tot despre Cimitir…

…ul de piane :).

Am fost entuziasmata zilele astea, afland ca noua carte a lui Peixoto e in drum spre librariile portugheze, ceea ce nu poate decat sa ma bucure si sa ma puna pe jar putin. Abia astept, ce deliciu! Si nu, nu are cum sa ne dezamageasca. Stiu deja care e subiectul romanului, (emigratia portugheza  spre Franta, din anii 60)  iar titul e „Carte”, pur si simplu. ABIA ASTEPT!

In ce priveste Cimitirul de piane, m-am gandit sa va mai arat si voua ce se scrie despre (numai de bine, ceea ce ma bucura peste poate). Pun aici cateva linkuri, pentru cei interesati. Sugestiile voastre sunt binevenite, de asemenea.

Iata ce scrie Rontziki, pe blogul ei, cu suflet, asa cum ne-a obisnuit:

http://www.rontziki.ro/2010/06/cimitirul-de-piane.html

Analiza profunda facuta de Dana Pîrvan-Jenaru, din Observatorul Cultural:

http://www.observatorcultural.ro/Excelenta-literaturii-lui-Peixoto*articleID_24159-articles_details.html

Pe blog la Trifoi gasim alt articol frumos despre carte:

http://trifoicupatrufoi.wordpress.com/2010/08/10/cimitirul-de-piane-multiplu-de-francisco-lazaro/

Claudiu Constantinescu, in respectabila Dilema Veche:

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/carte/articol/cimitirul-de-piane

hai-hui…

…tot prin Faro, caci acolo imi sta inima in momentul asta. Din cand in cand, practic „sportul” meu favorit, cel de a rataci la intamplare pe strazi si de a face poze cu case.

Ma dau in vant dupa stilul Art Nouveau!

O poarta veche a orasului.

Pana si plantele sunt cutezatoare! 🙂

Linia care ma duce si ma aduce.

Poarta unei galerii de arta. Stiti mania mea cu usile… 😉

Abia saptamana trecuta s-a incheiat inca o editie a concentratiei de motociclete si bineinteles, motociclisti, din Faro. In fiecare an au loc concerte, defilari de motoare, concursuri si mai stiu eu ce, iar in plin Faro exista chiar o statuie a motocicletei 🙂 care aminteste evenimentul aducator de turisti, zgomot si fum ;). Recunosc, am avut o tentativa de a merge impreuna cu doi prieteni la motoare (pe care imi place sa le admir), insa pana la urma ne-am proptit intr-un bar (de fapt, doua), departe de agitatia de pe strazi. Norocul a facut ca intr-unul din baruri (un patio cu smochini, aflat in spatele unei librarii care era inca deschisa la ora aceea din noapte) sa prindem exact inceputul unui mic concert de muzica celtica: doua fete irlandeze, frumoase, una cu flaut sau fluier, cealalta cu chitara, si un baiat portughez care le tinea isonul cu alta chitara. A fost absolut superb, m-am topit complet de bucurie! Cine sa-si mai aminteasca de motociclete la ora aceea?

Melancolia caselor vechi si scorojite, care nu imi scapa niciodata… Usor de intalnit in Portugalia.

Tare imi place asa, hai-hui… 🙂

leapsa desktopica

Recunosc ca demult nu m-am invrednicit sa onorez o leapsa, le-am evitat tocmai pe cele destepte, cu intrebari profunde si ‘telectuale. A fost lene si a fost lipsa de timp. Am primit insa de curand o leapsa, de la Rontziki (Evantaiul memoriei), care mi s-a parut usor de preluat si chiar amuzanta.

Sunt somata sa va arat cum arata ambientul meu de lucru din calculator. Asa arata, si explic imediat:

E o poza pe care mi-a trimis-o prietena mea Alina (care de curand si-a regasit locul aici, in Portocalia) si careia ii cer (cam tarziu) permisiunea de a arata poza tuturor. E o poza pe care ea a facut-o aici, nu mai tin minte exact pe ce plaja portugheza, si care ma inspira de multe luni (de aceea o pastrez si ma uit zilnic la ea de mii de ori, fara sa ma satur). Mi se pare perfecta, e o poza care respira si ma relaxeaza, nu numai prin ce contine peisajul, ci si prin culorile lui. In fine… intelegeti voi.

