expo lisabona
Iar va induc in eroare prin titlu. Nuuu, nu voi expune nicaieri bijuterii, nici hainele mele nici nimic altceva. Vreau numai sa va arat cateva lucruri de la Expo, mai exact Parcul Natiunilor, spatiul construit in Lisabona special pentru Expozitia Mondiala din 1998. Si mai exact, evenimentul extraordinar pe care eu l-am ratat, caci am sosit aici abia in 99.
Tema expozitiei a fost acvatica: Oceanele: patrimoniul viitorului, sau ceva de genul asta, iar decorul a fost pe masura, acvatic si futurist in acelasi timp, asa cum ne-au obisnuit portughezii. De remarcat ca e plin de extreme in tara asta: ori iti cad cladirile in cap, cu rufele intinse la balcoane cu tot, ori ramai masca in fata celor mai avansate si indraznete cladiri.
Expo insa e un spatiu complet modern si original. Pacat ca nu va pot povesti decat cum arata acum si in acest sens am pentru voi cateva imagini actuale. Va pot spune si ce ma incanta foarte tare la acest spatiu: nu a fost lasat in paragina dupa Expo, ci i s-a dat o alta functie, de fapt mai multe. Si asta e foarte bine (dupa ce am trecut pe langa Expo din Sevilla care parea un parc plin de fantasme, parasit, Expo Lisabona e un stup simpatic si placut, dar si “productiv” in acelasi timp.
Ce e acolo? Pai multe lucruri, nu le cunosc chiar pe toate pentru ca e imens, insa am fost sa ma plimb cu partenerul meu exact acolo, caci imi era dor. Ce se poate vedea: Oceanariul, constructie in forma de nava fantastica, constructie care mie imi place foarte tare… Inauntru puteti vedea multe specii de vietati marine: o vizita foarte interesanta.
Exista o promenada de-a lungul raului Tejo, cu banci si umbra, foarte curata si linistita, exista spatii de divertisment atat pentru adulti cat si pentru copii, o multime de terase cu vedere la rau, un teatru (la care am fost in urma cu cativa ani ca sa asist la concertele Orchestrei Simfonice – teatrul e cubul din partea stanga a pozei de mai jos)…
Peste tot exista cate ceva care sa te surprinda sau care sa-ti trezeasca admiratia. Treci pe bulevarde cu nume maritime, pe jos sau cu bicicleta, si te minunezi de marimea spatiului si ai impresia ca esti intr-o lume aparte, care nu are legatura cu ce e in afara…
Ne-am plimbat cu telefericul pe deasupra “parcului”, de-a lungul raului, si va asigur ca privelistea e superba.
Ma incanta chiar si centrul comercial Vasco da Gama: e primul in care am calcat cand am venit in Portugalia si imediat am tras o mare sperietura: pe unul din coridoarele mall-ului, pe deasupra capului meu a trecut un scafandru aproape in marime naturala, care aluneca pe sub tavan, pe niste sine, de-a lungul coridorului. Imi place si structura metalica a constructiei, e ceva rece dar estetic.
Mda, probabil o sa spuneti ca si Mallul din Vitan tot asa arata : )
Ce sa va mai arat? Nu am facut poze in detaliu, am sarit foarte multe obiective, precum Pavilionul Atlantic, sala de spectacole imensa, Gara Oriente, superba poezie metalica infaptuita de spaniolul Santiago Calatrava , turnul Vasco da Gama, cu 145 m, in varful caruia functiona un restaurant cu vedere panoramica
…Pavilionul Stiinta Vie, gradina tropicala, Pavilionul de Expozitii si Targuri… totul e activ, modern, plin de viata.
Ar mai fi multe de spus, insa m-am cam intins. Nu-mi ramane decat sa va poftesc sa dati o raita pe acolo, cand veti veni la Lisabona. Ajungeti la Expo cu metroul, statia Oriente, linia rosie. 
lisbon by night
Seara in Baixa, zona joasa a orasului Lisabona. Centrul chic. Downtown.
