… iar cerul se scurgea pe ape…

Dupa bratara “Radacini”, va prezint bratara din seria “Somnoroase ramurele” . Din lemn.

V-am aratat deci ramurelele, raman de alta data pasarelele… lele…

Informatie tehnica: bratara are 7 cm diametru (da, e maricica) si e usurica si sprintara

V-am mai zis de reduceri? Cred ca da. Vai, am uitat sa va spun ca nu am modificat preturile de la piesele cu reducere, le-am lasat pe cele originale, deci daca va doriti ceva, luati mintenas o hartie si un creion sau un calculator si calculati pretul cu reducere. Sau intrebati-ma pe mineeee

Va mai amintiti? “Decembrie, luna cadourilor!”. Anii ´80, un inceput de consumism in perioada Craciunului, reclamele acelea prafuite la radio si televizor, cu vocea aceea monotona si fals dulceaga.

Mi-am amintit de asta si mi-am mai amintit si ca toata lumea face reduceri in perioada dinaintea sarbatorilor. De ce n-as face si eu? – mi-am zis. Marturisesc ca nu ma gandisem la asta pana acum pur si simplu pentru ca nu mi-am adus aminte.

Asadar, LUNA CADOURILOR! Coryamor (adica eu ) va anunta ca in luna Decembrie aveti reducere de 40 % la toate piesele DIN STOCKUL AFLAT IN BUCURESTI (Se aud chiote de bucurie din partea voastra, sau asa mi se pare. S-ar putea sa fie numai zgomote de prin vecini… )

(poza e imprumutata de aici)

Deci pofteste neamule la decembrie, luna cadourilor!

gingãl bel gingãl bel….

In magazinul acesta se vand NUMAI produse de Craciun, tot timpul anului. Nu e o nebunie???

In ultima vreme am un motiv decorativ preferat: cel de pe bratara din poza. Imi iese din mana fara sa vreau cand ma apuc de ceva, deci trebuie sa-l epuizez cat ma curand si cat mai frumos.

Simt ca se va dezvolta si se va transforma in altceva, stiu exact in ce, dar deocamdata e… o simpla radacina! Albastra. Turcoaz, zic unii.

Bratara din imagine e de lemn si are diametrul de 6,5 cm. Asa, ca sa stiti…

In ce anume credeti ca se va transforma radacina, in curand? (va dau timp de gandire, poate ghiciti). Incepe cu M!

Good luck!

Una din melodiile mele preferate, cu vocea lui Dulce Pontes. Am gasit-o cu greu, caci o stiam numai “dupa ureche”, de pe “celebra” caseta cu muzica portugheza. Era undeva la sfarsitul unei parti a casetei, iar pe partea cealalta era tot melodia asta, de la inceput…

(Nu luati in seama clipul, concentrati-va pe muzica! )

Apropo de casete, azi am ascultat o caseta cu Holograf, veche de cand lumea, mai exact din 1987. O stiu de atunci, o invatasem pe dinafara… Ehh, ce bune erau casetele! Albumul nu stiu cum se numeste, (isi mai aduce aminte cineva? Umbre pe cer, Balada Controlorului, plus o melodie cu vocea lui Cotabita).

Revenind la Dulce Pontes… nu am nimic de spus, doar… ascultati! Enjoy!

Am ramas datoare cu povestirea ultimei noastre aventuri turistice din Anglia, de miercuri. Un loc la care Natalie imi promite ca ma duce de cativa ani buni Stratford-upon-Avon. Un alt orasel fermecator, cu case foarte vechi, cu pub-uri respectabile in care arde focul in vatra, iar farfuriile cu mancare buna sunt umplute cat pentru trei persoane, cu muzee si magazine bine pregatite pentru turisti.

Principalele atractii ale locului sunt casa in care s-a nascut William Shakespeare, casa in care a trait una din fiicele sale, Susanna (Hall’s Croft), casa in care Dumnealui si-a trait ultimii ani din viata, casa care a fost foarte importanta pentru el (Nash’s House) si Anne Hathaway’s Cottage (sotia scriitorului sau, cum spune barbatul meu, “Shakespeare’s bird” )

Nu am avut timp decat pentru prima mentionata si pentru a treia, Nash’s… Cea mai interesanta mi s-a parut chiar cea in care micul Billy a vazut lumina zilei.

S. era fiul unui comerciant bogat (care producea manusi si care, printre altele, isi arata bogatia instaland in sala in care isi primea pertenerii de afaceri si in care se ocupa de finante un pat extrem de scump si de modern pentru vremea aceea, pat pe care nimeni nu il folosea pentru somn, ci care servea numai in scopuri de show-off ). Nu am facut poze deoarece era interzis inauntru.

