Dragi prieteni, incepand de azi, ma mut de pe acest blog pe… alt blog :), care este tot al meu, bineinteles! M-am simtit bine aici in ultimii ani, dar a sosit momentul sa schimb aerul, sa varuiesc peretii, sa pun mobila minimalista si sa schimb putin placuta de pe usa etc.
Am emotii, o lacrima imaginara in coltul ochiului si dorinta de schimbare. Va astept (tot) cu drag la noua adresa, unde va voi arata ce bijuterii mai fac si ce povesti imi mai trec prin cap.
Va astept in noua casa!
(fragment din romanul TARA DE SUB FLUTURI, autor – Dragos Voicu, prieten drag)
Am ajuns la casa bunicii. Ulucile casei erau albe, albe. Nu pentru cǎ le-ar fi vopsit cineva. Erau albe de timp, de prea mult timp. Erau ca nişte oase vechi de mort. Poarta nu mai avea balamale, era prinsǎ numai sus cu o bucatǎ de sârmǎ ruginitǎ. Am ridicat-o, am împins-o uşor şi am intrat. Sârma s-a frecat de lemn şi a scrâşnit din ruginǎ. Casa bunicii era verde, cu bucǎţi mari de tencuialǎ cǎzute. Era înconjuratǎ de bǎlǎrii care ajungeau pânǎ la ferestrele strâmbe. Nu mai era niciun drumeag pânǎ la poartǎ, semn cǎ bunica nu mai ieşea din curte.
O clipǎ am vǎzut-o întinzând cearşafurile mari peste soare şi peste sârmele ei drepte, oţelite, sclipind peste dimineaţǎ. Acum sârmele se întindeau ruginite şi goale între doi pari gârboviţi. M-am apropiat de una din ele şi am şters-o uşor cu palma. Un praf de ruginǎ s-a împrǎştiat într-un fir de vânt. S-a destrǎmat în luminǎ ca toţi anii care trecuserǎ decând sârmele şi vântul cu miros de tutun al satului înfoiau cǎtre soare cearşafurile albe ale bunicii.
În faţa intrǎrii în casǎ, cele douǎ şoproane din chirpici îngenunchiaserǎ şi îşi plecaserǎ capetele la pǎmânt. Cuptorul nu mai era decât un morman de argilǎ topitǎ. Totul era cotropit de buruieni. Am deschis uşa de la verandǎ. Pe prispǎ un tuci murdar, rǎmas de la pomanǎ şi o pereche de papuci de plastic, rupţi şi plini de noroi uscat. Am intrat în casǎ. În tindǎ nu mai era niciun preş aşternut pe jos. Numai pǎmântul gol. Pe policioarǎ, lumânǎri folosite şi o cutie cu beţe de chibrit. Masa era acoperitǎ cu un ziar pe care zǎcea un colţ de pâine, firimituri şi un borcan cu unturǎ, fǎrǎ capac. O canǎ roşie cu buline albe, plinǎ cu apǎ şi boabe de porumb la fiert, sfârâia pe vatrǎ. Un glas din altǎ lume s-a auzit din camera unde ultima datǎ intrasem sǎ-l vǎd pe bunicul meu mort: „Care eşti mamǎ?”. Am mers cǎre uşǎ şi am deschis-o. În camerǎ, întinsǎ pe o saltea de paie, bunica. Douǎ gǎini ciuguleau nişte boabe de porumb împrǎştiate pe pǎmânt. Podeaua nu mai era; numai pǎmântul de dedesubt. Preşurile, masa, scaunele, carpetele de pe pereţi, cadrul de lemn al patului dispǎruserǎ. În camerǎ, numai bunica, o saltea, soba, douǎ gǎini şi nişte grǎunţe risipite pe jos. Un pumnal îmi reteza aortele în inimǎ. O menghinǎ îmi muşca din stomac.
M-am repezit la ea şi am atins-o. Nu mai era nimic între capotul ei de spital şi oase. Obrajii i se împreunau pe interior şi fire de pǎr îi apǎruserǎ în barbǎ. Şi ochii ei albi, albi.
Cafea aromata, cafea neagra, cafea cu lapte, cafea proaspat macinata, cafea intensa, tare, amara, dulce, exotica, vicianta, expresso, turceasca, la ibric, la nisip, la cafenea, la colt de strada, in bucatarie, in Italia, in Portugalia, in Brazilia, pe plantatie, pe langa plantatie, doar cafea sa fie 🙂
Bratara disponibila AICI. Inelul este disponibil in Bucuresti, la Cristina Maria.
Vremea a fost foarte capricioasa, in ultimele saptamani, a plouat cum de mult n-a plouat, UMEZEALA scrie pe noi. SPer, totusi, ca se termina in curand… Partea buna a ploii a fost insa cheful de stat in casa cu placere si de jucat, cu una, alta…
Am pus in sfarsit in aplicare un plan mai vechi, legat de gustul meu pentru masti, mai ales pentru cele africane: sunt fascinata. Cand am fost in Mozambic, parca ma urmareau de peste tot… Acum s-a intors roata, am sa le urmaresc eu 🙂
Iata prima mea tentativa, facuta cu mare placere si amuzament. Din pasta ceramica si ce mai e pe acolo 😉
Pandantivul este disponibil pe situl-magazin, http://www.coryamor.ro/coliere/face.html
Enjoy!