Destul de multa lume, animatie, tineri cantand pe strada la diverse instrumente, incarcand sa stranga bani suficienti ca sa isi continue calatoria prin lume.
Felinare misterioase, porti inchise de biserici, cafenele pline.
Vitrine melancolice, perechi care se tin de mana, cersetori care se cuibaresc prin colturi adapostite de vant, pregatindu-se pentru noaptea racoroasa.
Stradute laterale pe care nu vezi nici tipenie, un grup de studenti care se duc la vreo petrecere si isi fac incalzirea vocii.
Restaurante ale caror usi deschise te imbie cu imaginea unui “inauntru” cald si primitor, frumos si intim luminat.
Mai tarziu, la Estrela: catedrala iluminata, frunzis sclipind sub lumina felinarelor.
Tramvaie care sunt mai putin galbene decat la lumina zilei, lasand sa se ghiceasca ambientul familiar dinauntru.
Lume care se indreapta spre casa, spre baruri, spre petreceri, spre intalniri cu amantii sau amicii. Uneori e usor de inchipuit unde se duc, daca ii privesti cu atentie.
Se stinge o zi care a fost lunga, si o mai prelungim si noi cat putem… Maine, din fericire, o luam de la capat.
scurt
Am avut o zi nebuneasca, ma mir cum de mai stau in picioare.
Pe scurt, dupa ce am lucrat ca o posedata, dupa-amiaza am cunoscut-o pe stapana blogului Cronica Pasarii Arc, cu care am baut o cafeluta la malul oceanului. Ma bucur mult ca am cunoscut-o, e foarte simpatica si locuieste in Lisabona.
Noroc cu “blogosfera” 
In plus (fiind azi ziua surprizelor), cam pe la ora cinei am primit un telefon din Germania, de la o prietena a carei voce nu o aud de vreo… 6 ani.
Ce zi…
De maine am sa va parasesc iarasi pentru doua zile, un mic voiaj la capitala.
Sper sa ma intorc cu tolba plina. Sau nu…
sérgio godinho & caetano veloso
E vremea sa revin la duminicile mele muzicale, caci muzica e unul dintre cele mai bune pansamente.
Dupa ce am descoperit (triumfatoare) cum se face un “clip” plecand de la un fisier mp3 si cum se posteaza pe youtube, va pot prezenta melodiile mele preferate pe care pana acum nu le puteam gasi pe nicaieri sub forma de videoclip.
Azi revin cu Sérgio Godinho, insotit de vocea marelui Caetano Veloso, intr-un cantec care mi se pare suberb. Tema e Lisabona in zori de zi, cand se lumineaza…
Enjoy!
buraka som sistema
Azi am de gand sa va sochez pana la os
Va prezint o trupa portugheza care a pus in valoare cu mare succes un stil de muzica african, combinandu-l cu sunete electronice de Techno si House. Stilul de care vorbeam se numeste kuduru si isi are originile in Angola (fosta colonie portugheza, va reamintesc, in care se vorbeste inca portugheza, cu o culoare locala, evident).
Kuduru e excelenta ca muzica de dans, de aceea vrajeste fulgerator, peste tot unde se duce. Vorbesc de discoteci . Eu una nu sunt un mare fan, insa ascult cu placere la o petrecere sau in masina. E tonica si ma face sa visez la Africa.
Despre numele trupei: Buraca e un cartier care ar face “vestitul” Pantelimon (vezi BUG Mafia) sa roseasca. Se afla intr-o suburbie a Lisabonei, Amadora pe nume. Acolo traiesc foarte multi africani imigranti, care si-au pastrat cultura (unii, dupa cum se vede, chiar reusesc sa si-o puna in valoare, desi aflati pe teritoriu strain).
