the cross and the rings
V-am aratat deja coroana, azi va arat inelul. Inelele, de fapt. The crown and the ring(s). Plus o cruce… The crown, the cross and the rings. I-am luat pe cei de la Manowar!!!
Cel de mai jos e pe jumatate din lut, pe jumatate din plastic. Adica un fel de struto-camila. Asa struto-camilos fiind, are o stapana draguta si desteapta, asa cum si merita.
Al doilea inel e unul deja “traditional”, asemanator cu cele mai vechi, din lut. Are spirale de te pierzi in ele, daca nu esti atent/a.
PS: am fost interbata de ce am fost data disparuta, azi, iar raspunsul este simplu: aseara am poposit la o “cafea” (guinness 
) cu prieteni irlandezi, iar rezultatul a fost o zi de… oboseala, azi.
Am primit in dar si o frumoasa cruce – celtica – de argint de la acesti prieteni. In semn ca s-au gandit la mine cat timp am fost mmmm… avariata Stiau ei ca eu iubesc simbolurile celtice!
Si muzica, atmosfera irlandeza…
coroana
De multe ori, cand lucrez la bijuuri, nu am nici cea mai vaga idee despre ce am sa fac. Pur si simplu incep sa ma joc, iar jocul ma duce spre o tema sau alta. Fara stress, fara planuri, manata numai de cheful din momentul respectiv. Mai tarziu incerc sa copiez ceva facut de mine si nici macar nu ma mai mir ca nu imi amintesc cum am facut respectivul obiect! Poate ca dormeam, poate eram atenta la muzica, iar degetele si-au facut de cap, poate ca pur si simplu am uitat.
De ce va povestesc toate acestea? Pentru ca medalionul din poza de mai jos asa s-a nascut. Sarma n-a vrut sa faca ce ii ceream eu, s-a curbat in loc sa se indoaie cuminte, si asa mi-a venit ideea.
Medalionul are deja stapana, a gasit-o la Charity Luncheon, si de vreo 3 zile dau tarcoale unei pietre turcoaz, in ideea sa mai fac unul, la fel, pentru altcineva, care si-l doreste. Nu am insa nici strop de vointa, ma uit la piatra, iar dupa aceea trec la altceva, fac ceva nou. Am sa mai incerc, totusi… poate, cine stie?… reusesc!
Iar acum, pentru cine are curaj, The crown and the ring (da, imi plac si “metalele”, asta e). Coroana si inelul, cu turcoaze sau fara…
duminica prelungita
Numai intre prieteni se poate sa mergi la pranz, acasa, si sa te intorci de acolo la miezul noptii!
Asa s-a intamplat ieri, caci am fost sa mancam creveti si OREZ (private joke) acasa la R., in gradina fermecata, pe veranda lor cea noua.
A fost bine, a fost frumos, iar la un moment dat noi, fetele, am evadat spre plaja sa vedem apusul. Plaja Ralucai, pe care ea de obicei merge cat o tin picioarele si unde inoata cat poate de mult.
Dupa plimbarea pe plaja, am avut o tentativa sa votam, insa recunosc cu mana pe inima ca am renuntat imediat. Era o coada imensa, iar mirosul din incaperea in care se statea la coada era absolut dezgustator. N-am avut stomac suficient…
Spre seara, dupa aprinderea focului intr-o soba foarte simpatica, au mai venit doi amici de-ai gazdelor, romani, vizita care a culminat intr-un concert la chitara improvizat, in jurul focului care, desi nu era de tabara, tot efect artistic are
Vin rosu, glume, catelul invartindu-se vrajit in jurul sobei… Frumos!
portugheza
Azi ori radeti, ori nu mai calcati pe aici in veci! Duminica muzicala lusitana fiind si aflandu-ma eu lipsita de inspiratiune, care vra sa zica, pardon de expresie, am ales sa va expun taman melodia portugheza cea mai cunoscuta, pe care ar trebui sa o stiu chiar si eu pe dinafara, ca (relativ) proaspata cetateana a acestei tari. Recunosc insa ca nu stiu decat primele 2 versuri si ceva din refren de, memoria nu mai e cum era…
Deci va poftesc sa ascultati (sau nu) imnul national portughez, intitulat previzibil Portugheza. Va rog sa va ridicati, sa va scoateti palariile/bastile/sapcaliile ( 
) din cap si sa va patrundeti de spirit national lusitan. Sa cante acum sau sa taca pe vecie!!
de prin farfurie
Am ramas datoare cu o leapsa simpatica, pe care am primit-o de la Belle de Jour si, ulterior, de la Inelul lui Gyges: trebuie sa va spun si voua
1.Care e madlena din farfuria mea?
