ametist, what else?

In ciuda dilemelor pe care mi le-au provocat lanturile si folosirea lor la coliere, am gasit si parti bune, care ar fi urmatoarele:

1. imi amintesc de vremurile cand umblam cu lanturi pe geaca de blugi 🙂 caci eram „metalista”

2. sunt estetice si flexibile

3. am mare chef sa ma joc cu ele, sa vedem cat tine cheful…

Cred ca e suficient.

Medalionul din imagine e o bucata de ametist, piatra mea preferata. M-am bucurat sa o pot folosi impreuna cu lant, mi se pare ca se potrivesc. Asa cum lantul se potriveste si cu cea mai putreda si urata chestie de lemn pe care am gasit-o prin curte, pentru pozat 🙂 (stiu ca pot fi contrazisa dar de, eu apreciez si estetica uratului cateodata, pentru a varia). Aveam de ales intre zidul plin de muschi si umezeala sau lemnul umflat de ploaie. Din motive de lumina suficienta, am ales lemnul 🙂

Primesc critici si reclamatii pe emailul ksdjfhsjfh@gmail.com, nu ezitati! :mrgreen:

furtuna

Ce paragina pe blogul meu! Lasat in paragina, insa motivat! Nu pot sa va explic chiar tot, trebuie sa ma credeti pe cuvant ca absentele mele sunt motivate! 🙂

Am avut cateva zile agitate, cu frici si apoi cu vesti bune, dupa frici. Cu mult de lucru, cu mers la Lisabona, cu revazut prieteni. Ca sa vedeti cum ma simt, azi-noapte am mesterit bijuuri pana la 3 dimineata, caci eram ca electrica si  aveam chef exact de asa ceva!

Pe langa altele, am facut niste experiente cu lanturi (pentru coliere, nu lanturi de legat cainii, daca mai exista asa ceva). Stiu ca nu am inventat marea cu sarea, insa mi-a placut sa fac ceva nou pentru degetele mele 🙂 Am cumparat lanturile pur si simplu pentru ca mi-au facut pofta, alta explicatie nu am!

Nu va arat poze, nu va arat nimic, decat ca sunt vie si ma simt bine. Afara e furtuna si se anunta o vreme teribila in acest sfarsit de saptamana (nu se mai termina odata???). Pe langa dezastrul din Madeira (daca ati vazut la TV), in nordul Portugaliei se anunta azi vant de 160 km/ora.

Primavara, unde umbli????

mi-a placut…

… Avatar. Evitam sa-l vad, caci prea mult se vorbea de el. Asta e reactia mea naturala, sa ma impotrivesc curentului.

Acum cateva zile insa am decis ca e momentul: desi nu l-am vazut in trei dimensiuni, nici in mai multe, mi-a placut povestea si nu mi s-a parut o prostie, cum ma asteptam… De, ideile preconcepute nu dau niciodata fructele potrivite.

sursa foto

Criticul cel mai bun e somnul meu: daca adorm la mijloc, adio, inseamna ca n-am pierdut mare lucru pierzand finalul… Aseara insa am stat atenta pana la 2h30′, fara sa mai pot spera nici un minut ca Binele avea sa invinga Raul.

Dincolo de cliseul bataliei finale dintre rai si buni (si urasc sa vad filme cu batai si arme), mi-a placut SA VAD: padurea aceea era minunata, ca o poveste, omuletii albastri, muntii suspendati… erau toate minunate.

M-a surprins sa vad si niste simboluri din care cineva (o cunoscuta care prin asta „respira”) ar scoate o carte intreaga: copacul vietii, momentul renasterii intr-un nivel spiritual superior, copacul vocilor… Ce mi-a placut insa cel mai tare, ca idee, a fost reteaua energetica prin care erau legati copacii intre ei, dar nu numai: legatura umanoizilor cu natura, prin fire nevazute, posibilitatea de a pastra informatia ca intr-un computer (upload, download), ideea asta mare de creier imens, de neuroni nevazuti si de legaturi care se simt si functioneaza vizibil. N-am putut sa nu ma gandesc ca probabil chiar asa este, creierul asta mare de care ne batem joc si care ne inconjoara poate chiar este Dumnezeu, cumva, e energie suprema… Poate asa se explica fenomenele paranormale, poate explicatia e simpla: informatia exista in jurul nostru, intr-o forma care e accesibila numai anumitor persoane, „mutante” fara voia lor.

Probabil vi se par infantile reflectiile mele, fapt e ca inca nu am ajuns la nici o concluzie in privinta nici uneia din marile noastre intrebari. Filosofia nu ma preocupa, si privesc in mod simplist tot ce ma inconjoara.

Ce concluzie as putea trage? Probabil ca rasa umana are nevoie de mari schimbari ca sa supravietuiasca. Din punctul in care ne aflam acum, nu avem nici o sansa de a mai comunica iarasi cu Pamantul. Si asta ne e moartea lenta.

scrisori pastrate

Iti scriu de sub ploaie, iar… Stiu ca nu meriti asa ceva, e nedrept, tu meriti un soare si jumatate. Nici macar in mine nu-l mai am, degeaba il caut: i-am uitat gustul.

Nu stiu de ce miroase a mere, sau poate ca e doar amintirea mirosului; nu stiu de ce nu-mi amintesc decat de maini reci, de privire umeda pierduta pe fereastra sau, poate, cine stie, pierduta pentru totdeauna.

N-am sa-ti pastrez scrisorile: nu vreau miros de mort in cufar, nici pulbere nostalgica sa-mi gadile narile.

Am sa hranesc cu ele monstrul din camin.

Sau, stii ceva?

Sa nu-mi mai scrii!

turcoaz adevarat

Am zis ca nu mai fac bratari, n-am zis?

Ei bine, iata ce am facut zilele acestea, printre altele (am inceput si un colier care sa formeze set cu bratara).

Nu am reusit sa fac rost de obisnuita vopsea stralucitoare, in acest turcoaz intens. Am incercat combinatii, inutil insa.

Asadar, am satisfactia de a avea in sfarsit o culoare care sa semene cu ce vroiam eu demult.

Diametrul bratarii de lemn e, pe dinauntru, e de aprox. 6,5 cm, iar grosimea (inaltimea) e de 3 cm.

usile anei

Sunt inca sub impresia filmului pe care l-am vazut aseara, Caótica Ana.

Dincolo de arta minunata care apare in film, de spiritul liber pe care il admir demult, se impletesc mituri si „stari” initiatice, simboluri si parapsihologie. Un film foarte „vizual” :), pe care nu-l poti uita. Eu, cel putin, am sa-l revad, si l-am pus pe „raftul special”, alaturi de alte filme de inima precum Amélie, Frida, Breaking waves, Monsoon wedding, Cidade de Deus, Todo sobre mi madre, Tacones lejanos, La vita e bella, Fata cu cercel de perla si alte cateva.

Acum stiu de ce imi plac atat de mult usile 🙂