De aceea eu respekt trupa Buraka Som Sistema: au castigat stima unei natiuni care e sceptica de felul ei (asta pe langa ceva premii Mtv si alte nebunii).
Wegue! wegue-wegue-wegue!
good vibrations
Lisabona m-a vazut foarte bine dispusa de data asta. Chiar fericita. Ce bine.
Dupa doar cateva ore de emotii, am iesit zburand de la Locul care constituia obiectivul calatoriei la capitala. Acolo – good vibrations, vorba cantecului. Usurare, bucurie, lumina de la capatul tunelului. Ingerii exista. Stau in spatele anumitor oameni care au grija de tine si le soptesc la ureche.
In plus, mi-am intalnit prieteni dragi. Claudia, Gratiela si Mugur mi-au implinit bucuria ultimelor doua zile.
Acolo, in casa in care am stat peste noapte, exista o ciuperca galbioara, pe care nu a poftit-o nimeni in casa…
…si un lamai incantator care arunca din cand in cand cu fructe in oameni
Atat am avut sa va spun despre calatoria mea. Va transmit si voua good vibrations, altceva mai bun nu am sa va ofer. Nu azi.
lisabona in imagini
Fragmente, priviri aruncate pe sus, pe cladiri, printre ganduri albe-negre, mai mult negre decat albe…
Lisabona cu detalii induiosatoare, cu maretie si decadere, asa cum o iubim.
Imaginile imi apartin in totalitate.
absenta
Am revenit din (destul de) lunga absenta de pe blog. Am fost 2 zile in Lisabona, fara acces la internet si, sincera sa fiu, multumita ca fac o pauza.
Am revenit acasa, unde am un vraf virtual de munca, deci nu voi apuca sa rasuflu.
Nu vreau sa credeti insa ca v-am uitat . Am poze de descarcat, impresii de decantat. Mai e timp.
sf anton reloaded
Am ramas datoare de ieri sa va povestesc cum s-a “resimtit” Sf. Anton in Algarve si pot sa va spun ca nu are absolut nici o legatura cu Lisabona. Nici pe departe. Am fost insa aseara la o cina cu sardine, bere, muzica live si multa voie-buna aici, in Albufeira.
Mesele puse pe strada, decoratii colorate, chitara si baterie tocmai bune de incalzit atmosfera. Apropo de muzica, intr-una din pauzele “trupei” de doi muzicanti, a aparut si un al treilea, cu acordeonul. Desi se auzea o muzica de fond placuta (inregistrare), a inceput sa se auda (suparator) si alta muzica, a acordeonistului care se postase printre mese. A fost de ajuns o secunda si mi-am dat seama ca aveam de-a face cu un compatriot, il mai vazusem prin Albufeira (tigan si destul de talentat muzicant).
Sa fiu sincera, am crezut ca va fi usor expulzat din locul acela in care aveam deja muzica. Cand colo – chitaristul nostru aflat in pauza opreste muzica din fundal si il invita pe rromanul nostru la microfon, sa-si arate talentele. Si le-a aratat, s-a batut din palme, copiii au dansat, a fost un succes “fenomenal” de vreo 5 minute. Dar 5 minute LA MICROFON!!
Am incercat sa-i fac poza, dar era totul prea intunecos. Pacat
M-am laudat si ca va spun ce e Manjerico si la ce serveste. Ei bine, nu este decat busuioc pitic, care, infipt intr-un ghivecel si decorat cu o floare de hartie si cu un stegulet cu mesaj (doua versuri de amor sau o prezicere), e oferit de baieti fetelor in ziua de Sf. Anton. E o prezenta pe care nu se poate sa nu o observi pe strazi la Sarbatorile Lisabonei.
Traditia spune ca nu e bine sa mirosi busuiocul acela direct cu nasul, ci iti treci mana prin el si mirosi mana. Altfel, busuiocul MOARE.
Mda… si a trecut si Santo António! 