2.Care e cosmarul din farfuria mea?
Initial, “cosmarul” era “baubau”, cuvant care m-a cam confuzionat. Cosmar insa inteleg (scuze, Belle de Jour, tu m-ai pus sa evoc baubaul, insa am sa-i zic cosmar).
1. Pe post de “Madlena” a lui Proust sunt mai multe papici care imi evoca istorii din trecut, copilaria, perioade fericite… Nu sunt in stare sa vorbesc mult si frumos despre mancare, asa cum am facut-o doamnele care mi-au pasat aceasta leapsa, insa pot face un efort sa-mi amintesc pe scurt care sunt “madlenele” mele. Ei bine, probabil ca salata boeuf (nu am mai mancat niciodata asa de buna ca pe vremea cand eram copii, iar sarbatorile de iarna erau sarbatori, mult asteptate, cand familia era intreaga si eram fericiti fara sa ne dam seama). Ar mai fi poate cozonacul cu nuca si cacao, muraturile bune (sunt o viciata in otet, nu trece o zi in care sa nu manac ori muraturi la masa, ori salata bine stropita cu otet), zacusca de casa, iahnia, salata de vinete, zeama de varza…
Nu vorbesc aici despre felurile mele de mancare preferate, ci despre cele care imi evoca vremuri bune numai cand le miros sau le gust. Sa fie foarte clar! Daca as enumera papicile preferate, nu mi-ar ajunge tot blogul…
2. Cosmarul, deci… Mda, categorie foarte ferm delimitata: urasc leusteanul, coriandrul (cosmar de pe aici, iarba la care reactionez de la distanta), MacDonalds, al carui miros ma face sa-mi doresc sa vomit, KFC (am gustat o data si mi-a parut rau dupa aceea), chimenul (bleah!!!), dulciurile prea… dulci (sunt pe aici niste dulciuri tipice, cu crema de oua, care ma termina numai daca ma uit la ele), carnea cu grasime, carnurile cu miros greu (gen oaie), orezul de gaina cu sangele de la gaina (fel tipic din nordul Portugaliei uhhh)!!!!, calamarii cu mirosul lor cu tot. Mai urasc si sa decojesc crustacee, atunci cand imi vin in farfurie cu antene, picioruse, coji, ochisori… Nu as manca testicule, creier, sa nu mai vorbim de chestii exotice de la TV (de gen gandaci, serpi): pe astea nu le-am vazut live niciodata, gatite adica, si sper sa nici nu le vad. Cam atat, daca imi aduc bine aminte. Vedeti, nu sunt pretentioasa
Acum stiti ce sa NU gatiti cand ma veti invita pe la voi!
PS: a se scuza lipsa de legatura dintre poze si continutul textului, pur si simplu nu am poze nici cu iahnie, nici cu salata de vinete, nici cu… (Lia are )
charity luncheon
Ei bine, a sosit vremea sa ma “integrez” (??) si eu grupului de doamne respectabile care se reunesc, lunar, pentru a discuta, manca si strange bani pentru orfelinate. Raluca e membra a acestui grup, e cea mai tanara membra, daca nu ma insel, si unica romanca, bineinteles… Azi m-a dus si pe mine acolo, iar eu am luat-o pe Jenny, simpatica mea amica englezoiaca. Ladies’ day.
Pe langa pranz in sine, tombola, discursul despre intinerire (asta a fost punctul culminant, alaturi de coada imensa la desert, la care am renuntat sa particip, ratand astfel mousse de ciocolata si dom rodrigo, dulcele tipic din Algarve, cica), s-au si inchiriat masute pe care se puteau vinde chestii. Evident, m-am evidentiat cu bijuurile mele, azi fiind prima oara cand le arat in public in felul acesta (gen “targ”). Fetele m-au ajutat cu mult spor, iar rezultatul a fost un succes. Inelele au atras mai putin (doamnele englezoaice au considerat ca toate erau mari sau ca dumnealor aveau degete groase ), insa colierele de lemn au placut. Chiar si cerceii.
In plus, sotul Ralucai mi-a scris (cu mana lui) niste etichete minunate, pe care le-am atarnat de piese. Multumesc, A. !
Pe scurt, ne-am distrat si am “produs” intr-o singura zi.
