culorile verii (II)
Caldura mare, monser… 40 de grade la umbra si briza ca o suflare de dragon. Fierbinte, de topit tot ce gaseste in cale.
In timpul zilei – o greutate ca um plumb in cap, noaptea – racoare, vant… umezeala dinspre mare, un alt fel de briza. Aseara am stat pret de 2 ore in apropierea marii si am plecat de acolo cu briza in par si inul bluzei. Am dus marea acasa, cum ar veni…
Inainte sa ma apuc iar de lut si sa iau pensula de coada (la propriu), va arat ultima productie.
Noutatea ar fi sistemul de legare cu funda, pe care nu pot sa vi-l explic in cuvinte si nici pozele nu au fost prea explicite, asa ca am ales sa nu vi le arat. Va trebui sa aveti incredere in mine. 
V-am mai spus ca mi-era dor de culorile verii?
culorile verii (I)
A inceput vara si pentru mine, in sfarsit. Am terminat ce aveam de facut si era presant, de-acum ma voi relaxa. Sau nu…
Am inceput prin a insirui bile pe sarma si sforicele, intru odihnirea creierului… Am continuat cu o dupa-amiaza intreaga de episoade Sherlock Holmes. Mi se facuse dor de el, dupa ce aseara am vazut un film care se numea Asalt pe Baker Street (nu stiu care e numele original al filmului). Asa a trecut ziua de azi, in sfarsit fara nici un stress…
Mi se facuse dor si de culorile verii…
ghici nº 2
De data aceasta e ceva care va este cunoscut, dar probabil nu veti recunoaste… Va garantez ca nu e nimic extraordinar, nimic care sa nu fie de gasit in Romania.
Ghicitorului, o strangere de mana drept recompensa
PS: Jean-Claude, sa te vad!
ala dos namorados
Duminica. Muzica.
Azi, o melodie care apartine grupului Ala dos Namorados. Din pacate, e singura melodie de-a lor care imi place, dar pentru mine face cat cinci la un loc. Mult timp am auzit-o la radio fara sa stiu cine o canta, insa in urma cu doua saptamani am ascultat-o cantata live, intr-un restaurant, si am intrebat-o pe ospatarita, intr-un acces de indrazneala, a cui era melodia Asa am dezvaluit misterul…
Sara Tavares, cantareata din clip, are o cariera pe cont propriu si acompaniaza in mod exceptional grupul Ala dos Namorados.
Ce sa va mai spun? Enjoy!
cesária
“Diva desculta” va e cunoscuta, desigur, din concertele pe care le-a dat si in Romania. Eu am mai vazut-o live in Lisabona, in urma cu vreo 5-6 si mi-a placut foarte tare. O stiam deja si o admiram, are o voce minunata si e foarte naturala, canta fara nici un efort, muzica face parte din ea si pare ca s-a nascut ca sa cante.
Aseara, Albufeira a avut onoarea sa o primeasca pe Cesária Évora, pe Plaja Pescarilor, chiar in centrul orasului vechi. Mai exact, la plaja pe care au loc concerte gratis de-a lungul anului (de Anul Nou sunt cateva zile de concerte, dar si vara sunt foarte multe si foarte bune). Era plin de lume, Cesária e iubita peste tot unde se duce. Din pacate, nu am facut poze…
Sa ne bucuram de muzica ei exotica si plina de bucurie…
zi libera
Azi mi-am luat zi libera. Au coincis ziua in care intentionam oricum sa fac o pauza intre penultima si ultima etapa a traducerii cartii, cu ziua unei prietene. Ce bine! Am incercat, inca de dimineata, sa nu ma uit la calculator, sa nu fi tentata de nimic. Cred ca am reusit. In afara de email si foarte putin “bloguit” si “forumit” (e vorba de forumul romanilor din Portugalia, a carui moderatoare sunt, deci trebuie sa il curat de “paraziti” de fiecare data cand acestia apar – azi chiar a fost cazul), nu am mai facut nimic.
La pranz insa am fost sa iau masa cu Jan, la plaja.
Jan e, ca si mine, o indragostita de Portugalia. Ea e din Londra de fel, (parintii ei sunt din Jamaica), insa locuieste aici de vreo 8 ani. Ia lectii de portugheza cu subsemnata, prilej pentru a ne imprieteni. Asadar, a fost un pranz foarte foarte placut, ca intre fete, pe plaja, la o sardina la gratar si o sticla (mare) de vin verde, asa cum se cuvine vara, cu peste marin si salata in farfurie.
Plaja – plina de lume. Deh, e iulie, una din cele mai neplacute luni pentru noi, cei “autohtoni”. Iulie si august sunt lunile in care e aproape imposibil sa parchezi masina, in care banii se epuizeaza din bancomate si Coca-Cola de pe rafturile magazinelor, in care nu e de trait in Albufeira. Dar or sa treaca…
Dupa pranz ne-am luat sandalele in mana si am pornit, desculte, la o plimbare pe plaja. Din pacate, deoarece era flux, nu am putut trece pe plaja vecina, trecerea era acoperita cu apa, insa am facut un tur foarte placut.
