ColieRomania

Ati observat probabil (sau nu…) ca trec prin diverse „faze” cu bijuteriile mele. Cei care ma urmaresc inca de anul trecut au observat cum pendulez periculos intre inele, medalioane, NIMIC, cercei si coliere… ba fac NUMAI inele de lut pana ma scald in ele, ba ma paleste amorul de sarma si fac din ea TOT ce-mi trece prin cap (eu nu va arat pe blog decat „spuma”, varful icebergului :)), ba mesteresc obsedata coliere scurte

red

(ati observat ca le fac mai mult scurte? v-ati gandit de ce? pai cele lungi una la mana nu-mi stau MIE bine, ca model, si apoi nu le pot poza pe gatul meu impodobit cu o cicatrice – trebuie sa fie scurtutze exact cat sa arate… bine). Poate va veni o vreme in care sa trec si la coliere lungi pana la genunchi, sau pana la calcaie, insa pana atunci mai va!

cafeasiciocolata1

Deci: febra mea colierica (coliereasca?) a inceput cumva de cand am descoperit ca aveam o gramada de bile de lemn virgine, nevopsite, de care aproape uitasem in timpul slalomului meu printre sarme si alte obiecte flexibile. Asadar, m-am apucat sa insir incantata bile de lemn pe ce am apucat, dupa ce ulterior le dadusem un fond si le vopsisem normal, ca pe inele.

black&silver

pana aici nimic nou sau extraordinar. Mai intai m-am cadorisit singura cu niste podoabe din lemn, care au fost remarcate acolo unde trebuia :). Au urmat cateva comenzi si ideea de a amesteca materialele, idee care imi placea mai demult. Nu e nici o filosofie originala, e doar placerea mea de a pune impreuna materiale diferite care sa-mi „vorbeasca” ochiului si mainii. Amestecatura (un fel de post-modernism la scara mica-mica, mda, puteti sa radeti, va dau voie) a prins… Izgoneste monotonia si imi da mie prilejul sa ma relaxez 🙂 Habar nu am prin ce mecanisme complicate, necunoscute…

red cow2

Colieromania continua (si nu va dura mult, va avertizez). Oare ce va urma???

nici o privire

Aseara am avut parte de emotie, destul de neasteptata…

Scotocind pe situl editurii POlirom, la rubrica Noutati/Carti in pregatire, am dat peste poza cu coperta cartii „mele” (de fapt a lui Jose Luis Peixoto si tradusa de mine), care nu stiam cum o sa arate, evident… Chiar eram curioasa. Sa v-o arat si voua, desi e mica-mica…

jjj

Am fost foarte incantata sa o descopar…

Mai e putin…

la curtea regelui crimson

Mare muzica!!!!!!! Sunetul celor 19 ani ai mei, intr-un apartament din Drumul Taberei. Caseta tocita in casetofonul tembel, care agata banda.

Afara ninge, miroase a vin fiert. Ce concert e saptamana asta? Cat bulion pe paine trebuie sa mai mancam ca sa strangem bani pentru concert???’

Imi vine sa zic precum decedatul: „Confusion. No connection.”

N-am vrut sa va sperii cu coperta albumului, dar daca tineti neaparat poftim:

Confusion will be my epitaph.
As I crawl a cracked and broken path
If we make it we can all sit back
And laugh.
But I fear tomorrow Ill be crying,
Yes I fear tomorrow Ill be crying.

vaci, vacute, vacusoare

Cu care din ele sa incep? Cu Vaca Verde, evident.

Am inceput sa comunicam pe internet in urma cu ceva luni: m-a rugat sa ajut cu campania de ajutorare a unui copil bolnavior, am continuat sa vorbim, ne-am simpatizat. Am facut schimb de poze, de mailuri, ne-am facut cadouri. Exista oameni cu care rezonezi de la distanta si stii ca vei rezona atunci cand se produce un clic.

P1010026

Ei bine, clicul s-a produs. Ne-am intalnit in Bucuresti, ne-am cafelit, am vorbit in voie. Ii port nemarginita recunostinta de a ma fi viciat in Haruki Murakami, daruindu-mi o prima carte. 🙂

Iata ce cadou frumos am primit de la fiica ei, draguta de Io, cu care m-am imprietenit mai bine abia inainte sa ne despartim :). Cadou pentru care ii multumesc si care e primul de acest gen pe care l-am primit vreodata (dungile de soare si umbre apartin ferestrei mele, nici o legatura cu desenul).

ioana

V.V. (sa nu-i fac public numele :)) e o tipa serioasa dar haioasa, originala si culta, creativa si generoasa. De ce va spun toate astea? Pentru ca mi-am amintit de ea, pentru ca vacutele din imaginile de mai jos ii plac ei (o sa le si poarte) si sunt emblema blogului ei.

vacavaci2

Le-am zarit intr-un magazinas si n-am reusit sa ies de acolo fara sa cumpar cateva (verde, bej si rosu, sunt de sticla). Considerati-le kitsch sau priviti-le amuzati/amuzate, mie imi plac oricum si am tinut sa le pun la loc de cinste 😉

Cui nu-i plac vacutele?

