să mă plătească, iar eu nu eram în stare decât să o privesc şi să zâmbesc.

Când ne-am luat rămas bun, lipiţi unul de altul prin priviri, am continuat să zâmbim pentru că aveam atâtea sã ne  spunem. Când ea a închis uşa, eu am rămas pe loc. Un timp, care nu putea fi măsurat, am continuat să mă uit la uşa închisă, să zâmbesc şi să simt rãmãsitele din prezenţa ei.

Am ajuns la atelier. Am intrat în cimitirul de piane. M-am sprijinit de un pian: corpul meu lăsând urme pe praf: şi mi-am amintit de imaginea chipului ei. I-am vorbit imaginii chipului ei. Am ascultat imaginea chipului ei. Şi aşa au trecut ore în sir. Abia târziu, după aceea, mi-am amintit de italian. A plecat în zori şi nu mi-a platit munca în bani, mi-a plătit-o însa cu ceva mult mai valoros: pianele şi imaginea de neuitat a chipului ei.

(JL Peixoto, traducere bruta 🙂 )

fil – bucuresti

Dragi prieteni, dupa cum probabil stiti, saptamana aceasta, pe 28, incepe Festivalul International de Literatura, la Clubul Taranului Roman din Bucuresti.

Am preluat de pe situl festivalului poza de mai sus si materialul de mai jos, in care este vorba si de JL Peixoto, ca sa vedeti ca nu v-am pacalit 🙂 cine stie, poate aveti chef sa dati o raita la festival si sa-l auziti pe dumnealui citind in portugheza din cartea „mea” (in portugheza, Nici o privire se numeste Nenhum olhar). Situl contine toate informatiile privitoare la festival, va invit sa-l „frunzariti”, virtual vorbind…

Prima zi a Festivalului

prilejuieste publicului intilnirea cu Jose Luis Peixoto, cel mai important scriitor portughez din „noul val”, considerat „noul Saramago”, care va citi din romanul sau de debut, Nici o privire, recent tradus in limba romana in cadrul colectiei „Biblioteca Polirom”, si cu Zahar Prilepin, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati prozatori rusi ai momentului, care va citi un fragment din cea mai controversata carte a lui, romanul Sankya.

Celor doi scriitori straini li se vor alatura Radu Aldulescu (cu lectura din romanul Ana Maria si ingerii, in curs de aparitie la Editura Cartea Romaneasca), Vasile Ernu (lectura din volumul Ultimii eretici ai Imperiului, recent aparut la Polirom) si Florin Iaru (lectura in premiera din volumul de povestiri Bucuresti – celalalt trotuar, in curs de aparitie la Editura Polirom).

Tema dezbaterii din prima seara a Festivalului, moderata de reprezentanti ai Suplimentului de cultura, este New Ways for the Old Literature: cit de mult cintareste traditia in romanele scriitorilor invitati, cit de mult este experimentalism?

La finele primei seri, publicul va avea ocazia sa vizioneze piesa de teatru Te iubesc! Te iubesc?, in regia lui Chris Simion.

a sosit cartea mea!!!

Dragi prieteni, va anunt cu o mana pe inima si cu cealalta pe tastatura ca azi a aparut cartea mea draga pe care am tradus-o in ultimele luni: se numeste Nici o privire, e scrisa de José Luis Peixoto si a aparut la Polirom.

Iata cum arata si unde o gasiti.

O astept demult, am pus ceva nopti nedormite in ea, multa munca si multa neliniste.

V-am mai povestit despre carte in ultimele luni si sper sa nu va dezamageasca, in caz ca o veti citi. Autorul ei e, cine stie, un Saramago in devenire, ii tin pumnii sa fie asa cum pare.

Deocamdata are varsta mea, gusturi rock/metale grele, numeroase premii si un mare talent la scris, dublat de naturalete in tot ce face. E un tip misto, care stie sa scrie despre toate cele.

El se va afla in Bucuresti saptamana viitoare, cartea insa va aparea pe piata inainte sa apara el in carne si oase in Romania. Ma simt… radioactiva  😉 cand ma gandesc la toate astea: de vreo 4 ani incerc sa conving editurile din Romania ca Peixoto (citeste PEISHOTU) merita tradus si in romaneste. Sper ca am avut dreptate.