Am ajuns si la Olhos d’Água, o plaja mica intr-un (fost) sat de pescari, in care am descoperit cu tristete ca se construieste un bloc de apartamente urat in locul unui sir de case pescaresti, simple, care faceau farmecul locului. Chiar in fata marii. Au stricat jumatate din satuc in felul acesta. Au castigat insa multi bani. Mda… 
A fost o zi foarte placuta si cred ca meritam si eu o pauza. Seara am avut inca o doza de placere, de data asta chiar in Albufeira. Un concert despre care am sa va povestesc pe scurt maine. Caci, vorba lui Scarlett, si maine e o zi…
buraka som sistema
Azi am de gand sa va sochez pana la os
Va prezint o trupa portugheza care a pus in valoare cu mare succes un stil de muzica african, combinandu-l cu sunete electronice de Techno si House. Stilul de care vorbeam se numeste kuduru si isi are originile in Angola (fosta colonie portugheza, va reamintesc, in care se vorbeste inca portugheza, cu o culoare locala, evident).
Kuduru e excelenta ca muzica de dans, de aceea vrajeste fulgerator, peste tot unde se duce. Vorbesc de discoteci . Eu una nu sunt un mare fan, insa ascult cu placere la o petrecere sau in masina. E tonica si ma face sa visez la Africa.
Despre numele trupei: Buraca e un cartier care ar face “vestitul” Pantelimon (vezi BUG Mafia) sa roseasca. Se afla intr-o suburbie a Lisabonei, Amadora pe nume. Acolo traiesc foarte multi africani imigranti, care si-au pastrat cultura (unii, dupa cum se vede, chiar reusesc sa si-o puna in valoare, desi aflati pe teritoriu strain).
De aceea eu respekt trupa Buraka Som Sistema: au castigat stima unei natiuni care e sceptica de felul ei (asta pe langa ceva premii Mtv si alte nebunii).
Wegue! wegue-wegue-wegue!
ghici cine vine la cina?
…si mai ales UNDE vine la cina? Vi-l prezint pe… Pisi, sau Pusi, sau Pis-Pis, puiul de mâtzã pripasit nu stiu cum pe-aici. Chiar nu inteleg cum: e foarte mic si slabanog, cum de-o fi urcat si coborat coscogeamite zidurile ce imprejmuiesc gradina???
Mai intai l-am auzit plangand intr-o seara, in gradina: era ascuns intr-o crapatura de unde n-am putut sa-l scot, insa i-am pus putin lapte si biscuiti la iesirea din ascunzatoare. Nu cred ca a apreciat neaparat biscutii, insa laptele parca a scazut in farfurie.
Dupa aceea l-am auzit mieunand dintr-o gaura in anexa in care tinem masina de spalat: nici vorba sa-l vad, insa i-am pus pateu pentru caini la iesire si l-a lins ca un disperat ce era. Problema e ca intre timp cainii au mirosit ceva si au atacat spalatoria.
Dupa aceea am reusit sa-l prindem (cu manusi de gradinar, caci e rau ca un sarpe, zgarie si musca) si l-am dus afara, departe de casa: i-am pus farfuriuta cu mancare acolo si i-am inchis poarta in nas. Saracul… Era totusi spre binele lui, altfel cei trei caini il faceau ferfenita.
Ca sa vezi, a doua zi mieuna din acelasi loc in care se afla spalatoria, insa… nu chiar din acelasi loc. Am descoperit unde era cand soacra mea a iesit cu masina si s-a tinut mieunatul dupa ea tot timpul drumului.
Ajunsa acasa, l-am gasit in motorul masinii, intr-un ascunzis. Iar l-am scos, iar l-am exilat, pe terasa de data asta. I-am pus acolo o casuta de plastic, mancare, lapte etc si am blocat intrarea cainilor. Ia ghiciti? A doua zi coborase pe nu stiu ce burlan de pe terasa (desi e foarte inalta), a fugit spre poarta de iesire si am crezut ca acolo si-a dat duhul, caci nu l-am mai auzit. Mi-a fost mila, dar m-am gandit ca mai bine moare de foame decat de dinti de Rotweiller.
Desi e foarte blajina de fel, catelusa de mai sus omoara tot ce e mic si misca (inclusiv mingile pe care le prinde).
Ultima scena a avut loc azi: trecand eu pe langa locul “obisnuit”, aud cu stupoare acelasi miau miau obraznic si incep sa caut: ma uit pe sub masini, zic pis! pis! la gaura lui obisnuita, ma tarasc in genunchi, ma cocot ca sa vad terasa: nimic. Intr-o ultima tentativa deschid capota masinii: ta-naaam! Cine era acolo, cine???
Era asa de amarat, mort de foame, tremurand, ca n-am putut sa nu-i dau de mancare si de beut I-am pus si lapte, tot pe motor, profitand de lipsa soacrei mele care nu cred ca ar fi apreciat posibilitatea de a i se ineca piesele motorului in lapte
Asa ca… cine vrea un pisic?
colier de ciocolata
Iata si colierul din seria Chocolate (vezi bratara si cerceii, dar si inelul). V-am promis sa vi-l arat in curand.
Va garantez ca ciocolata acestui set nu ingrasa Pofta buna!