PS: am actualizat pagina cu Pandantive/Coliere, punand acolo piese noi. Mai e o vacuta acolo, rosie 🙂 Enjoy!

vacute

lisbon by night

Seara in Baixa, zona joasa a orasului Lisabona. Centrul chic. Downtown.

P1010015

Destul de multa lume, animatie, tineri cantand pe strada la diverse instrumente, incarcand sa stranga bani suficienti ca sa isi continue calatoria prin lume.

P1010019

Felinare misterioase, porti inchise de biserici, cafenele pline.

P1010018

P1010022

Vitrine melancolice, perechi care se tin de mana, cersetori care se cuibaresc prin colturi adapostite de vant, pregatindu-se pentru noaptea racoroasa.

P1010024

Stradute laterale pe care nu vezi nici tipenie, un grup de studenti care se duc la vreo petrecere si isi fac incalzirea vocii.

Restaurante ale caror usi deschise te imbie cu imaginea unui „inauntru” cald si primitor, frumos si intim luminat.

P1010025

P1010026

Mai tarziu, la Estrela: catedrala iluminata, frunzis sclipind sub lumina felinarelor.

Tramvaie care sunt mai putin galbene decat la lumina zilei, lasand sa se ghiceasca ambientul familiar dinauntru.

Lume care se indreapta spre casa, spre baruri, spre petreceri, spre intalniri cu amantii sau amicii. Uneori e usor de inchipuit unde se duc, daca ii privesti cu atentie.

P1010027

Se stinge o zi care a fost lunga, si o mai prelungim si noi cat putem… Maine, din fericire, o luam de la capat.

eu nu te-am uitat…

Nu am uitat ca azi e duminica si ca e muzica,  as fi postat inca de aseara, insa ieri dupa-amiaza am ramas fara internet in cel mai caraghios mod cu putinta (cred).

Cum a tunat si a fulgerat afara, am deconectat un cablu de la rooter pe care, in stilul meu specific, l-am conectat ceva mai tarziu in alta „gaurica”, asteptandu-ma ca toate gauricile sa fie la fel. Bietii oameni de la compania de telefoane, i-am nedreptatit (citeste balacarit) apoi cu reclamatia pe care am facut-o, cum ca am ramas fara telefon fix…

Pe de o parte insa a fost bine fara internet, fara „tentatie”, fara drog… Am citit aproape o carte intreaga si am facut cateva coliere colorate.

P1010002

Hm… noroc insa ca mai exista si barbati pe lume, sa se priceapa la cabluri 😉 asa ca iata, ma lafai iarasi (navigand) pe apele tulburi ale netului.

Deci muzica: „Nu te-am uitat niciodata”, Rui Veloso si vocea lui calda.

Enjoy! (sau nu… :))

ciresele din piept

Am revenit!

Pana imi adun impresiile din Lisabona (atentie, inca nu mi le-am adunat pe cele din Romania, nu stiu de ce dureaza atata!) sa va arat ciresele de pus la gat, caci de cele de atarnat la urechi v-oti fi plictisit deja 🙂

Sunt tot de lemn, au aceeasi dimensiune ca cele de la cercei, insa nu am folosit organza pentru ca cineva nu o suporta pe gat ;). Nu conteaza, e verde, e romantic, e simpatic.

„Frunzisul” poate fi calcat cu fierul (cu grija) astfel incat sa ia pozitia pe care si-o doreste „propitara” (mai zbarlit, mai la locul lui etc). Mie imi place mai zbarlit, insa nu am avut timpul necesar si nici rabdarea sa zbarlesc un frunzis care oricum se va pleosti in cutie, pe posta, in drum spre Romania. Sper ca apreciati exprimarea mea profund poetica de azi… 🙂 🙂

ch necklace

Dupa cirese pe brosa, cirese de pus la urechi si cirese de pus la gat, urmeaza cirese de pus in nas, cirese de pus in buric, cirese de pus intre degete si de tinut intre dinti.

Cum spuneam, fiti pe faza  🙂  🙂