Dupa pranz, ne-am deplasat in gradina fermecata la inca o cafea, la palavrageala si la jucat cu cateii simpatici de la R. de acasa.
Asta pana ne-a gonit frigul pe la casele noastre…
Mai vreau!!!! Mai mergem si in decembrie!
R. si gradina fermecata
Am petrecut o dupa-amiaza speciala, impreuna cu Raluca. Ladies’ day, ceva de genul asta… Ea a venit sa ma ia, dupa care m-a dus sa-mi arate casa ei, atelierul, magazinul cu nimicuri fermecatoare… Timpul s-a dilatat sau s-a contractat, nu am avut vreme sa-mi dau seama, insa sunt sigura ca si-a schimbat dimensiunile.
Am palavragit, am facut poze, am scotocit prin cartile din atelier, am fost la magazinas (unde am cumparat ceva ce imi trebuia pentru maine), am fost la o prajitura si o cafea cu lapte, iar am palavragit… Ce altceva sa iti doresti de la o dupa-amiaza de noiembrie, cu un apus superb, cu marea la vedere, in departare, pe sub palmieri imensi, printre plante cataratoare pline de flori…
Acolo, printre pomii aceia uriasi, in gradina fermecata, in liniste si pace, sta Raluca si picteaza, uneori, alteori viseaza doar, sau pur si simplu viseaza si picteaza in acelasi timp. In atelierul ei, carti si vase de lut, rame goale si panze, desene ale baietelului ei, vederea spre cactusi si yucca, o dezordine placuta.
Maine, va urma…
frig
Desi mi-as dori sa fie frig afara si sa zburde fulgii de zapada la fereastra, iata, nu e decat mohorat si sunt 22º C. Sta sa ploua, cred. Sau pare doar.
Sa va racesc putin cu colierul meu de lemn… Imbracati-va bine inainte sa va uitati:
Azi ma intalnesc cu R., e “ziua noastra” adica ziua in care vom putea petrece impreuna mai mult de o ora-doua. Sper sa nu ne ploua… Cu putin noroc, am sa-i cunosc atelierul, un atelier adevarat, in care picteaza la sevalet si vrajeste culorile.
Mai tarziu va povestesc si va arat.
ne-poveste si inel
Desi tentatia e mare si subiectul este hilar, azi NU am sa scriu aici despre conationalul nostru care traieste aici, in Algarve, si care, dorind sa intre prin efractie intr-un supermarket din zona, s-a strecurat printr-o gaura din zid si a ramas asa, blocat in gaura, cu fundul afara si cu pantalonii in vine. Nu as scrie despre asa ceva, deoarece nu e un subiect care sa intereseze blogul meu . Si nici linkul acesta nu vi l-as arata, ca nu ne intereseaza . Vroiam doar sa va spun ca, de cand am auzit stirea, rad de ma prapadesc. Ba chiar mi-a trecut prin cap atunci cand am vazut la tv: nu poate fi roman, romanii sunt mai inteligenti. Mare mi-a fost insa stupoarea cand am auzit ca rusinoasa aventura avea semnatura romaneasca. Ce dezamagire!
Deci, cum NU v-am povestit nimic despre cele de mai sus, ma gandeam sa va arat un inel, adica ceva ce demult n-ati mai vazut pe blogul meu.
Inelul e facut dupa gustul lui A., care e fana a inelelor cu fundita si a combinatiilor calde de culori. Sper sa il poarte cu placere si sa o ajute sa treaca peste zilele cu multi nori…
bratara laurei
Ingrediente:
-o lingura de bilute roz inchis (sau ciclam inchis, sau…), gasite cu greu, caci aveam nevoie de o anume nuanta, care sa se potriveasca cu un anume pandantiv (Pink Amber, daca va mai amintiti)
-doua linguri de sarma argintie, taricica, dar care colaboreaza cu placere cand e vorba sa fie indoita in scopuri nobile (niciodata nu m-a dezamagit).
-un praf de fundita roz (pe gustul viitoarei stapane), care initial a fost neagra. Nu, nu am vopsit-o, doar am schimbat-o cu una roz.
-doua kilograme de de veselie, placere, good vibrations
Se amesteca totul cat mai simplu si mai ne-omogen cu putinta, se gusta cu degetul, se mai potriveste ici-colo de culoare si vibrations, se da forma finala, dar nu prin coacere, cu prin altceva, apoi se lasa la soare sa se usuce si sa fie pozat produsul final.
Pofta buna!