Astept reactiile voastre la carte si sper sa nu ma injurati daca nu v-a placut 🙂

JLP

V-am tot povestit despre cartea mea draga pe care am tradus-o si pe care o astept sa apara in octombrie, la Polirom. Ba chiar am impresia ca v-am plictisit cu subiectul asta, insa azi – nimic despre carte, ci numai cateva randuri despre autor, José Luís Peixoto. De ce azi? Din doua motive:

-a confirmat venirea la Bucuresti (la care viseaza demult) la Festivalul de Literatura din octombrie, daca nu ma insel va vorbi audientei pe 28 (mai incolo va pun la curent si cu programul complet). Imi pare sincer rau ca nu pot veni si eu in Romania in acea perioada, mi-e peste mana…

-ieri s-a anuntat calificarea lui intre finalistii unui concurs de literatura de limba portugheza (cu romanul „Cimitirul de Piane”), cot la cot cu António Lobo Antunes, lasandu-l cumva „in urma” pe José Saramago, care nu s-a calificat (uimitor!). Sper sa il si castige 🙂

Cam asta vroiam sa va spun. Am sa va tin la curent cu cartea, cand si cum iese. Abia astept, am insa niste emotii…

antónio lobo antunes. poveste.

Nu ma pot abtine, trebuie sa va povestesc, desi ma grabesc, desi durerile de cap ma chinuiesc 🙂

In primul rand vreau sa va anunt ca unul din cei mai mari scriitori de proza portughezi se afla zilele acestea la Bucuresti, asa cum am aflat de pe situl acesta

http://metropotam.ro/La-zi/2009/04/art0412787795-Antonio-Lobo-Antunes-la-Bucuresti-pe-5-si-6-mai/

se va lansa inca o traducere a unui roman extraordinar de-al lui si se va intalni cu cititorii. Ah, ce n-as da sa fiu si eu la Carturesti maine!!!!! Aici nu l-am vazut niciodata live, marturisesc… Aflu intotdeauna prea tarziu, ca de obicei…

Pentru cine nu-i cunoste scrierile: e un scriitor caruia Saramago i-a „suflat” (poate pe nedrept) premiul Nobel pentru literatura. Dar valoarea lui e imensa. M-am indragostit de cartile lui inca din facultate, cand abia buchiseam in portugheza, si am ramas o mare admiratoare.

Dar partea cea mai interesanta e cum am ajuns din intamplare sa aflu ca scriitorul merge la Bucuresti!!

Aseara navigam pe apele linistite ale blogurilor, cand am dat peste un blog portughez pe care era reprodus un text de-al lui Lobo Antunes, din 2007, si pe care am inceput, distrata, sa-l citesc. Am descoperit cu uimire ca textul era dedicat chirurgului care si-a exersat arta pe gatul meu in urma cu trei saptamani!!!! Am aflat (tot cu stupoare) ca cei doi (scriitor si chirurg) sunt prieteni de-o viata, colegi de scoala (si Lobo Antunes e medic de formatie) si ca cel dintai a fost operat de cel de-al doilea in aprilie 2007! Textul era o relatare din spital a intalnirii cu moartea. Intalnire ratata, din fericire.

Amuzata, i-am scris unei prietene din Bucuresti, care l-a si intalnit personal pe scriitor, si i-am povestit. In raspunsul ei, m-a informat ca Lobo Antunes e in Bucuresti. Poftim coincidenta!

Ce interes are coincidenta asta? Pentru mine are. La urmatoarea consultatie, am sa cer un autograf mainii care l-a facut bine pe António Lobo Antunes 🙂

COADA

De cateva saptamani ma „mananca” degetele sa scriu despre cartea care i-a adus fostului meu coleg de liceu din Giurgiu (si amic drag), Dragos Voicu, un premiu de debut literar pe care sunt sigura ca il merita cu varf si indesat si pe care sper sa-l onoreze pe viitor cu alte carti prin care sa ne surprinda.

Cartea a aparut (la Cartea Româneasca, norocoasa editura care a primit manuscrisul lui si l-a ales din cele 33 de participante), iar eu sunt cat se poate de nerabdatoare sa o citesc in intregime. Am parcurs cateva fragmente pe blogul pe care Dragos l-a facut pentru a prezenta primul lui „odor”, cartea, si va invit sa cititi si voi si sa apreciati stilul simplu si ironic si sa plonjati in atmosfera unei copilarii de care ne-am „bucurat” toti cei din generatia mea.

Personajul principal e insasi Coada, cea care a facut parte din viata noastra in mod atat de real.

„O coada fabuloasa, care infasoara orasul de mai multe ori si va dura 12 luni, timp in care Ionut, un vajnic pionier, ii va cunoaste pe cei care ii vor fi vecini intregul an, cateva personaje pitoresti care discuta despre copii, matematica, tuica fiarta, fericire, carnati, dragoste, bomboane de pom, moarte, muraturi, examene de admitere. O coada care sfideaza orele, zilele, saptaminile, anotimpurile si totusi… aici oamenii isi povestesc viata, isi sarbatoresc zilele de nastere, se indragostesc, se casatoresc si pur si simplu, mor.” (Tudor Lavric)

Cartea va fi lansata oficial la Bookfest. Va invit cu drag sa o explorati si, de ce nu, sa-mi povestiti si mie cum vi s-a parut.

Dragos, la mai mare! 🙂