navigand

Poarta-i visand la calatorii, poarta-i cu indrazneala si doldora de imaginatie, poarta-i ca pe imaginea micilor rataciri pe care ni le permitem, poarta-i ca sa navighezi prin lumea asta mare, cu gandul…

Poarta-ti sufletul-marinar in vazul tuturor, lasa-te leganata pe marile pe care nu le vei cunoaste niciodata.

Viseaza, indrazneste, du-te in zbor si intoarce-te tot in zbor!

 

Tanta si Costel

Acestia sunt Tanta

… si Costel, partenerul ei

Ei s-au cunoscut in Africa, in inima fierbinte a junglei, si au dansat ritualuri impreuna, au strans ierburi de leac si de colorat tatuaje si au trait impreuna intr-o coliba din crengi.

Tanta si Costel au ajuns la mine dupa ce au emigrat, intr-o barca fragila care a traversat oceanul ca sa poposeasca in Europa. La inceput erau doua personaje simple, bej si triste din cauza departarii de casa, iar mie mi se pareau fara prea multa personalitate. Asadar m-am gandit, cu mintea mea europeana, sa le redau bucuria lor innascuta si i-am vopsit in toate culorile care mi s-au parut potrivite. Dupa aceea, mi s-a parut ca le lipsea ceva „maretie”, asa ca le-am facut cadou cate o podoaba pentru cap, care sa le completeze figura.

Puteti afla numele lor adevarate numai daca va apropiati urechea de ei 😉 eu le stiu, dar nu va spun…

PS: i-am gazduit aici si aici

lacramioara

Am facut putine brose in tot acesti ani, chiar nu stiu de ce. Pur si simplu nu mi-am amintit de ele decat atunci cand mi s-a cerut sa le fac (de exemplu a trebuit sa fac una cu cirese, in 2009) sau cand mi-a picat in mana un ac pentru brosa, nu mai stiu de unde (atunci am facut una simpla, cu 3 bile albastre). Cam atat.

De curand insa, am fost provocata sa inventez o brosa cu lacramioare, cadou pentru o englezoaica (citez: „sa fie maricica, luminoasa – caci e pentru o doamna cu inima foarte mare – si, daca se poate, in forma de lacramioara”).

Asa precum mi-e felul, mai intai am spus ca „nu se poate”, „nu pot in forma de floare” etc, dupa care mi-am propus sa fac o inimioara pe care sa vopsesc niste lacramioare, dupa care am inceput sa vizualizez niste bobite albe atarnate de ceva, cu ceva… mi-a fost clar imediat dupa aceea ca am sarma si pot atarna bobitele de sarma, am cautat in van bobite (BOBITE?? DE UNDE BOBITE?), si apoi s-a facut lumina: PERLUTE (false). Gata, ideea era acolo, mai lipsea doar tehnica si rabdarea. Cred ca le-am pacalit pe amandoua, si iata rezultatul care, desi nu e perfect, e de o „inocenta” care ne face sa uitam de imperfectiune 🙂

Va fi un cadou pentru o persoana foarte draga clientei mele, si sper din toata inima sa-i fie pe plac (dupa cat m-am chinuit, daca nu-i place, zbor direct in Anglia si i-o smulg din mana sau din piept :)) dar sper ca nu va fi cazul.

Sper sa va placa si voua aceasta incercare a mea, cu un rezultat atat de diferit de ceea ce obisnuiesc sa fac.

mini-poveste in albastru

Se ia o tigla, se inventeaza un sistem de prindere/atarnare in partea din spate, se vopseste in culorile preferate, dupa care se atarna pe perete, apoi se ia alta tigla, se executa acelasi sistem de prindere, se vopseste tot in culorile preferate, dupa care se atarna pe perete langa prima tigla sau separat 🙂

Vedeti? E simplu 🙂

PS: tiglele mele sunt inalte de 45 cm. Asa, ca sa stiti…

PPS: le gasiti la vanzare aici. Tot asa, ca sa stiti 🙂