inel arabelic

Unele bijuuri par dulci, nu-i asa? Ce parere aveti? 🙂

O O

Acest inel „arabelic” se gaseste in pravalia mea, aici, si este alcatuit din urmatoarele componente :):

– baza de argint 925, reglabila in diametruuuu

– asaaaaa…. dupa aceea avem sarma suflata si ra-suflata cu argiiiint

– iar pe ultimul loc, dar, desigur, la loc de frunte, cum ar veni, avem pietrele semi-pretioase si delicioase numite… agate! 🙂

Se iau aceste ingrediente, se amesteca bine cu telul sau cu bat pe bara de atarnat covoare, apoi se introduc in cuptorul imaginatiei, de unde iese inelusul, gata sa va satisfaca orice dorinta. Ca aici, va mai amintiti? („-Clariiiii, vino repede, ca a inceput Arabela!!!!!!!!!!!”)

Anunțuri

filme si culori

Sunt filme a caror paleta de culori ma fascineaza si ma face sa ma simt ca acasa atunci cand le vad (sper ca intelegeti exact ce vreau sa spun).E imposibil sa nu te simti inspirat de asemenea placere. V-am mai povestit despre Almodovar si admiratia mea pentru filmele lui (ce culori vibrante are, imbracand personaje vibrante!), v-am mai povestit despre Frida si culorile acelea puternice, electrice, emanand atata caldura, despre In the mood for love, inegalabil, poate si despre Twin Peaks, cu atmosfera aceea pe care as recunoaste-o dintr-o mie, cu nuante ce amintesc de lemn, cu ceata si draperiile rosii.

Ieri mi-am amintit de Monsoon wedding, pe care nu ca l-as fi uitat, insa revine periodic, cu muzica si culorile lui, sa ma inveseleasca sau sa ma tulbure. Cineva m-a intrebat daca mi-am amintit de India pentru ca JL Peixoto e acolo si am raspuns ca nu. Pai nu: mi-as fi amintit oricum de film, o fac destul de des, caci e unul din preferatele mele.

Pentru cine nu l-a vazut inca – il recomand calduros: un film indian modern, frumos construit (ca o piesa de teatru, imi place mie sa cred), bine facut, cu imagini frumoase, cu umor, cu traditionala muzica, pe alocuri (insa nu, nu e in stilul Vandana sau O floare si doi gradinari), cu ironie. Si cu niste culori apetisante.

Am avut parte de batjocura „fina” cand am afirmat in fata anumitor persoane ca imi place muzica indiana, dar imi asum si acest „defect”. Am multa admiratie pentru cultura lor, am un prieten indian si imi doresc sa vizitez India. Am zis! 🙂

Asadar, va dedic cu drag doua cantecele, amandoua de nunta traditionala indiana: primul ma face sa plang, caci cuvintele exprima atat de simplu un adevar atat de mare si de dureros pentru cine l-a trait, iar al doilea ma face sa dansez si sa-l ascult inca o data si-nca o data.

mi-a placut…

… Avatar. Evitam sa-l vad, caci prea mult se vorbea de el. Asta e reactia mea naturala, sa ma impotrivesc curentului.

Acum cateva zile insa am decis ca e momentul: desi nu l-am vazut in trei dimensiuni, nici in mai multe, mi-a placut povestea si nu mi s-a parut o prostie, cum ma asteptam… De, ideile preconcepute nu dau niciodata fructele potrivite.

sursa foto

Criticul cel mai bun e somnul meu: daca adorm la mijloc, adio, inseamna ca n-am pierdut mare lucru pierzand finalul… Aseara insa am stat atenta pana la 2h30′, fara sa mai pot spera nici un minut ca Binele avea sa invinga Raul.

Dincolo de cliseul bataliei finale dintre rai si buni (si urasc sa vad filme cu batai si arme), mi-a placut SA VAD: padurea aceea era minunata, ca o poveste, omuletii albastri, muntii suspendati… erau toate minunate.

M-a surprins sa vad si niste simboluri din care cineva (o cunoscuta care prin asta „respira”) ar scoate o carte intreaga: copacul vietii, momentul renasterii intr-un nivel spiritual superior, copacul vocilor… Ce mi-a placut insa cel mai tare, ca idee, a fost reteaua energetica prin care erau legati copacii intre ei, dar nu numai: legatura umanoizilor cu natura, prin fire nevazute, posibilitatea de a pastra informatia ca intr-un computer (upload, download), ideea asta mare de creier imens, de neuroni nevazuti si de legaturi care se simt si functioneaza vizibil. N-am putut sa nu ma gandesc ca probabil chiar asa este, creierul asta mare de care ne batem joc si care ne inconjoara poate chiar este Dumnezeu, cumva, e energie suprema… Poate asa se explica fenomenele paranormale, poate explicatia e simpla: informatia exista in jurul nostru, intr-o forma care e accesibila numai anumitor persoane, „mutante” fara voia lor.

Probabil vi se par infantile reflectiile mele, fapt e ca inca nu am ajuns la nici o concluzie in privinta nici uneia din marile noastre intrebari. Filosofia nu ma preocupa, si privesc in mod simplist tot ce ma inconjoara.

