INELE COR y AMOR in BUCURESTI!!
In sfarsit, pot sa va anunt ca, daca va doriti un inel din colectia Cor y Amor, acesta se afla mai aproape decat credeti!
Cum costul transportului prin posta poate parea piparat pe traseul Portugalia-Romania, m-am gandit sa mentin un stock de inele in Bucuresti, din care puteti alege, fara a mai fi nevoie sa adaugati la pretul inelului cheltuieli de transport ridicate. Astfel, pe teritoriul Romaniei, posta va fi mai ieftina si mai rapida.
In plus, daca nu va place sa cumparati un obiect prin internet fara sa-l vedeti pe viu si fara sa-l probati, acum aveti posibilitatea sa vedeti live inelele mele, atat la prietena mea Diana (HoneyBunny), care tine la ea in jur de 30, cat si intr-un magazin din Bucuresti al carui nume il voi divulga saptamana care vine.
Detalii gasiti si pe blogul Dianei care, din clienta, a devenit colaboratoare la Cor y Amor.
Sper ca astfel totul sa devina mai simplu.
la cascais
Iata-ma-s iarasi cu internet la dragul meu calculator, instalata comod in apartamentul Lolei, in Cascais. Afara ploua neintrerupt de 4 ore si e atata liniste, incat am uitat de tot si de toate.
Am la picioare un catel-cârnacior neverosimil de cald si confortabil, care s-a lipit de mine imediat cum a priceput ca “mama” lui l-a parasit pentru cateva zile, plecata fiind intr-o calatorie in Germania.
Am ramas sa tin de urat “baietilor”: fiul Lolei si catelul lunguiet si somnoros. Insa in loc sa ma streseze responsabilitatea, ma bucur de schimbarea de aer si de program, de pacea care e aici, de niste zile… altfel.
Tam-Tam este cel mai simpatic si mai amuzant catel, cu boticul lui de cersetor (atunci cand cineva mananca), cu privirea imploratoare (care functioneaza uneori), cu labele lui scurte si strambe. Chiar adineauri m-a tarat afara, pe malul oceanului, ocazie sa constat cat de furios si involburat era. Oceanul, nu catelul.
E o oarecare diferenta intre marea de aici si mare din Algarve, unde stau: aici e mai sumbra, mai temperamentala, cu apa ceva mai rece. Pentru efecte pitoresti - o prefer uneori pe cea de aici: peisajul maret inspira mari pasiuni.
Ma tem numai sa nu ma cuprinda lenea lui Tam-Tam, sau moleseala melancolica de a ma afla intr-un loc frumos, in care ploua, si in care nu am mare lucru de facut (ce mana cereasca sentimentul asta!)
Sper sa se termine ploaia mai curand ca sa ma plimb in voie pe faleza si sa fac poze. Intre timp, ma bucur de pace, multa pace!
variatiuni pe aceeasi tema
Acum cateva luni, cand m-am apucat de facut inele, am inceput sa inventez si modele pentru a le decora, dincolo de inspiratia din teme care ma inconjoara sau care-mi plac de cand lumea. Atunci, la inceputuri, am facut un mic model de care nu ma pot desprinde deocamdata. Asta vroiam sa va arat azi.
Cine a vazut pagina cu inele din ceramica a vazut si poza de mai sus, cu modelul de care vorbesc.
Am mai facut cateva, destul de diferite ca gen, dar toate poarta cele trei frunzulite.
Sau pe albastru:
Toate trei sunt din ceramica.
PS: mâine plec la Cascais, la Lola in vizita, sa fiu “baby-sitter”, “baby” fiind deja, cred, mai inalt decat mine 
Am sa incerc sa scriu aici si maine seara, desi…
while my guitar…
Ieri am ascultat obsesiv, cum mi se intampla cateodata, o melodie pe care o ascultam foarte des acum ceva timp, cand mi-am cumparat pentru prima oara caseta cu White Album, Beatles. Mai exact, acum 14 ani! (paisprezece ani, incredibil cum trece timpul).
Mi-a rascolit amintiri extrem de placute, dar si nostalgia anilor petrecuti alaturi de prieteni pierduti acum prin departari, fiecare cu viata lui, cu profesia lui… Poate de mult nu mai avem nimic in comun, sau nu ne mai coincid gusturile, sau poate n-am mai avea nimic sa ne spunem. E trist…
Acum 14 ani locuiam, impreuna cu o prietena din liceu, intr-un apartament din Drumul Taberei. Eram in anul intai de studentie, ea la araba eu la franceza/portugheza, si totul ni se parea minunat
Prietenia noastra venea din trecut, aveam aceleasi gusturi si aceleasi poante, faceam o echipa frumoasa de care mi-e dor.
