bethânia
Duminica, deci muzica.
Una din vocile mele preferate din Brazilia, Maria Bethânia.
Cu dedicatie pentru cel care da viata numai si numai din pasiune blogului Descoperind Brazilia 
(nu il cunosc personal, insa vad cum incearca – si reuseste – sa promoveze indepartata Brazilie).
formiga bossa-nova
Duminica = muzica.
Sa nu credeti ca puteti scapa asa usor de muzicile mele! Azi, o melodioara foarte simpatica ce ma bazaie la cap de vreo saptamana. Ca sa scap de ea, o depun aici, in fata judecatii domniilor voastre.
Incercand sa va conving, va prezint doua variante: una portugheza si una braziliana, una veche si una noua. Deja stiu care dintre ele o sa va placa mai mult 
… (hm, la primul video apasati pe link, ca nu se poate cica incorpora videoul… mde!)
samba
(Clipul e urat, insa melodia e simpatica. Pe doamna din stanga o cheama Alcione si e o voce foarte admirata si respectata, nu numai in Brazilia).
E greu de cuprins in cuvinte entuzismul pe care il trezeste samba (ca simbol al Carnavalului sud-american) in toata lumea, fascinatia pentru energia si pofta de viata pe care le emana aceasta muzica. Pana si eu, flegmatica reprezentanta a Europei carteziene, vibrez (in secret) la nebunia Carnavalului (in fata televizorului ). Extremele, excesele ma sperie si ma fascineaza.
Acest pandantiv complet sarit de pe axa m-a facut sa ma gandesc la Carnaval si la lipsa de masura a acestuia. Podoabele si hainele special facute pentru Carnaval nu respecta nici o regula, imping imaginatia pana la limite. Nimic nu e prea mare, prea infoiat, prea stralucitor sau ridicol.
Podoaba de Carnaval e amuzanta si jucausa, e altfel… E pregatita sa salte in ritm de Samba.
Pandantivul meu e doar un palid omagiu adus fanteziei extraordinare a Carnavanului din Brazilia. Dar despre samba vom mai avea ocazia sa vorbim …
carnaval
Ori de cate ori e Carnaval nu pot sa nu ma gandesc la Venetia sau la Brazilia. E normal sa asociez astfel sarbatoarea diavolului, iar anul asta nu e o exceptie. Despre balurile de la Venetia am auzit si citit cateva lucruri, insa pentru mine sunt indepartate, nu-mi spun mai nimic. Nu am fost niciodata in Italia (desi mi-ar placea sa fac turism acolo) si nu m-a atras niciodata in mod special. Nu ca Portugalia.
(Pozele din Brazilia sunt de pe situl www.fotos-hz4.com )
Mult mai indepartata in termeni geografici e Brazilia, insa ma simt mai familiarizata cu aceasta cultura (desi sunt sigura ca e doar o impresie falsa).
Cititori ai blogului au atins subiectul cartii pe care am tradus-o si care e scrisa de un brazilian (Orasul Domnului, autor Paulo Lins, scoasa la Editura Polirom).
Mda, n-are nici o legatura cu bijuteriile, dar nici rusine nu e sa faci asa ceva, deci sustin sus si tare ca e o carte interesanta, iar filmul inspirat idn aceasta carte e extraordinar.
Mi-am amintit cumva de Orasul Zeilor cand am vazut Slumdog Millionare, despre care se vorbeste atata zilele astea: mahalaua, mizeria, copiii care se lupta sa supravietuiasca, violenta, cam astea ar fi punctele comune, cel putin la o analiza superficiala a celor doua filme. Cine n-a vazut nici unul din ele, a pierdut
In cartea de care va vorbesc, Carnavalul ocupa un loc bine definit: se vede acolo cat de serios se ocupa brazilienii de sarbatoarea aceasta, cum se pregatesc, cum concureaza, ce se intampla in culise, cum se simt in aceste zile. Pentru mine cel putin, e foarte interesant de stiut. E o lume diferita si indepartata…
