de inima verde

Ultima mea jucarie are o inima verde (ecologica) si arabescuri de sarma. La inceputuri, avea doar o panglica de organza verde, care se petrecea de dupa gat, intre timp insa i-a crescut un lant, care se prinde la spate cu respectiva panglica. Ochiul meu a fost mai multumit cu cea din urma combinatie, deci sa-i dam ochiului ce-i al ochiului!

Va urez voua si imi urez si mie o saptamana minunata, verde ca frunza! 🙂

Anunțuri

miss you

Iata ce ma obsedeaza de cand am descoperit-o pe Facebook, pe „zidul” cuiva:  o melodie absolut minunata! Vreau sa o cunoasteti si voi! Sau poate rezonez eu  exagerat la ea????

Ii dedic cu drag melodia Mariei, cu o mare imbratisare si un la multi ani cat mine de mare! 🙂 Sa ne traiesti, VV! 🙂

daruri

Din cand in cand, cineva ma rasfata asa cum n-am visat niciodata. Ce-am facut ca sa merit, nu stiu, cert e ca imi creste inima ca un cozonac cand primesc un semn de prietenie sau de simpatie. Mai trebuie sa recunosc si ca  tare imi plac surprizele frumoase, cadourile, gesturile autentice.

V-am mai povestit, de-a lungul timpului, despre astfel de gesturi si semne prietenesti, azi insa vreau sa va spun ca minunata Rodica, da, cea cu Inelul lui Gyges, mi-a facut o mare bucurie, trimitandu-mi taman aici, in tara portocalelor, o carte de poezie proaspata ca un pepene (scuzati comparatia, dar ma aflu in faza pepeneasca, zilele astea numai la pepene rosu ma gandesc, ca placere gastronomica maxima). 🙂

De mult timp nu citeam poezie, de fapt nu am fost niciodata o cititoare asidua de astfel de literatura, insa pe blogul Rodicai gasesc intotdeauna versuri care ma incanta (alese de ea). Pe vremuri insa, am facut o pasiune pentru Baudelaire (asa, ca sa stiti).

Cartea MEA se numeste Autobuzul cu cocosati si ii apartine Norei Iuga (care, cum spuneam, e proaspata si surprinzatoare, asa e impresia pe care mi-a lasat-o). Am citit cu placere si vreau sa impart si cu voi!

minodora il viseaza pe sam

mama mi-a spus:

minodora nu te mai gindi la sam

cind te duci la piata

gindeste-te la varza si la costita

fii o femeie cuviincioasa

ce parca beethoven i-am zis

nu se gindea nu-i cinta si lui

tot timpul pasarea in cap?

bine dar beethoven a spus mama

a luat cirpa de praf

si-a inceput sa stearga urechile geniului

si asta numai pentru ca imi vine

sa scriu despre tine

cum imi vine sa stranut

sau sa casc

te-am visat azi-noapte

aveai un copil cu cap de pisica

era dragalas ca un martisor

strigai cit te tinea gura

„veniti sa vedeti prin cite trece

o piatra miscatoare pina la frumoasa statica”

ce chestie si asta

cind uiti sa te inchini

inainte de culcare

bufonerie

Am vrut sa fac ceva ce s-a transformat in altceva 🙂 tot e ceva 🙂

Nu mi-a iesit ideea originala din lipsa materialelor. Dar nu e decat o amanare… Deocamdata, am facut un colier in culorile unei fuste pe care o consider geniala si pe care o port non-stop de cand am cumparat-o: maron, albastru si portocaliu. Modelul fustei e sui (citeste shui), la fel se cerea si colierul. „Arata ca un bufon”, a comentat sotul meu. Bine, asa sa-i ramana numele! (mai tineti minte? Divertis: „Ce apa e asta, stolnice?” – „E apa Moldovei, Maria Ta!” – „Bine, asa sa-i ramana numele” :))

Mi-a placut cum arata, asa ca am mai facut unul, verde. Tot bufon, tot zbanghiu. De ce nu?

mania usilor

Stiu ca v-am aratat o multime de usi si ferestre in trecut, pe acest blog, caci nu scapa aparatului meu, oriunde m-as duce… Ma fascineaza, mai ales cele viu colorate si cele vechi si scorojite, frumoase in melancolia lor.

Belle de Jour are o multime de usi si ferestre pe blogul ei, care mai de care mai frumoasa, eu insa ma limitez la ce reusesc sa pozez pe strazi.

Pe de alta parte, Zazuza m-a provocat sa ne duelam in usi, pe bloguri, 🙂 caci ea a fost de curand in Grecia si a adus poze superbe. Ideea era de fapt sa ma convinga sa mai arat niste scorojituri de-ale mele, pe care nu vroiam sa le mai dau „publicitatii”, ca sa nu va plictisesc cu atata lemn 🙂

Zazuza, here we go!

Imi dau acum seama ca in Albufeira culorile sunt mai vesele decat in Faro, e normal. Faro e un oras mai serios, e cel mai important din toata regiunea, nu isi pune prea tare mintea cu culorile vii, ca in targurile turistice de pe coasta.

tot despre Cimitir…

…ul de piane :).

Am fost entuziasmata zilele astea, afland ca noua carte a lui Peixoto e in drum spre librariile portugheze, ceea ce nu poate decat sa ma bucure si sa ma puna pe jar putin. Abia astept, ce deliciu! Si nu, nu are cum sa ne dezamageasca. Stiu deja care e subiectul romanului, (emigratia portugheza  spre Franta, din anii 60)  iar titul e „Carte”, pur si simplu. ABIA ASTEPT!

In ce priveste Cimitirul de piane, m-am gandit sa va mai arat si voua ce se scrie despre (numai de bine, ceea ce ma bucura peste poate). Pun aici cateva linkuri, pentru cei interesati. Sugestiile voastre sunt binevenite, de asemenea.

Iata ce scrie Rontziki, pe blogul ei, cu suflet, asa cum ne-a obisnuit:

http://www.rontziki.ro/2010/06/cimitirul-de-piane.html

Analiza profunda facuta de Dana Pîrvan-Jenaru, din Observatorul Cultural:

http://www.observatorcultural.ro/Excelenta-literaturii-lui-Peixoto*articleID_24159-articles_details.html

Pe blog la Trifoi gasim alt articol frumos despre carte:

http://trifoicupatrufoi.wordpress.com/2010/08/10/cimitirul-de-piane-multiplu-de-francisco-lazaro/

Claudiu Constantinescu, in respectabila Dilema Veche:

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/cimitirul-de-piane