pseudo-orbitor

Peretele era, in intregime, un urias insectar. Ordonati in randuri si coloane, pe toata suprafata isi intindeau aripile fluturi, cei mai mari si mai frumos colorati ce-ar fi putut fi vazuti vreodata. Aripi largi si puternice, cu doi ochi micuti in partea de jos, corpuri groase si inelate. Cate-un piron de otel, infipt in corpuri, intre doua inele, tintuindu-le pe cutele satinului sidefiu cu care era peretele imbracat.

orbitor
Cate-o placuta de alama gravata cu cate-un nume sub fiecare dintre ei. O, frumusete, de ce gura ta e mereu atat de amara? De ce e cumplit orice inger? De ce numim monstru orice minune inepuizabila? Pe placile de alama nu erau inscrise nume de genuri si specii, ci nume de femei: Corrie, Petra, Gertie, Ans, Joke… si triumfatoarele trofee cu aripile-ntinse nu erau gingase lepidoptere, ci oase iliace, prinse pe vertebrele lor, centuri pelviene, largi, generoase, de femei ce fusesera iubite cu patima, bazine ce ocrotisera candva feti ghemuiti, visatori, cu fata umbrita de aripile fluturelui matern.

Textul ii apartine lui Mircea Cartarescu (mie imi place foarte tare), iar fluturele ciudat cu aripi stralucitoare si transparente imi apartine mie ca idee. E straniu si cam inspaimantator, dar si frumos cumva…

Exact cum vad eu fluturii reali: ii vad atat simfonie de culori si de zburdalnicie, cat si larve uratzele care trec pe un nivel superior, un fel de travestiti care isi ascund natura sub mantii colorate, orbitoare.

Sunt fascinanti…

Anunțuri

2 gânduri despre „pseudo-orbitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s