lada bunicii

In ultima vreme, incurajata fiind si de valul de simpatie pe care l-a declansat proiectul nostru cu LimasCrafts, am inceput sa fiu mai atenta la diverse lucruri din jurul meu, pe care pana acum le ignorasem. De exemplu, am scotocit, impreuna cu soacra mea, intr-o lada de zestre (una din ele :)), plina cu tot felul de minuni facute cu mana de ea, cand era copila sau, mai tarziu, adulta, de mama ei (bunica, deci), sau cumparate de prin locuri in care artizanatul atinge culmi de maiestrie, ca insula Madeira, de exemplu. Vorbesc despre lucrosoare crosetate, tricotate, cusute, impodobite cu dantelarii etc.

Dantelele, cel putin (si nu vorbesc despre cele din poza de mai sus, ci despre altele, foarte foarte fine), te duc cu gandul la faptul ca cine le-a facut ar trebui sa poarte, dupa munca aceea titanica, niste ochelari grosi :). Nu cu mult timp in urma, in aceasta familie, toate lenjeriile de pat erau impoddobite cu margini de dantela, cu broderii complicate. Mai exista inca dantelele facute special pentru lenjerii, care insa nu au mai apucat sa fie folosite. Ce mai, o incantare…

M-am ales si eu cu cateva piese, care, initial, erau predestinate unui abajur, insa au aterizat pe un colier, iar vina nu e a mea! Sa va povestesc: o fata draguta mi-a cerut un cadou pentru o prietena de-a ei, foarte speciala. Mi-a descris pe scurt personalitatea prietenei ei, iar mie mi-au facut sa sune clopoteii urmatoarele cuvinte: „vintage” si „iubitoare de natura”. Mi-au picat imediat ochii pe crosetul bunicii si pe niste conuri de brad care-si asteptau si ele, cuminti, destinul handmade :). Cadoul pentru prietena a fost o brosa in forma ed lacramioara, dar asta e alta poveste. Vroiam doar sa va spun cum am ajuns sa fac acest colier (care are un frate mai mare, pe care am sa vi-l arat zilele acestea).

Asa s-a nascut ideea, si nu am stat prea mult pe ganduri. Rezultatul il vedeti mai jos.

Si-am incalecat pe-o dantela, si v-am povestit o mare bagatela! 🙂

Anunțuri

cutiute fermecate

Am facut, in ultimii ani, inele de „lut”, inele din tot felul de pietre, mai mult sau mai putin pretioase, din lemn, din sarma, din plastic, cu funda (de care sunt tare mandra), fara funda, vopsite si prost vopsite, inele din monede, din melci si scoici, din con de brad… din ce am mai facut? Nici nu-mi mai amintesc. Au fost foarte multe, iar ideile imi plouau cu galeata 🙂

Mi-a fost foarte drag sa le fac, am migalit mult, nu erau perfecte, dar starneau simpatii…

Privind in urma, cele mai multe respecta formele dulci si feminine. Majoritatea sunt rotunde si vesel colorate.

Am facut dupa aceea o pauza considerabila. O vreme in care am avut mult de lucru in alt „departament”: ceva destul de greu, stressant, cu multe mizerii la vedere, cu mult efort si cu aprindere de neuroni. Nu mi-a mai trebuit nimic altceva, am pus in garaj cutia cu vopsele si pe cea cu sarme, bile si panglici. Eram convinsa ca partea aceea din mine era atrofiata pe vecie.

Dar iata, nu mor caii cum vor cainii :), asa ca am readus cutiile, sunt iar in preajama mea. Ce s-a schimbat? Mi-e greu sa revin la trecut, sa repet piesele pe care le mai facusem. Am sa mai fac asta, sporadic, dar acum vreau ALTCEVA!

Am devenit eu mai colturoasa? Se poate. In mod sigur, inelele mele au devenit colturoase si, culmea, mi se pare normal!

Va prezint „colectia noua” de ineluse din lemn taiat si lustruit de „asistentul” meu care se pricepe (nu il las sa lustruiasca toate laturile, pentru ca imi place textura lemnului), si vopsite, lipite si bibilite de mine personal.

Par cutiute? Ei bine, DA.

Va poftesc sa ascundeti ganduri bune si frumoase in „cutiutele” CORYAMOR!

in tromba

Se incheie in tromba (la figurat dar si la propriu, caci am asistat la un mic potop in Algarve, in aceasta dupa-amiaza, in sfarsit!!!) o saptamana plina. Ca in vremurile bune, am avut mult de lucru si am bijuterit noptile, cu spor. Rezultatele se vad: am facut piese noi si sunt si obosita 🙂

Acest colier a fost achizitionat de o doamna foarte fashion, deci e o onoare pentru mine! Doamna asta e printre putinele (le numar pe degete) femei pe care sa le cunosc personal si care sa se imbrace/poarte cu un gust desavarsit (e vorba de haine si accesorii scumpe si foarte indraznete) si surprinzator. Pe mine nu ma dau pe spate marcile, hainele scumpe sau marea eleganta, nu prea le bag in seama si nu sunt niciodata la moda. Dar se pare ca mai am si eu exceptiile mele: ori de cate ori pot, ma uit la pantofii ei si casc gura la haine. Asadar, colierul meu grena e intr-o companie „de rasa”; ceea ce nu poate decat sa ma bucure (dar oare l-a cumparat pentru ea, sau… :))

 

 

lene, negru si auriu

Coryamor nu sta. Ea mestereste ori de cate ori are timp, insa uneori ii e lene sa faca poze si sa le „perie”, sau ii e lene sa termine ceea ce a inceput. De exemplu, ultima productie are nevoie coaserea unei panglici aurii, la capetele lantului negru.

Asadar, Coryamor a ales sa pozeze colierul in afara… gâtului, numai ca sa nu coasa panglica acum, azi. 🙂 Se promite insa si o poza cu colierul la gat, imediat dupa ce vine zâna buna ca sa coasa panglica (???sau nu). Oricum, ideea principala se vede in aceste poze, panglica se afla pe plan secundar (citeste „la spate”).

Sa aveti un week-end interesant si pacific!