Tot atunci am descoperit o adevarata comoara: un chiosc care vindea casete (piratate pe vremea aceea, in 1994, se puteau vinde fara probleme). Ce muzica minunata mi-am cumparat de acolo! In fiecare saptamana ne cumparam cate una, iar fiecare ocazie era buna pentru cumparat casete: Mos Niculae, Craciun, zile de nastere, Pasti, ne ofeream si primeam invariabil casete.
N-am sa uit niciodata o noapte de Mos Niculae, in care fiecare din noi statea la panda ca cealalta sa adoarma, ca sa strecuram cadoul in cizme, insa evident nici una nu adormea. Pana la urma, pe la 2 am, am inceput sa comunicam si ne-am dat seama ca urmaream acelasi lucru, asa ca ne-am mutat in bucatarie si am facut o mica petrecere in pijamale, cu prajituri si vin, si cu ascultarea noilor casete. A fost o noapte magica, era sarbatoare si o traiam din plin! (Mai grav a fost cu batranele din apartamentul de jos, dar asta e alta poveste)
Azi-noapte am visat-o pe D., prietena de care va vorbesc. Un vis foarte elaborat, ca un film bine facut, pe care l-am revazut in minte toata ziua de azi, ca pe o mustrare de constiinta.
N-o vad de mult timp, nu vorbim de multi ani, am luat-o pe cai diferite de multa vreme si nici macar nu mi se pare ca am procedat rau. Insa amintirile fericite raman, raman pozele, melodiile, felul in care am crescut impreuna si ne-am bucurat.
Noapte buna, Dana, wherever you are!
bloody ring
Pentru fanele serialelor cu medici si spitale (printre care ma numar si eu), pentru doamnele si domnisoarele doctor sau asistente medicale care nu dau ochii peste cap la vederea sangelui, pentru castigatoarele concursului “Sanitarii priceputi” , pentru tehnicienele de laborator care manuiesc sange in fiecare zi si pentru vampirite, care adora papica lor zilnica
Vene si vinisoare strabatute de lichidul pretios, retea complicata care ne acopera si ne tine in viata, sistem de mici canale prin care circula viata.
alte wilme
Ati vazut deja cat de mult imi place sa dau viata noua unor mici obiecte fara importanta, cum imi place sa le transform si centrul atentiei. In plus, aceste pietre si scoici si… (dar nu vreau sa stric viitoare surprize) reprezinta ceva pentru mine, stiu exact de unde le-am cules, adus, cine mi le-a dat sau ce imi inspira.
Stiu de unde vine bucatica aceasta de marmura: dintr-o regiune numita Caldas de Rainha, aflat la nord de Lisabona, in care se fabrica multa olarie si mult artizanat, fiind faimoasa pentru asta. Acolo stau niste oameni care-mi sunt foarte dragi, si pe care ii vizitez de cateva ori pe an. Acolo sunt si bucatele de marmura foarte frumoase, fructe extraordinare, dulciuri specifice foarte interesante, de acolo cumpar si bilele de lemn pentru inele.
De acolo ma intorc intotdeauna plina de energie si de idei. Acolo gasesc intotdeauna minunatii facute din lut, pe care de obicei le pozez pana la epuizare.
Casa cumnatilor mei se afla pe o colina, cu o vedere superba in jur, dealuri si livezi, pasuni si cateva case doar, in zare. E liniste si pace acolo, se poate lucra in voie si dormi la fel…
De acolo ma intorc intotdeauna cu pungute pline cu “material”, lucruri pe care le strang de ani de zile in ideea ca intr-o buna zi sa fac ceva cu ele (spre amuzamentul celor din jur, bineinteles: “ce faci cu pietroaiele alea? si cu atatea scoici”? etc.)
Iata ca a venit si timpul lor, al pietricelelor, si sunt tare incantata…
flower power
Mi-ar fi placut sa fiu tanara pe vremea aceea, chiar si in Romania. Sa simt schimbarea de mentalitati in aer, sa ascult “placi” cu muzica aceea atat de altfel, cu sentimentul ca am prins divinitatea de picior (erau greu de gasit acele discuri, entuziasmul era atat de mare, incat se vindeau ca painea calda sau se imprumutau in draci prietenilor). Mi-ar placea sa fi trait timpurile acelea pline de energie, de speranta, chiar de lupta pentru spargerea canoanelor…
Mi-ar fi placut sa pot merge la acele festivaluri gigantice, sa dorm sub cerul liber si sa ascult muzica de dimineata pana seara, sa ma imbrac cu fuste lungi cu flori, cu esarfe colorate in jurul soldurilor, sa am parul lung si rasfirat pe umeri, sau impletit in cosite, in care sa-mi prind flori.
Sa am un guru, pentru ca era la moda, sa visez la India, la Nirvana si la pacea lumii, sa-mi promit ca n-am sa ajung niciodata burgheza si ca n-am sa calc in veci pe urmele generatiei parintilor mei.
