iarna la mine

Departe de mine gandul sa va provoc invidie. Nu vreau decat sa va transmit de departe putin soare si putina liniste (sau fosnet de valuri, depinde ce preferati).

Iata cum aratau azi, 7 februarie, oceanul si plaja.

Enjoy!

raspuns

Antenele, tevile, orchestra de suflatori, dispozitivele de ascultare si captare a informatiilor pentru a fi transmise nevestelor de marinari plecati pe ocean (vezi comentariile de la postul anterior, care m-au distrat teribil), se uita la apus si la partea veche a oraselului Albufeira. Se mai uita la ocean, desigur cu nostalgie, la Plaja Pescarilor, care se vede undeva, jos, la casele de inspiratie maura, albe si cubice, la forfota de pe stradutele intortocheate si fara nici un Dumnezeu.

de-ale mele…

Asa arata Albufeira azi, intre doua crize de ploaie si de vant. Sigur, pe vremea asta ar fi trebuit sa stam deja in maneca scurta pe plaja, sa ne sorim.

Azi am luat o mare pauza: dupa ce ieri am „bijuterit” in loc sa puric traducerea cartii, azi a fost tot zi de uitare… dulce uitare, in bratele bijuteritului. Ieri am ascultat doua piese de teatru la radio (pe internet, evident), si tare bine mi-au mai prins… Am incercat sa uit de Peixoto si pianele lui, ca sa o iau iarasi de la capat luni, cu o viziune mai „fresh” asupra lucrurilor. Si ce sa fie mai relaxant decat sa pun cap la cap bilute si zalute, fundite si siretzele. 🙂

Insist in culoarea aceasta albastra doar-doar s-o simti si cerul sa capete aceeasi culoare, dar se vede treaba ca intentiile mele nu au nici cea mai mica valoare acolo, sus…

Am facut un sirag cu argintiu si albastru (lantuc, desigur), insa pozele sunt execrabile. Poate maine…

Va arat insa un fel de brosa, pentru genti sau chiar haine, si un inel, ambele completeaza colierul vesel, albastru.