Pasez leapsa tuturor, luati de aratati desktopul! 🙂

Multumesc, Alina! 😉

fierbinte, Alentejo

Arsita, pamant crapat, soare nesfarsit, stejari de pluta, aplecati asupra propriei goliciuni,

pereti varuiti pana la disperare, case adormite, siesta prelungita care imparte ziua in doua, albastrul cerului prafuit, senzatia ca nu mai stii daca esti la mijlocul anului sau abia la inceput, ierburi arse, galbene, porci negri si fantastici, mestecand melancolic ghinda.

excursia

Am petrecut o zi minunata joia aceasta, MAREA zi de joi in care a fost ziua Ralucai, plus ziua ei libera, plus ziua nationala a Portugaliei, deci zi libera nationala. In ciuda vremii schimbatoare, am pornit vitejeste, intr-o masina rezistenta, spre casa unui prieten al Ralucai, aflata intre dealuri, undeva in Alentejo (cine a citit Nici o privire sa afle ca Alentejo e locul fierbinte si frumos in care se petrece actiunea cartii), pe malul unui lac mare. Iupiii plimbare!

Ziua a inceput noros, dar frumos:

Peisajul – frumos, verde, galben, plin de nuante…. Satucuri, dealuri, paduri de eucalipti.  A. – fascinat:

Oprire pentru cafea/inghetata/pipi/tigara: satucul Santa Clara Velha. Acolo erau agatate stegulete de sarbatoare, iar biserica mi-a placut la nebunie:

Dupa popas, ne-am apropiat treptat de un loc de vis: dealurile si lacul pacific. Ce dor imi era de un astfel de loc!

In natura e OK sa mananci chipsuri. 🙂

Lumina se tot schimba…

Momentul tortului, delicios moment si delicios tort, fabricat de domnul din poza ( cu mana lui!!), englez, proprietarul casei de pe lac si a dealurilor din jur 🙂

Mr Ian are talente nebanuite 🙂

O ultima privire nostalgica… Sper sa ne intoarcem 🙂 curand. Se aude, R.?

La multi ani, R.! 🙂

faro

Acolo mi-am petrecut ultimele doua saptamani, aproape zilnic, chinuindu-ma si bucurandu-ma in acelasi timp, suferind si triumfand, tarandu-mi moralul pe jos si ridicandu-l dupa aceea, dupa caz.

Ieri am terminat lucrul mai devreme, mai aveam timp pana la tren, vremea era OK, aveam chef de mers singura prin oras, la intamplare. Cunosc Faro de vreo 7 ani, insa intotdeauna l-am asociat cu probleme si obligatii, cumva… Asa ca nu am facut „turism” acolo decat intr-o singura zi, in urma cu 6-7 ani. Nu e de ajuns, pentru mine… Ieri venise momentul. Am luat-o pe strazi la intamplare si am facut poze (cu telefonul). Am mers in nestire fara sa am idee daca ma indepartam cu mult de gara sau dimpotriva… Lipsa mea de orientare contribuie la astfel de confuzii… A fost bine. Cam de multisor nu facusem exercitiul asta, asa, fara griji sau fara graba. Am intrat prin biserici (va arat data viitoare ce am vazut), m-am holbat la vitrine, la usi frumos colorate, la felinare (doar ma cunaosteti), la trotuar, la oameni, la pomii superb infloriti, plini de flori albastre (cred ca sunt un fel de salcami, dar cu flori albastre), si nu m-am gandit la nimic (la ce bun?)

„banii vorbeste”

Un titlu foarte serios, pentru un post serios.

Cum m-am pornit sa caut monede prin sertare si cutii ca sa le transform in podoabe (imaginati-va! banii, transformati din sursa de frustrare, motiv de bucurie, posibilitate de a ne atinge unele vise, motiv de crima sau suparare, in PODOABE), vreau sa va arat ultimele „productii”: lipseste o moneda cu capul Reginei Elisabeth, nu de altceva, insa moneda se afla inca in circulatie si nu sunt sigura daca infund sau nu puscaria pentru a fi folosit astfel un ban! 🙂

Am facut insa un inel pentru fanii Frantei si ai francofoniei, in general (moneda de un frac, daca nu ma insel):

Si pentru fanii descoperirilor lusitane si ai Portugaliei, in general: moneda cu caravela, de 50 de escudos.

Va urma? Depinde numai de voi 🙂