Mi-ar fi placut sa traiesc vremuri de entuziasm, fara pic de blazare a tinerilor. Poate ma insel asupra acelor vremuri, insa nu-mi scoateti “floricelele” din cap, nu inca!
Intoarcerea la natura: lemn cald si usor in palma, mirosind a padure si a proaspat, si floricele pe campii Ma gandesc serios sa folosesc de acum incolo mai mult lemn, imi place din ce in ce mai tare.
pink amber
Cum seria de inele si coliere facute din “rasina” pe care vi le-am aratat pana acum nu e tocmai completa, mai ramane sa vedeti si ultima culoare, care deja nu mai are nici o legatura cu chihlimbarul. Numai textura e asemanatoare cu celelalte piese, si felul in care le-am montat cu sarma.
Iarasi las deschisa ideea siretului cu care se poate atarna medalionul. Aici l-am pozat cu negru, dar…
E atat de urat timpul afara, incat ma gandesc ca am ales inconstient piesele de culoarea asta ca sa le pun pe blog: culori calde, sa ma incalzesc.
In momentul in care scriu, piesele acestea m-au parasit deja: au plecat, resemnate, spre Bucuresti, unde isi vor astepta cumintele randul ca sa-si gaseasca stapana. Adio, fetelor! Sa fiti cuminti!
salutari de la mare
Sunt o admiratoare neconditionata a marii, de cand am vazut-o pentru prima oara (aveam 10 ani), mi s-a lipit de suflet. Aproape tot ce tine de mare mi se pare bun si frumos. Da, idealizez, dar nu-mi pasa. Marea e demna de admiratie nesfarsita, de pasiuni chiar.
Destinul m-a aruncat pe malul oceanului, deci nu am de ce sa ma plang. Imensitatea si frumusetea peisajului marin e un remediu excelent pentru orice tristete, pentru orice descurajare.
Imi place cu vaporul, mi s-a spus chiar ca am stofa de marinar atunci cand m-am urcat pe o barca destul de mare, pe Oceanul Indian care nu era prea linistit in ziua aceea, fara sa mi se faca rau ci dimpotriva: ma chinuia foamea!
Ori ce cate ori ma plimb pe plaja, nu pot pleca acasa cu mana goala: duc intotdeauna cu mine o scoica, o piatra, ceva frumos care mi se pare ca acolo, pe plaja, se pierde in imensitate fara sa capteze atentia pe care o merita. Asa se face ca am inceput sa “salvez” de la anonimat pietricele si scoici, dandu-le alta viata.
Mi se pare ca toate merita o a doua sansa, ca sunt asa de frumoase, incat e pacat sa nu fie cumva puse in valoare. Stiu ca se pot face multe lucruri cu scoicile si pietrele, eu insa am gustul bijuteriilor, deci bijuterii le-am facut!
Voi aduce aici pentru voi multa mare, multa apa sarata si racoroasa, mult nisip, multa caldura. Stati numai sa vina vara… abia astept!
leapsa de la Tibi
Am primit ieri de la Tibi prima “leapsa” de cand am facut acest blog, in romaneste. Zice asa:
Am ales sa dau mai departe aceasta sarcina, modificand putin cerinta: ce fotografie, aflata in calculatorul de acasa, va defineste? Am sa dau aceasta leapsa domnisoarelor Marta, Sana, Bad Pitzi si Clarisei.
In primul rand ii multumesc lui Tibi ca mi-a facut onoarea sa-mi alature numele cu cel al Pitzipoancelor , ma simt recunoscatoare pentru asta.
Acum serios vorbind, leapsa e destul de grea. In primul rand nu am inteles daca trebuie sa fie o fotografie de-a mea, in al doilea rand nu prea pastrez poze in calculatorul meu, ci intr-o memorie separata.
Dar daca ar fi sa cred ca e vorba despre o poza personala, as alege-o pe cea de la pagina DESPRE MINE, ultima, asta:
Cred ca ma defineste destul de bine: ma arat dar ma ascund in acelasi timp, par indrazneata dar de fapt sunt timida, ma hlizesc ca de obicei si port culorile mele preferate si care-mi stau cel mai bine: rosu si negru. Port basca mea preferata si inelul meu favorit (EASTER EGG). Sunt acasa, locul unde ma simt cel mai bine, iar poza mi-a facut-o o prietena care-mi este foarte draga.
Daca ar fi sa aleg o poza care sa nu ma contina, dar care sa ma reprezinte cumva (si pe care sa o am in calculator… ceea ce limiteaza cumva alegerea mea), poate poza de mai jos:
E melancolica, are mare si ceata, care imi plac…
Urmatoarea miscare e sa pasez leapsa, nu-i asa? Sa vedem daca am patru amice: pai Lola, HoneyBunny, Feeria si era sa zic Lolissima, dar ea i-a trecut leapsa lui Tibi, deci…raman 3.
Dragelor, asteptam pozele! Ha!
