in sfarsit…

…am reusit sa „asamblez” um colier. Dupa un lung sir de zile fara nici un chef de bijuterit, azi, pe o caldura de 34º C si in asteptarea masinii care ma va duce la lucru (iar la Faro, din care mai am atatea sa va arat), am onorat o comanda a unei englezoaice, mare admiratoare a verdelui. Seamana cu un colier mai vechi, facut mai demult, dar ideea ca am reusit sa mai apuc iar e revigoranta. Sper sa ma tina.

Va doresc o saptamana pacifica!

Anunțuri

igreja do carmo

Continuand plimbarea mea (si a voastra, virtuala) prin Faro, ma opresc azi la biserica baroca numita Carmo (numele vine de la Muntele Carmel, din Palestina, de aici si denumirea ordinului religios al carmelitilor). Pe scurt, e construita in secolul al XVIII-lea si a suferit mai multe adaugiri si distrugeri de-a lungul vremii.

Pe dinauntru e decorata bogat, complicat si aurit (pe limba mea, asta inseamna „baroc”), dar ce mi-a atras mai mult atentia, a fost pictura de pe tavanul de lemn de deasupra altarului. Trompe-l’oeil in forma pura.

Nelipsitele vitralii, care ma fascineaza (cel din imagine, inramat ca un tablou superb…). Din pacate, nu am avut un unghi mai bun pentru poza, deoarece nu se putea calca in altar, era imprejmuit).

Surpriza a constituit-o insa Capela Oaselor, care nu stiam ca exista in biserica aceea. Intrasem in acel loc pur si simplu ca sa adulmec arome catolice :), nu neaparat sa fac poze sau sa vizitez. Cand am vazut insa ca si in Faro e o capela construita complet din oase (din care face parte si poza pe care v-am aratat-o in postarea anterioara, Memento mori), am avut o mare surpriza. Mai vazusem astfel de capela in Évora, si ma impresionase teribil. Asadar… sa o impartasesc si cu voi.

Luati-o cum vreti, mie insa mi se pare ca acest loc e facut tocmai ca sa ne aminteasca de fragilitatea noastra, de moartea care ne pandeste pe parcursul intregii vieti. Ce vedeti pe pereti nu sunt numai tigve, din loc in loc, ci oase lungi, stivuite frumos, astfel incat se vad numai capetele lor, decorative foc :). Nu poti sa nu inlemnesti cand intri acolo, nu poti sa nu taci si sa nu te simti mic si neispravit.

PS: Sper ca nu vi se pare ca devin morbida. 🙂 Sunt doar putin obosita.

faro

Acolo mi-am petrecut ultimele doua saptamani, aproape zilnic, chinuindu-ma si bucurandu-ma in acelasi timp, suferind si triumfand, tarandu-mi moralul pe jos si ridicandu-l dupa aceea, dupa caz.

Ieri am terminat lucrul mai devreme, mai aveam timp pana la tren, vremea era OK, aveam chef de mers singura prin oras, la intamplare. Cunosc Faro de vreo 7 ani, insa intotdeauna l-am asociat cu probleme si obligatii, cumva… Asa ca nu am facut „turism” acolo decat intr-o singura zi, in urma cu 6-7 ani. Nu e de ajuns, pentru mine… Ieri venise momentul. Am luat-o pe strazi la intamplare si am facut poze (cu telefonul). Am mers in nestire fara sa am idee daca ma indepartam cu mult de gara sau dimpotriva… Lipsa mea de orientare contribuie la astfel de confuzii… A fost bine. Cam de multisor nu facusem exercitiul asta, asa, fara griji sau fara graba. Am intrat prin biserici (va arat data viitoare ce am vazut), m-am holbat la vitrine, la usi frumos colorate, la felinare (doar ma cunaosteti), la trotuar, la oameni, la pomii superb infloriti, plini de flori albastre (cred ca sunt un fel de salcami, dar cu flori albastre), si nu m-am gandit la nimic (la ce bun?)