Ce concluzie as putea trage? Probabil ca rasa umana are nevoie de mari schimbari ca sa supravietuiasca. Din punctul in care ne aflam acum, nu avem nici o sansa de a mai comunica iarasi cu Pamantul. Si asta ne e moartea lenta.

usile anei

Sunt inca sub impresia filmului pe care l-am vazut aseara, Caótica Ana.

Dincolo de arta minunata care apare in film, de spiritul liber pe care il admir demult, se impletesc mituri si „stari” initiatice, simboluri si parapsihologie. Un film foarte „vizual” :), pe care nu-l poti uita. Eu, cel putin, am sa-l revad, si l-am pus pe „raftul special”, alaturi de alte filme de inima precum Amélie, Frida, Breaking waves, Monsoon wedding, Cidade de Deus, Todo sobre mi madre, Tacones lejanos, La vita e bella, Fata cu cercel de perla si alte cateva.

Acum stiu de ce imi plac atat de mult usile 🙂

let the sunshine…

sun

Va doresc sa aveti o zi la fel de insorita ca pandantivul de mai sus!

Soarele sa nu va apuna, ci sa vegheze asupra voastra cu tot ce are mai bun.

apus-de-soare

Soarele sa nu va paraseasca, ci sa-l pastrati in voi, pe dinauntru.

Sa fiti ca suprafata marii, stralucitoare in lumina soarelui, dar filtrand spre adancimi lumina numai in cantitatea care-i este necesara. Nici prea multa, nici prea putina. Prea multa ar orbi vietuitoarele din adancuri, prea putina inseamna moarte.

Sa nu-l respingeti niciodata, ci sa-l reflectati in cel mai rau caz. Reflectati-l catre altii care au nevoie de el.

soare-pe-mare

Let the sunshine in!!!!!!!!!

alien

Trec pragul magazinului, cautand minuni care sa-mi faca semn cu ochiul. Asta caut de obicei cand merg la un magazin cu materiale pentru bijuterii.

Ma plimb in lung si-l lat, stramband constant din nas, scociorasc cu degetul prin cutiute cu bile, masor cu priviri mai mult sau mai putin critice bijuteriile deja facute, expuse in magazin si, in sfarsit, incep sa deschid sertare, unul cate unul. Sunt mari si incapatoare, cu continut colorat si atragator la prima vedere. Dupa aceea imi concentrez avid privirea pe bilute si pietricele, pe fluturasi de feltru si bobite de ceramica. Asta nu, aia nu… Next!

atelier2

Cand vanzatoarea deja da semne ca renunta sa mai creada ca as putea cumpara ceva, deschid un sertar si… imi zambesc doua capete de extraterestri de treaba: cornite din sticla, sau poate sunt ochi spiralati, bulinute care ar putea fi un inceput de ventuze. Ba nu, sunt patru capete, doua perechi simpatice. Le lipseste numai nava ca sa-si ia zborul din sertar, spre lumi mai intelegatoare si mai putin poluate (se stie ca poluarea face rau la ochisorii spiralati! 🙂 )

alien-ring

Ma uit la ei, ei se uita la mine. Intind mana sa-i apuc, vanzatoarea da semne de speranta, extraterestrii insa hop! la stanga, hop spre dreapta, nu ma lasa sa ii prind. Concentrare. Daca as fi avut o matura  le-as fi aratat eu lor!

In cele din urma reusesc sa comunic cu ei si le explic ca nu le doresc raul ci, dimpotriva, vreau sa-i transform in bijuterii ciudate, in care se vor simti ca acasa, pe planeta lor cu cornite de sticla.

alien-pendant

M-am tinut de promisiune. M-au insotit pana acasa, unde, cand au vazut „atelierul” meu, au zis ca nu mai vor sa plece, ca arata exact ca in tara lor de bastina: haotic, plin de sarme si sarmulite ca niste antene si de obiecte ciudate.

atelier3

Azi va arat doar o pereche de Aliens. Nu de altceva, dar tin la suspans 🙂

culmea noroiului

Desi obisnuiesc sa scriu cate ceva sau sa pun poze pe blog in fiecare seara, si fac asta cu placere, aseara am avut un sentiment de inutilitate a ceea ce fac. Stiu si de ce. Am vazut un film care mi-a taiat orice chef, de orice, si m-a ingretosat teribil, in ciuda faptului ca sunt obisnuita sa nu iau arta „ca atare”, ci sa incerc sa vad mai departe, sa filtrez ceea ce vad sau citesc, sa vad florile printre bube mucegaiuri si… stiti voi!

cadere

E vorba de Crash (ati auzit de el cu siguranta, e destul de faimos). Puteti  sa radeti de ce spun eu acum, dar m-a ingrozit mai mult decat orice film cu criminali in serie sau alti alienati.

negru

Nu stiu sa va explic de ce, poate are legatura cu faptul ca ma chinui sa conduc de cateva luni bune, cu frica tinandu-se dupa mine scai, sau poate ideea ca exista adancimi atat de inspaimantatoare in unele fiinte umane a revenit in galop.

Cum sa scrii despre ineluse colorate dupa asemenea macel de film, ce rost are? 🙂

Cand vine greata, totul devine grotesc in jur.

grotesc

In fine. Acum ascult Mozart, deci lumea nu e pierduta cu totul. Si lucrez, deci am scos greata afara, in ploaie, si intentionez s-o tin acolo pana se cara de la mine. 🙂