Sunt fascinata de istoria mentalitatilor, insa nu am avut niciodata timp sa citesc toate volumele acelea ale lui Duby si Le Goff (o voi face candva). De data asta am aflat lucruri pe care trebuia sa le stiu de la scoala, insa niciodata nu e prea tarziu. Vreau sa vi le spun si voua, desi probabil stiati deja: ei bine, de ce erau paturile in secolele 16-17 asa de scurte? Nu, nu pentru ca oamenii erau mai marunti, cum am crezut eu, ci pentru ca nu dormeau in pozitie orizontala, si asezati si sprijiniti de perne. Din doua motive: in primul rand, inhalau fum intr-o veselie si nu stateau prea bine cu aparatul respirator, iar pozitia asezat le convenea mai bine, si in al doilea rand: daca se intindeau cu ochii inchisi prea pareau morti, iar diavolul ar fi profitat de ocazie ca sa-i ia mai abitir. Asadar, din precautie, dormeau sprijiniti de perne.

Alt lucru interesant, care m-a frapat, pentru ca imi da raspunsul unei intrebari pe care mai demult i-am pus-o propriei mele bunici: de ce  in trecut se obisnuia ca bebelusii baieti sa fie imbracati in haine feminine???? daca va amintiti de pozele acelea cu baieti la 2 ani imbracati cu dantele de fetite si bonetele ). Ei bine, am aflat raspunsul: din supersitie. Pentru ca de obicei mureau mai multi baieti la varsta frageda (de, mai fragili…), s-a tras concluzia ca diavolul lua in special baietii. De aceea, in timpul noptii (care e perioada in care diavolul isi face treaba mai cu spor), toti copiii erau imbracati in rochite de noapte si bonete de fetite, deghizati just in case ca vine Diavolul sa ii ia. Astfel, acesta din urma era inselat si pleca cu coada intre picioare.

Asa. N-ati aflat mare lucru despre Shakespeare, insa mi s-a parut mai interesant sa va spun ce am aflat eu despre timpul lui. Am mai aflat si ca erau mari mancatori de carne (asta stiam), ce nu stiam era insa ca cei mai putin bogati (care mancau carne dar si legume), ca sa para mai ortomani , isi manjeau dintii cu negru, deoarece bogatii aveau dintii toti stricati (evident, cine isi permitea, manca numai carne si dulciuri). Haha, cat de mult ne-am schimbat! Si cat de interesanta e istoria mentalitatilor!!!!

Despre Shakespeare… numai de bine : ) S-a insurat, a facut trei copii si a plecat la Londra sa faca cariera (si bine a facut). Restul il stiti…

Despre cea de-a doua casa pe care am vizitat-o nu am retinut mare lucru, din simplul motiv ca omul care facea pe ghidul ne-a povestit o istorie atat de intortocheata, cu afaceri, amanti, divorturi, biserica, avocati, contracte, frati si surori, case, multe case, terenuri, tradari… ca sincer eu una am ramas cu capul calendar si am plecat sa ma uit la niste vase de lut frumoase.

As you like it

Un mare BUNA DIMINEATA (caci abia m-am trezit din somnul naucitor de dupa-amiaza) si dedicatie din toata inima pentru toti cei care m-au vizitat cat am fost plecata, carora le-a pasat pe unde mi se plimba oscioarele. Nu va enumar, va stiti voi si sper sa va placa dedicatia. E una din melodiile mele preferate din toate timpurile, care mi-a rasunat in cap in timp ce asistam la rasarit, in avion.

Ziua de ieri a fost destul de lunga si bogata, iar azi se anunta alta la fel, asadar “emit” (cum spune VV) pe scurt.

Am fost la Cadbury’s, fabrica de ciocolata, dupa care am vizitat Bournville Village, format in jurul fabricii in secolul al XIX-lea, in care de remarcat sunt niste case foarte vechi salvate de la distrugere de insusi John Cadbury, care le-a adus de la 15 mile distanta, demontate, ca sa le monteze in toata frumusetea lor, in Bournville.

Ceva de genul Muzeul Satului, insa cu mai putine case. Am intrat intr-o astfel de casa, e impresionant. Mobila veche de 700 de ani, structura de lemn – fara cuie de metal, barnele fiind unite cu niste piroane de lemn numai, impartirea spatiului… Foarte interesant.

Seara am mancat cu prietenii nostri intr-un pub foarte vechi, la tara, acolo unde portiile sunt mari, felurile de mancare sunt vechi, traditionale, iar atmosfera extrem de pitoreasca. Din pacate, era un grup acolo care sarbatorea ceva, asadar nu am avut tupeul sa ma duc prin camere sa fac poze. Oricum, toate incaperile erau diferite…

Am mancat wild rabbit pie, pe care, de foame, am uitat sa-l trag in poza. Era o “Pie” intr-o farfurie adanca, nu prea mare, inecata in brown sauce. De multi ani nu mananc iepure vanat, a fost extraordinar! In jur erau o mie de legume si un cartof copt . Pub-ul (care e si han) se numeste Dog Inn.

Acum fug, caci avem de umblat. See youuuuu!