arta conversatiei

Nu despre romanul Ilenei Vulpescu vreau sa va vorbesc, caci nu obisnuiesc sa fac recenzii, ii las pe cei „specializati”. E vorba de o leapsa pe care am primit-o de la To-morrow si care consta in doua intrebari:

1. Când ai o conversaţie interesantă?

2. Ce te plictiseşte într-o conversaţie?

Aparent, intrebarile sunt scurte si simple, dar la a doua vedere, m-au pus pe ganduri, cu tot cu auto-analiza si auto-tot-ce-vreti-voi. In primul rand, m-am gandit: „ce fel de conversatie am eu, de obicei? ma pricep?” si am ajuns la concluzia ca NU detin neaparat arta conversatiei, imi e greu de exemplu sa ma mentin intr-un loc si sa vorbesc cu aceeasi persoana, in mod civilizat, despre subiecte fandosite, folosind numai limbaj elevat. Ma oboseste, imi vine tot timpul sa alunec cumva, sa spun un banc, sa fac o gluma seaca. De altfel, inca de la scoala sunt cunoscuta ca rea de gura, mai exact nu-mi puteam tine gura cand aveam ceva de comentat, chiar daca era numai o poanta spontana. (Fara legatura neaparat cu conversatia) eram odata la scoala generala (comunista) si participam la activitatea profund scolareasca de a spala geamurile clasei. In aceste momente inaltatoare a trecut pe acolo un grup de ceva inspectori care nu stiu de ce bantuiau prin scoala, iar unul dintre ei ne-a intrebat cu ce ocazie facem curatenie generala (se apropia ziua de 1 Mai muncitoresc), insa eu, gura mare, m-am trezit raspunzand: „e curatenia de Pasti”. Vai, le-a picat asa de prost raspunsul, incat au vorbit cu diriginta mea, profa de rusa, care m-a tras deoparte si mi-a cerut (nu mai stiu daca m-a rugat sau nu, dar nici nu a tipat la mine, caci eram „ditamai” comandanta de detasament) sa incep sa-mi mai tin gura, pentru ca facusem o gafa!!!!! Auzi, gafa! Cand stiam ca la mine acasa se facea curatenia de Pasti!

In fine, revenind la conversatie, sa raspund la intrebari:

1. O conversatie e interesanta cand aduce elemente necunoscute mie si care sa ma… intereseze. Orice, in afara de politica, tehnica, descrieri prea detaliate in care ma pierd… De obicei, prefer discutiile spontane, cu replici care te obliga sa faci gimnastica mintii cumva, caci asa m-am obisnuit. Am replici in care te tai daca sunt in forma, si apreciez sa mi se raspunda la provocari in acelasi fel. Sa nu intelegeti ca e vorba de duel, tot despre conversatie vorbesc. Cei care ma cunosc stiu ca imi place sa intep, ca sa pornesc o astfel de „discutie”, care ma stimuleaza mental. Daca e si o doza de umor intr-o conversatie, m-ai prins deja!

2. Intr-o discutie ma plictisesc exact subiectele mentionate mai sus, plus monoloagele. Cunosc oameni care monologheaza, ceea ce ma dispera. Urasc sa stau ca un stalp si sa zic da, da, mai bine ma uit la televizor ca tot aia e, nu? Si ma mai dispera cand incerc sa zic ceva, dupa un monolog, insa interlocutorul deja a obosit si oricum nu-l interesa ce aveam eu de zis!!!!🙂 Alt motiv de plictis e excesul de incurcatura, de detalii: „cutaricacare era cu cutarache si avusesera un fiu si ala avea un caine care murise il calcase vecinul acela cu nevasta profesoara care bea de rupea era la scoala la care mergea fiu-meu cand era coleg cu cutarica, cum, nu-ti amintesti?”. Bless me, nu, nu-mi amintesc nici macar ce-am mancat azi dimineata, daramite la ce scoala a mers cutare impreuna cu cainele calcat si cu vecinul betiv???? Asadar, cad si zac dupa astfel de discutii. Si v-as spune si de ce trebuie sa le aud aproape in fiecare zi, dar nu se cade…🙂 Ghici ciuperca ce-i?

Am cunoscut un om extrem de destept (portughez), care spunea lucruri extrem de interesante, insa ma simteam ca la scoala: ascultam, ascultam, ascultam, si subiectul ma depasea, ma depasea, ma depasea… pana cand ma pierdeam de tot si nici curaj sa-i zic „habar nu am despre ce vorbesti” nu aveam… La final, dumnealui ii spune altcuiva din incapere (era o petrecere de-a Ambasadei, ceva…): „mi-a facut placere sa vorbesc cu Clarisa”, desi nu-mi amintesc sa fi scos vreo fraza inteligibila (nu-mi daduse sansa)🙂

Cam asa. To-morrow, am raspuns bine?

Pasez leapsa Vacii Verzi, lui Sonho de Liboa, sa o scutur putin, lui Rontziki, lui Jean-Claude si lui Dragos, care sigur ar avea lucruri interesante sa ne spuna.

18 thoughts on “arta conversatiei

  1. rontziki spune:

    Wow ce leapşă!!!! Sună tare interesant🙂 preluat şi o execut cât de curând, deocamdată am terminat-o cea de la Belle de Jour, pe care era gata să ţi-o dau, dar am văzut că fuseşi nominalizată deja :))

  2. tetris spune:

    Ca bine zicea JC: cu lepsele astea ajungem sa ne cunoastem mai bine!
    Deci am aflat ca ai avut snur galben, de detasament. Hm!