Sper ca va amintiti de proiectul comun al Ralucai si al meu, pornind de la cateva piese din argint, vintage, pe care am vrut le punem in valoare, fiecare in felul ei.
Au trecut deja cateva zile de la inceputul „competitiei”, care m-a amuzat si m-a stressat in acelasi timp 🙂 M-a amuzat pentru ca mi se pare o gimnastica foarte simpatica, creativa, si m-a stressat putin pentru ca, intr-o prima varianta, am facut un medalion din pasta ceramica ce a stat cateva zile bune „la uscat”, fara rezultate vizibile (evident, din cauza vremii ploioase, care ne-a chinuit in ultimele saptamani). In ultima instanta, am uscat medalionul pe o lampa, pentru ca a doua zi sa-l termin. Inca o data, legea aceea cu „ce incepe prost se termina si mai prost” s-a aplicat si in cazul meu. Nu numai ca nu am fost multumita de rezultat, dar nici macar pozele nu mi-au iesit mai deloc, aparatul imi facea figuri, bateria s-a terminat, toate cadeau in jurul meu. Am decis asadar sa ma apuc de alta piesa, cu mai putina energie negativa 🙂 am reusit si a mers ca pe roate. Pe prima facuta am decis sa o distrug 🙂 si am sa refolosesc piesele, intr-un context asemanator. A doua piesa, cea „de bine” ;), este aceasta: este un colier scurt si are cele doua piese de argint vintage, jad, sarma suflata cu argint si fir de piele.
In ceea ce o priveste pe Raluca, piesa ei (am ales intentionat sa pun aici o singura poza de la ea, ca sa par EU a fi in avantaj!!! :)))))))))) poarta amprenta RA, cu care ne-a obisnuit: pe langa piesele de argint (cele lungi si bobitele), are piese din pasta ceramica, pictate cum numai ea stie 🙂 si fir de piele intoarsa. Mie, personal, mi se pare minunat!
Acesta a fost proiectul nostru comun. Sper sa mai fie si altele pe viitor si sper ca v-a placut sa ne vedeti „in competitie” 😉
V-a placut?
Cine ma stie, stie si ca o aplaud, o admir pe Raluca, prietena mea care s-a lasat vrajita de frumusetea si misterul ceramicii traditionale portugheze, azulejo, si s-a apucat de o munca migaloasa, care ii da mari satisfactii: bijuterii lucrate de mana si inspirate din modele vechi de azulejo. Minunata idee, pe care am admirat-o inca de la inceputuri. Iata blogul ei, pe care probabil il stiti, si iata ce idee de proiect i-a venit, pornind de la cateva piese de argint vechi, masiv, pe care le-a impartit frateste cu mine:
Ideea e sa cream, fiecare in stilul sau (avem stiluri vizibil diferite, insa ne leaga multe puncte comune), o piesa-podoaba, pornind de la aceste elemente din pozele de mai sus. Este o provocare din partea RA 😉 pe care o accept cu bucurie: este pentru prima oara cand concuram, ca sa zic asa, si o vom face prieteneste. De obicei ne ajutam reciproc si sper sa o facem in continuare, oricare ar fi circumstantele.
Acum insa… Raluca, in podoabe sa provocam, sau in sabii sa ne taiem? 🙂 Sper ca cel putin sa ne amuzam!
Ramaneti pe faza, in curand va vom arata rezultatele muncii noastre, adica fructele acestui proiect original.
Pe locuri…………………..
Cui ii plac cartile? Cui ii place sa citeasca? Cine admira si respecta si iubeste lectura? Suntem milioane…
Iata micul meu tribut adus cartilor.
CARTE DE POEME si CARTE DE POVESTI.
… cu colierul pe care l-am terminat ieri. Exotic, cu scortisoara, cu lemn, cu globul pamantesc in varianta dubla 🙂
Il gasiti AICI. Important este sa il cautati 🙂
In ultimele zile, am invadat pagina de Facebook cu diverse nuante de verde: colier verde, colier verde, inel verde. Cred insa ca nu s-a suparat nimeni: toata lumea asteapta schimbarea de peisaj, frunzele noi, florile…
Azi am decis sa inund si blogul cu verde. Ia sa vedem daca se supara cineva 🙂
Colierul de lemn, cu o piesa de pluta, este disponibil pe site, AICI.
Bratara frunzulitica este si ea pe site, AICI, si mai face si set cu un anume inel verde, cu baza suflata cu argint. Le puteti vedea AICI.
De ce i-am zis oranj, v-ati prins, ce legatura are setul acesta cu ritualele, mi-e destul greu sa va explic. Inca de cand m-am jucat cu scortisoara si organza, ca sa fac colierul, mi-au venit in cap podoabe tribale, ceva din strafunduri… Un fel de chemare poate din Brazilia, de la bastinasi 🙂 desi Brazilia nu e o tara cu care sa rezonez neaparat. Fapt este ca asocierile pe care le fac (uneori foarte amuzante, alteori chiar sacaitoare) atunci cand creez ceva dau viata pieselor, iar eu incerc sa v-o transmit, dar nu sa v-o impun 😉
Ca o paranteza, atunci cand am facut un colier care mie mi se parea „Pop”, a venit altcineva si a zis ca are de-a face cu „maslinele” 🙂 prin urmare, sa ne jucam cu imaginatia 🙂
Setul este in Bucuresti si de vanzare. Il puteti gasi si pe site, AICI. Enjoy!
Cor & Amor - bijuterii, povesti... 