pseudo-aventuri

Ma laudam ca o sa am un week-end foarte amuzant, dar s-au petrecut diverse lucruri care ne-au stricat planurile. Plus ploaia. Asadar, week-endul viitor va fi minunat…🙂 sau poate chiar saptamana toata.

Saptamana care se incheie a fost ca o aventura pentru mine: m-a scos din coltisorul meu obisnuit si m-a aruncat (prin motive profesionale) in mijlocul unor evenimente pe care pana acum le vedeam numai la televizor sau cinema. Evident, la inceput am fost speriata de asa „aventura”, insa m-am adaptat imediat si a inceput sa-mi placa. Poate ca aveam nevoie de un pic de adrenalina🙂 Aventura va continua si de luni incolo. Nu va ganditi ca merg la vanatoare de lei sau tigri, nici sa re-cuceresc polul nord, nici nu voi razbate cu securea prin padurile necunoscute inca ale Amazoniei, e vorba de ceva mult mai „lumesc” dar care, comparandu-se cu ceea ce se petrece in viata mea de obicei pacifica si sedentara, se poate numi aventura.

Fara nici o legatura cu aventurile, am descoperit alta poza cu o piesa pe care nu v-am aratat-o, un colier care are ca vedeta o piatra de ametist. Poate colierul acesta reprezinta stropul de aventura al pietrei de ametist, cine stie? Comparand cu statul intr-un sertar…🙂

15 thoughts on “pseudo-aventuri

  1. Vaca Verde spune:

    hihi, o culoare potrivita pentru aventurile tale :p

  2. coreamor spune:

    defy… umblu pe la politie
    vv: daaaaa🙂 cu putin mov🙂 putin mai mult

  3. defythewind spune:

    O_x
    mov…la politie…nu suna prea bine…

  4. coreamor spune:

    hihi eu cred ca ai inteles foarte bine.

  5. r spune:

    hihi, numa un pic de mov….si urechi ascutite🙂 hihi xo
    sper sa ai saptamana si week-end’u viitor dorit🙂 si daca se poate sa o imparti si cu mine asa ….cat de cat🙂

  6. coreamor spune:

    draga r, asa o sa fie…

  7. Rodica spune:

    Recunosc!Am salivat puternic!!!! :))))

  8. coreamor spune:

    rodica: de ce, ce s-a intamplat?🙂

    • Rodica spune:

      Pai cum?asta-i intrebare?Ce-a produs delicii gustative?Pai ar fi movul bomboniu,dungile delicioase,lanturile cu care se leaga placerile,lilaul coralilor…Si nu mai zic nimic!Stai sa beau un ceai!!!
      Superb!!!

  9. Rodica spune:

    Ah,nu…ca ar ajunge direct in stomac…abia ma stapanesc la culori!

  10. sasha spune:

    parca sunt bomboane din acadea😀 dragut dragut dragut

  11. defythewind spune:

    So, I’m not the only one!!😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s