    • coreamor spune:

      🙂 intr-adevar, e o informatie extrem, dar extrem de importanta, fara de care nu ma puteti cunoaste pana in adancul sufletului!!! si mai afla ca am fost si la sanitarii priceputi si am luat premiu pe judet cu echipa! si am fost si la cor si am avut si grup vocal cu pretenele mele din clasa (eram 5). na, pohtim!!!! v-am luat fatza!🙂🙂

      • Adriana spune:

        Ignoram faptul ca aveam un trecut asa de asemanator… mai putin snurul galben, al meu a fost doar rosu (pt cine nu-si mai aminteste, comandant de grupa)… In rest (sanitarii priceputi, corul) e identic.😉 Salut, tovarasa!

      • coreamor spune:

        mneata, toa’sa, ce sa zic, glorios trecut avem!!🙂 te invidiez ca erai de grupa, cel putin nu trebuia sa dai toate comenzile acelea imbecile la „activitati” (cele de care nu-mi aminteam niciodata, nici ce trebuia sa spun, nici ordinea lor). cel mai „fierbinte” moment insa a fost la o activitate pioniereasca (era ziua partidului, parca), prin clasa a 6ª sau a 7ª, cand (cu aceeasi diriga de rusa), am stricat frumusete de activitate pentru ca imi venea sa rad (nervos), nu stiu care era motivul, nu era nici unul de fapt, dar vazandu-ma pe mine cum ma umflam si ma inroseam si lacrimam, au inceput toti sa pufneasca, inclusiv stegarii, am cantat Tot inainte ca vai de lume, pana la urma a fost catastrofa, am intrerupt „ceremonia” pentru ca nu se mai putea. era o hahaiala generala, scapata din frau. bineinteles, cine sa ia perdaful??pai sefa detasamentului, capul rautatilor (ala chiar a fost perdaf, diriga a zis ca e dezamagita de mine si ca daca asista cineva din afara, de la partid, la activitate??).dar va spun, a meritat… asa ceva nici in filmele cu prosti…

  3. tetris spune:

    Ma bucur ca ai observat cum am extras esentialul din post😀.
    Eu am fost de grupa🙂, cred ca aflasera ca-mi place culoarea rosie😀
    Cu grupul vocal chiar mi-ai luat fata, nu ne povestesti?

    • coreamor spune:

      nu, nu va povestesc🙂 doar ca ne produceam la serbarile scolii, eu si amicele mele Madalina, Gabi, Carmen si Steliana. si, ca sa te complexez pe viata, iata, am fost si la cor!!!! am participat la cântarea româniei!!! ei, ce zici, esti mandra de mine?? si la olimpiade am fost (pe judet🙂 ) te-am dat gata.

  4. to-morrow spune:

    Mai bine de atat nu se poate🙂
    Am constatat cu incantare ca raspunsul 2 este perfect, din punctul meu de vedere🙂

  5. coreamor spune:

    🙂 to-morrow, esti cumva o nostalgica a cantarii romaniei?🙂 sau a olimpiadelor?

  6. to-morrow spune:

    Nuuuu, de unde si pana unde?! Doar ca si eu as fi scris la fel la punctul 2🙂

  7. to-morrow spune:

    As completa secventa „monolog”: omul face o mica pauza, tu spui ce ai de spus, acolo, un pic, incercand sa schimbi cursul discutiei, iar persoana continua fara tulburare exact de unde se oprise🙂

  8. coreamor spune:

    exact. eventual, in timp ce tu spui timid 3 vorbe, el si-a rasucit ochii in cap si s-a uitat pe pereti gandindu-se la ce sa spuna in urmatoarele secunde. intrerupandu-te!!!!🙂🙂
    sau mica pauza era facuta pentru ca ii venea sa stranute, sa tuseasca, il manca pe undeva sau auzise un zgomot pe acoperis🙂

  9. coreamor spune:

    @to-morrow, OK, acum m-am trezit din somnolenta. ceva mai sus vorbeai de al doilea raspuns, insa te refereai la intrebari, nu la raspunsurile mele pentru Tetris.🙂 fii toleranta, e duminica si ploua!!!!🙂

  10. Adriana spune:

    Subsemnez si eu la al doilea raspuns… desi sunt perfect de acord si cu primul. Cunosc o persoana care adora monologul insa, pe masura ce vorbeste, se incarca si mai tare si se aprinde si mai mult… iar daca cumva te uiti in alta parte, te trage de maneca, sa nu cumva sa nu-i acorzi atentie; trebuie sa te uiti in ochii lui cand vorbeste… Iar cand el tot vorbeste si se incarca, sorbindu-ti energiile, tu te sleiesti din ce in ce mai mult de puteri… Mai mult: cand, cu ultimele faramite de energie ramase in tine incerci sa spui si tu ceva, ti-o taie imediat, pe ton iritat: „Ma lasi sa vorbesc, sa termin ce am de spus?” de parca n-ar fi vorbit numai el pana atunci… Mda, o astfel de persoana exista… si, uneori, trebuie sa o suport (nu e in pozitie similara cu „ciuperca” ta dar pe acolo pe undeva😉 ) La inceput imi absorbea toate energiile si, dupa o astfel de „conversatie animata” ma simteam terminata, imi venea sa merg sa dorm; dupa aceea, dintr-un instinct de autoaparare probabil, mi-am dat seama ca, daca nu-i mai acord atentie si ma gandesc la ale mele… ma simt mult mai bine…😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s